De gardă pe două fronturi

Irfan Orga, narator şi personaj al textului surprinde o lume aflată la graniţa dintre tradiţie şi modernitate. Vechile obiceiuri ca­re au condus moralitatea o­to­ma­nilor în­cep să se stingă în faţa unei noi forme de gu­ver­nămînt: republica. Pro­pul­sa­rea Turciei în lumea modernă a zdruncinat întreaga societate şi activităţile sale de zi cu zi. Car­tea prezintă povestea reală a unei fa­mi­lii din timpului războiului şi obstacolele cu care se confruntă în încercarea de a su­pra­vieţui. Dinamismul este dat de puţinele mo­mente în care personajele dialoghează, dar şi de modul cursiv şi alert în care este pre­zen­tată înlănţuirea faptelor. Pe vremea cînd lo­cuia cu părinţii în casa bunicilor, Irfan Orga trăia cu sunetul Bos­­forului şi imaginea soa­relui dogoritor as­­cunzîndu-se în apele rî­ului, cu impresia na­­ivă specifică celor cinci ani că nimic nu se poate schimba.

Istoria Istanbulului se reflectă în „Por­tre­­­tul unei familii turceşti” cu etapele şi de­­­căderile ei. Pe parcursul cărţii, cele două is­­­torii, a familiei şi a ţării, se desfăşoară pa­ra­­­lel şi este conturată dezintegrarea unui im­­­­periu şi instaurarea republicii. Mo­men­tul alăturării Imperiului Otoman Ger­ma­ni­ei în Pri­mul Război Mondial este unul decisiv care are urmări majore: drepturile feme­i­lor, interdicția de a mai purta fes, obligația de a purta pălărie europeană, solicitarea de a lăsa deoparte vălul, trecerea la alfabetul la­tin, laicizarea republicii. Războiul apasă crunt pe spatele familiei Orga, iar de la avuţie trec la sărăcie, fiind nevoiţi să concedieze aju­toarele din casă, să vîndă afacerile de familie şi să facă provizii.

Femeia începe să îşi conştientizeze drep­turile şi să se sustragă vechii tradiţii oto­ma­ne. Mama lui Irfan ilustrează acest tip de fe­meie, iar prin îndrăzneala de care dă do­vadă stîrneşte revoltă în rîndul oamenilor. De­cizia acesteia de a renunţa la văl o in­tri­gă pe soacra sa, dar şi pe ceilalţi: „A doua zi, cînd mama s-a dus la Beyoglu cu chipul ei dră­guț descoperit în văzul lumii, a fost bă­tu­tă cu pietre de niște copii și s-a ales cu o tă­ietură urîtă la cap.” O altă tipologie pe ca­re o regăsim în scrierile autorului sub chi­­pul bunicii sale, este aceea a femeii au­to­ri­ta­re, care controlează şi ştie tot. Războiul adu­ce cu el şi schimbarea greu acceptată de oamenii de rînd ai Turciei. Să şteargă obi­ceiurile învăţate şi transmise din ge­ne­ra­ţie în generaţie nu este un lucru văzut cu ochi buni de otomani, iar modificarea con­vin­gerilor acestora stîrneşte dincolo de răz­boiul dintre ţări, o luptă între oameni.