Iubirea, capitolul întîi din istorie

„Ne-am spus adesea că destinul nostru e să iubim, că ne-am iubit în vieți anterioare și vom continua să ne regăsim în vieți vi­i­toa­re. Sau poate că nu există nici trecut, nici viitor și totul se întîmplă simultan în di­mensiunile infinite ale Universului”, spu­ne Ichimei în ultima scrisoare trimisă marii lui iubiri, Alma. Scrisă chiar de mî­na femeii pen­tru a nu-și lăsa sufletul să moa­ră înaintea sa, scrisoarea, într-o schimbare a drumului de răs­foire al cărții, te-ar pregăti pen­tru încîlcea­la sentimentală prin care urmează să treci.

Scrisă de nepoata președintelui chilian Sal­vador Allende, Isabel Allende este zi­a­ris­ta care, prin „Amantul japonez” reușește să suprapună două perioade de timp, în așa fel încît din șablonul tiparului să reiasă a­se­mănarea care supraviețuiește pînă în pre­zent – dragostea. Călătorind printr-un labirint con­struit din perioade istorice marcante, cele patru personaje ale autoarei îmbină trăirile o­menești cu alegerile și propriile decizii ale sorții, accentul aplecîndu-se asupra lo­ia­li­tă­ții și devotamentului acelorași emoții, în fa­ța tuturor obstacolelor întîlnite.

Irina, o tînără îngrijitoare din Republica Moldova, ajunge în cartea ziaristei să lu­cre­ze într-un azil de lux din San Francisco, nu­mit Lark House. Destinul o îndreaptă către Alma, a cărei origine este poloneză, acest lu­cru transformîndu-se într-un pretext al în­tîlnirii cu nepotul femeii, Seth. Povestea în­cet legată a celor doi este mutată, însă, cu mare grijă, în plan secund. Cu o atenție rareori în­tîlnită acordată elementelor istorice, Isabel Allende introduce conexiunea Almei cu Ichi­mei, fiul grădinarului fostei sale familii, din vremea în care aceasta fusese trimisă să tră­iască în refugiu, afară din Polonia ame­nin­ța­tă, în 1939, de nazism.

Relația Almei cu Ichimei, compusă din amintiri și condimentată cu fapte istorice, a­lungă banalitatea clasică și plină de clișee a unei banale povestiri de iubire. Trecerea din­tr-o jumătate a secolului, în cealaltă și du­bla­rea numărului de personaje care apar și dis­par pe parcurs, fiind victime ale atacurilor ce­lebre, precum cel al japonezilor de la Pearl Harbor, în urma căruia Ichimei a fost trimis într-un lagăr, fac toate elementele unui ro­man siropos să se reseteze și îi oferă di­na­mism. Un alt element dinamic al cărții sînt și scri­so­rile. Al­ternînd cu întîmplările cu­plu­ri­lor, mesajele lui Ichimei își fac drum în pre­zent și se opresc printre pagini, în urma in­ventarului final al teancului întreg, constatîndu-se că Alma „a făcut totul cît se poa­te de conștient, ca să păstreze vie iluzia ma­relui amor al vieții. Bătrîna asta, con­stru­ită parcă dintr-un material blindat, era în fond o romantică incurabilă” – în care si­gur ai să te regăsești.