Careul misiunilor din cutia poștală

Dacă ajungi să-l cunoști pe Ed Ke­n­nedy, personajul lui Markus Zusak, n-o să-ți fie deloc greu să înțelegi de ce tocmai lui i-a propus autorul să-i fie mesager în lumea dintre cele două coperți ale cărții. La 19 ani, taximetrist de profesie și din nepăsare, Ed pare să treacă prin viață ca printr-o piesă de teatru inventată, în care chiar el, actorul principal, joacă legat la ochi.

Ritchie, Marv și Audrey, cele trei caractere care stau la granițele lumii lui Ed, se trans­formă în povestea jocului complicat de cărți, chiar sub ochii tăi, din figuranți în re­pere într-adevăr importante pentru cursul narativ al poveștii. Treci, alături de Ed, printr-o încercare eșuată de spargere a unei bănci. Te transformi odată cu el în e­rou, atunci cînd prinde răufăcătorul și-ajunge aproape vedetă în paginile ziarelor locale. Îi sufli-n ceafă din fața paginilor scrise chiar și-atunci cînd află că jocul a-nceput, fă­ră să vă anunțe cineva c-ați și lăsat linia de start în urmă; cu cîteva zile.

Cărțile de joc pe care Ed le primește sînt și provocările tale. Fiecare adresă, nu­me sau indiciu scrijelit pe un as, fie el de caro sau de pică, îți stîrnesc interesul și te fac să vrei să descoperi ce caz nerezolvat se mai ascunde sub cuvinte. De la venirea în a­jutorul unui preot pentru a strînge oa­meni în biserica sa prin organizarea unei pe­treceri uriașe, la încurajarea unei fete să par­ticipe la competiții nenumărate de at­le­tism cu picioarele desculțe, Ed ajunge la trans­miterea unor mesaje extreme și la par­ticiparea deslușirii lor. Astfel, amenințarea cu moartea a unui soț care-și neglija famili­a, înfruntarea propriei sale mame și-a propriu­lui trecut ajung să-i fie obstacole în calea pri­mirii următoarelor misiuni și cer o soluție care te angajează și pe tine în că­u­ta­rea ei.

Deși întregul joc de cărți al mesajelor pare să-l facă pe Ed un pion pe-o tablă ui­ta­tă de șah, cînd ajungi la ultimul as, cel de ini­mă, realizezi că totul a fost, de fapt, o că­u­ta­re a sinelui. Tînărul capătă rolul de-a a­fla, rosti răspicat și înfruntat adevărurile sa­le și-ale prietenilor săi cei mai buni și jo­ke­rul apărut în urma întregii mîini de ași nu fa­ce decît să-i conducă mașina la propria a­dre­să. Acest ultim indiciu îl invită pe Ed să se supună unei autoanalize la care autorul te invită să participi, fără să-ți ascundă ceva. Cînd reușești să-ți însușești privirea perso­na­jului asupra lucrurilor, ajungi să-nțelegi to­tul și să cari, împreună cu el, radioul către grădina lui Audrey, sigur că-n liniștea ce­lui mai autentic sentiment uman nimeni n-o să-ți mai joace vreo festă și nicio altă carte n-o să mai apară. Deja ai cîștigat.