Întîlnire pe Turnul Sincigaților

Titlu: „Adio, dar mai stau puţin”
Autor: Nick Hornby
An: 2014
Editură: Humanitas
Gen: Ficțiune

Titlul tradus în română și coperta care este împrumutată de la film, pot induce o idee gre­șită despre carte. Nu-i vorba despre un fi­nal fericit sau niște povești de dragoste, Nick Hornby deschizîndu-ne din primele pa­gini o scenă care captează imediat atenția. În ul­tima seară din an, patru personaje, patru po­vești, se nimeresc pe acoperișul lui Top­per’s House (cunoscut și ca „Turnul Sinu­ci­ga­și­lor) din Londra. Acestea nu sînt venite să cioc­neas­că pahare de șampanie, ci să se sinucidă.

Plimbîndu-ne prin papucii și pers­pec­ti­ve­le fiecăruia, autorul îi lasă pe sinucigași să ne spună care sînt problemele lor și de ce vor să se arunce de pe clădire. Primul e Martin, un fost moderator de televiziune, rămas și fără familie și fără slujbă, a cărui reputație i-a fost pătată de ziarele care l-au prins că a dor­mit cu o fată de cinsprezece ani. Apoi e Mau­re­en, o mamă care în ultimii 25 de ani a trebuit să aibă grijă de fiul ei, care este o legumă, fe­me­ia realizînd că nu are nici măcar o slujbă, un prieten sau un hobby care să-i ocupe timpul. Cel mai tînăr dintre personaje este Jess, fiica u­nui politician, vulgară și instabilă, care tră­ieș­te în umbra surorii sale dispărute. Cît des­pre rockerul JJ, acesta le spune tuturor că suferă de CCR (o boală fictivă), cînd de fapt vrea să se sinucidă pentru că formația sa s-a des­trămat și nu o să-și mai poată îndeplini visul de a deveni o vedetă rock.

Imediat intervine o problemă și fiecare re­alizează că n-ar vrea să fie nici primul, dar nici ultimul care se aruncă de pe clădire. Dis­cu­tînd la o felie de pizza, aceștia decid să o ajute pe Jess, pentru ca mai apoi, de Valentine’s Day să termine cu toții ce au început.

Pe parcursul celor 220 de pagini, unul din­tre atuurile autorului este că știe cînd și cum să te facă să chicotești ca un maniac, cu mostre de umor negru bine închegate și neașteptate. De asemenea, e de apreciat că Hurnby nu a în­cer­cat să pună povestea într-un glob impermeabil de cristal în care personajele ajung să se îm­pri­etenească între ele și să scape de probleme. Ci dimpotrivă, iar legătura pe care ei o păs­trea­ză pînă la final poate părea, din păcate, chiar un pic forțată și împinsă de la spate de autor. Cît despre haosul din viețile celor patru, a­ces­ta nu se simplifică și nici nu cade în ridicol, cu­iele rămînînd bătute în toacă. Singura pro­ble­mă mai semnificativă pe care „A Long Way Down” pare să o aibă totuși e că atunci cînd de­vine puțin sensibilă și scoate în evidență u­nul dintre personaje, celelalte trei par că se în­ghesuie și ele pe același scaun și nu-l lasă pe cel aflat în lumina reflectoarelor să-și termi­ne replica. De aceea, volumul lui Nick Hornby își cam pierde caracterul dramatic și rămîne mai mult drept o comedie morbidă.