De la dormitor la reflector

Nu știu cît de multă lume din Iași mai urmărește sau a urmărit vreo­dată „Equals three” (emisiu­nea lui Ray William Johnson). Totuși, pentru cine nu știe des­pre ce e vorba, RWJ analizează în fiecare epi­sod trei clipuri care fac vîlvă pe YouTube, de cele mai multe ori făcînd bășcălie de cei din filmu­leț sau de persoana care l-a filmat.

Iar cînd nu există material proa­spăt pe Internet, re­ciclează filmu­lețe de acum trei, șapte ani și în­cearcă să com­penseze pentru lip­sa de pro­xi­mitate temporală cu glume e­xa­gerate și de mul­te ori cam stupi­de. Pînă a­cum, nimic nou. E plin You­Tube-ul de dă­tă­tori cu pă­re­rea, oameni lip­siți de ocupație ca­re, în loc să produ­că conținut ori­gi­nal, stau și co­men­­tează materia­­lul urcat de al­ții. Și totuși, de ce ori­ce epi­sod din „E­quals three” fa­­ce un milion de vizualizări în­tr-o zi și între 5-9 milioane de vi­­zua­li­zări într-o lună?

Răspunsul e simplu. E ca di­fe­rența dintre un ziar sau un portal de știri și un blog. „â3” nu e doar o chestie făcută din pasiu­nea u­nui internaut plictisit sau în­flă­că­rat, ci are o echipă și un pro­iect edi­torial în spate. O echipă ca­re lu­crează la comentarii așa cum lu­crează o redacție la su­biec­te și ca­re nu lansează un clip pî­nă nu are o formă coerentă, care să se po­trivească profilului stabi­lit. RWJ e ca Gâdea. Apare singur cînd vor­bește despre orice, dar a­re o în­treagă echipă în spate, ca­re îi șop­tește, care îl îndrumă și ca­re, prac­tic, creează conținutul pre­­zen­tat de el. Și e amuzant că de foar­te multe ori își dă cu fir­ma-n cap, cum ar fi în cele foar­te mul­te ocazii în care face mișto de hip­steri, cînd chiar el poartă o­che­lari cu ramă groasă, țepi și ha­­­no­rac în dungi și promovează mu­­zică „alternativă”.

Și, ca la orice produs de succes, trebuie să ne încordăm pu­țin mușchiul ochiului critic cînd îl pri­vim. Cu cît clipurile anali­za­te sînt mai amuzante sau de succ­es, cu atît îi ies și glumele mai bi­ne, iar cînd materia primă e de proas­tă calitate, o dă în penibil, în­cercînd să compenseze prin poan­te exagerate. E interesantă e­voluția emisiunii (arhiva are epi­soadele de doi ani încoace). Din păcate, a­ceas­tă evoluție se referă mai mult la calitatea imaginii (și nu a conținutului) și la nu­mă­rul de vizualizări.

Ioan STOLERU