Puii de bestie

Ei sînt rădăcina: puri, inocenți și blestemați. Sînt măsluiți de regizorul Michael Haneke atît de mult, încît copiii din micul sat german încep să semene a diavoli.

Nici unul nu scapă de înver­șu­narea împotriva părinților. Pruncii îi pedepsesc pe rînd, pe oamenii care se chinuie, împotriva dorinței lor, să-i țină în viață. Își doresc să vadă întreaga societate strînsă în jurul bisericii nimicită de flăcări.

Tocmai de asta dau foc unui hambar în care Baronul își ține cea mai de preț recoltă. Din aceeași pricină își torturează una din fete tatăl, preotul cătunului, omorîndu-i canarul cu foarfeca. Ce-a fost pur în ea odată, își aduce aminte doar el. Îi leagă în păr o panglică albă (de unde și numele filmului „The White Ribbon”), ca să nu uite ni­meni că fiica lui e cea semeață ființă de pe pămînt. Ei, în schimb, i-au a­juns toate pedepsele pe care i le dă, toate slujbele de la care nu poate lipse.

Nu mai poate înghiți nici o lingură de mîncare, fiindcă el este acolo, în capul mesei, să o mustre că nu are maniere. Nici fratele ei nu este mai prejos. I s-au interzis încă de la naștere orice fel de sentimente. Nu are voie să iubească, să simtă pasiune pentru nici o fată. Ei se vor căsători numai cu părinții lor. Sînt sortiți să rămînă alături de pămîntul pe care îl muncesc, pînă cînd nu se vor mai putea îndrepta de spate.

Dar regizorul nu le dă lor satisfacția cea din urmă. Îi alege pe copii drept pioni ai masacrului și îi urîțește. Apoi le dă frîu liber, să se răzbune. Să aleagă ei lîngă cine vor să stea și cine merită să moară. Dar aceasta este doar o impresie. Nu-i atît de mare puterea la care îi supune. Le dă voie doar să tortu­reze și să înspăimînte. Să ia o viață, nu îi poate lăsa nici măcar pe ei.

Adriana ZĂVOI