Flacăra magiei arde din nou

În întunericul așezat de aproape zece ani asupra lumii magiei, am luat în mînă cartea „Harry Potter and the Cursed Child” conș­tient fiind că este doar un scenariu brut. Re­plici seci, indicații scenice, context doar sub­înțeles. Nu mă așteptam să fie o poveste fas­cinantă, croită cu tîlc, dar speram, ca orice adolescent care a alergat cîndva pe holurile Hogwarts alături de Harry, Ron și Hermio­ne, că universul magic pe care J.K Rowling l-a creat în spatele unui autobuz, în naveta spre muncă, va scăpăra din nou. Căutam „lore”-ul, acest cuvînt aproape imposibil de tradus din engleză, care înseamnă, în același timp, cu­noaș­tere, univers, creație, istorie, tradiție, ora­litate. Însă piesa de teatru, în afară de spectacolul fermecător pe care l-a adus pe scenă, a fost scrisă de Jack Thorne și John Tiffany. Iar „lore”-ul din universul Potter s-a stins cu fiecare pagină, culminînd într-o poveste inte­resantă, captivantă în măsura în care poate fi un astfel de text, dar nemeritorie ca fiind o continuatoare a primelor șapte romane.

Însă, de departe, „Fantastic Beasts and Where to Find Them” este copilul care a cres­cut în sufletul autoarei britanice încă de cînd a scris epilogul cărții șapte. Filmul este o ca­po­doperă vizuală ce transpune în imagini miș­cătoare un întreg univers care lua viață doar cînd fanii Harry Potter închideau ochii. Cu Nifleri scăpați într-o bancă ce sapă și distrug tot ca să ajungă la aur, creaturi inimaginabi­le la care cărțile făceau doar trimitere, și cu ace­eași întunecime a povestirii ca în ultimele cărți, care arată o maturizare continuă a scri­itoarei, unic scenograf al acestui film.

Newt Scamander, autorul din a cărui carte Harry și prietenii săi aflau despre sutele de creaturi din lumea magiei, este personajul în jurul căruia Rowling și regizorul David Yates au creionat primul din cele cinci filme pe care le-au gîndit pentru această serie. În tinerețea sa, proaspăt exmatriculat de la Hog­warts, Newt pornește în lume și ajunge în New York, în căutarea creaturilor pe care în­suși vrăjitorii nu vor să le înțeleagă, ci doar să le distrugă. În New York, magia regi­zo­ra­lă a lui Yates reușește să dea viață magiei i­maginate de Rowling, iar Newt își rătăcește cîteva dintre animalele pe care le poartă în servietă – grădină zoologică într-un oraș în care vrăjitorii sînt într-o situație dificilă, pe punctul de a fi descoperită prezența lor și în fața unui iminent război cu No-Magii, oa­menii obișnuiți.

Succesul acestui film este și va fi dat întocmai de faptul că reușește să creeze acel univers după care fanii tînjesc încă din 2007. Cu o maturitate și o întunecime spartă doar de umorul de situație al unor personaje, în­treaga peliculă este ca un sac de piese de pu­zzle care descoperi că se potrivesc într-un peisaj ce părea deja demult completat.

Problema majoră a filmului este însă că se bazează prea mult pe această fidelitate a publicului consacrat. Cei care nu au urmărit în trecut aventurile lui Harry Potter vor a­vea în față un film sacadat, care șchioapătă în ju­rul poveștii principale, ce pare doar o plat­for­mă foarte deconcentrată, cu o multitudine de fire epice care ar putea fi dezvol­tate, pen­tru a lansa o nouă franciză.

Însă, pentru fani, ce teorie poate fi mai fas­cinantă decît spe­ranța unei ecranizări a „celui mai celebru duel din istoria magiei”, dintre Dumble­dore și Grindelwald? Row­ling a deschis din nou porțile magiei și a ridicat vălul întunericului ce se așezase asupra se­riei. Lumos!