La o bîrfă cu Hemingway

Mașina timpului nu este superso­­nică și nici un hibrid între automobil și robot care gîndește singur. E de fapt un Peugeot din secolul al XX-lea că­ruia nu este nevoie să îi setezi pe­ri­oa­da în care vrei să te ducă, el singur mer­ge în Parisul anilor ’20. Vei avea ocazia să vorbești cu Zelda și Scott Fitzgerald, să dai mîna cu Hemin­gway, să discuți cu el despre Mark Twain și să îți lași noul roman la care lucrezi pe mîna lui Gertrude Stein.

Lui Gil Pender, scenarist nemul­țu­mit de meseria sa, i s-au întîmplat toate aces­tea în „Midnight in Paris”, fără ca povestea să capete nuanțe de SF. Atras de succesul pe care îl cunoaște ca scenarist în America, el uită care sînt de fapt lucrurile care îi fac cu a­de­vărat plăcere și încearcă să și le amintească scriind un roman. Aerul ro­mantic și visător al Parisului, mi­ro­sul de cafea și croissant, pli­mbările lun­gi pe malul Senei, muzicalitatea care plutește pretutindeni în oraș de­vin pentru el ca o punte de legătură între talentul său și necesitatea de a de­veni independent.

Woody Allen a adăugat în sce­na­­­riu și o poveste de dragoste sortită încă de la început eșecului. Dis­cre­pan­ța evidentă între caracterul perso­na­ju­lui principal și cel al lui Inez, lo­god­nica lui, este ca o alarmă a unui ceas aflat în afara timpului. Iubita lui nu pune nici măcar o cărămidă la fun­dația viitorului pe care și-l ima­gi­nea­ză scriitorul; mai mult, nu își poate în­chi­pui dimineața într-o cafenea pa­ri­zi­a­nă, ascultînd Cole Porter la o cafea.

De fiecare dată cînd ceasul bate de miezul nopții, Gil călătorește în pe­rioada de aur a Parisului unde gra­nița dintre imaginar și real devine atît de subțire încît trecerea ei devine o ches­tiune de timp. Odată aflat de par­tea cealaltă, scriitorul trăiește ex­pe­riențe ezoterice care îi dau lumea peste cap. Are o conversație abstrac­tă cu Salvador Dali, iar amanta lui Pi­ca­­­sso devine, forțînd puțin destinul, a­man­ta sa. Pender își dă seama că lu­mea lui devine captivă în propriul roman, că vînzătorul din „Magazinul Nos­tal­gia” este chiar el – omul care tînjea după aerul Parisului din anii ’20 cum un copil tînjește după înghețată și care acum îl respiră cu toată forța – .

„Midnight in Paris” nu este un alt film despre capitala Franței în care acesta apare ca într-o vedere pe care o primesc cei dragi de Crăciun. Este povestea unui destin schimbat de un oraș care este acum îngropat în picturile lui Monet, Renoir și Lautrec.

Cristina BABII