Ce se-ntîmplă cînd desenele prind viață

Sînt fană a filmelor „Spider-Man” de ceva timp, fiind chiar primele serii cu supereroi pe care le-am urmărit. Deci atunci cînd am văzut că Marvel a lansat „Spider-Man: Into the Spider-Verse”, primul film animat din această serie, regizat de Bob Persichetti, Peter Ramsey și Rodney Rothman, nu m-am gîndit de două ori înainte de a-l vedea. Deși nu mă dau în vînt după animații, „Into the Spider-Verse” a reușit să-mi capteze atenția, iar animațiile 2D au fost cele care m-au ținut atît de prezentă pe tot parcursul filmului, căci modul rapid în care se schimbă culorile și stilul în care sînt conturate personajele îți dau impresia că pelicula n-ar fi ieșit la fel de bine dacă ar fi fost filmate cadrele.

Cumva, cei de la Sony Animation au reușit să ofere fiecărui personaj un aspect diferit și un cu totul alt tip de mișcare. De remarcat aici, pe lîngă personajul principal, un adolescent pe nume Miles Morales, sînt Spider-Man Noir, Peni Parker și chiar Spider-Ham, adică supereroii din universurile paralele care, de-a lungul peliculei, îl vor ajuta pe Miles să lupte împotriva personajelor negative. Noir, care provine dintr-o lume a anilor 1930, e un caracter desenat alb-negru, cu un aer de detectiv căruia pare să nu-i scape nimic. Peni Parker este la polul opus, fiind plină de culoare, un personaj desprins din anime-urile japoneze, iar Spider-Ham e un personaj de tipul Bugs Bunny care aparține producțiilor animate pentru copii, dar care știe cum să se folosească de avantajele pe care le are un personaj atît de absurd construit.

Pe lîngă asta, povestea pe care se bazează întregul film e bine construită, axîndu-se atît pe viața adolescentului Miles Morales, dar lăsînd la iveală și fragmente din aventurile celorlalți „Spider-Men”. Începutul filmului, poate primul sfert, se derulează lent, însoțit în mare parte de o coloană sonoră relaxantă care parcă te face să te întinzi pe spate și să privești cum culorile se transformă în clădiri, iar mișcările personajelor prind viață. Mi-a plăcut cum a fost folosită melodia lui Post Malone, „Sunflower”, pentru mai multe segvențe din peliculă, umanizîndu-l pe adolescentul care urma să devină supererou, atribuindu-i o melodie preferată, deci conferindu-i încă din prima parte cîteva trăsături pur adolescentine care-l fac mai credibil.

Meticulos lucrat, cu o poveste care te prinde rapid în mrejele ei, cu un impact vizual plăcut datorită multitudinilor de culori folosite, nu e de mirare că „Spider-Man: Into the Spider-Verse” a cîștigat premiul Oscar pentru „cel mai bun film animat”.