Baloanele clovnului care te eviscerează

Filmele horror au ceva aparte în con­struc­ția lor – trebuie să iubești genul pentru a aprecia o astfel de producție. De aceea ele sînt făcute pentru fani și doar ei pot aprecia sfi­darea unei logici elementare care apare, in­variabil, în astfel de filme. Pentru că e mai ușor să crezi că există un univers cu oameni al­baștri și nave spațiale, decît să crezi că un co­pil intră de bunăvoie într-o casă bîntuită, i se pare că aude un zgomot ciudat din piv­ni­ța neiluminată, își scapă lanterna pe jos cînd dă să coboare treptele, se închide ușa zgo­motos în spatele lui dar, desigur, pri­mul său gînd e să continue să coboare ca să vadă ce face zgomotul ăla din beci, nu să o rupă mîn­cînd pămîntul.

Trecînd peste astfel de elemente cu care este înțesat și filmul IT, realizat după cartea lui Stephen King, există totuși un foarte ma­re avantaj al peliculei – este construită ca o călătorie formatoare, știți voi, metafora dru­mului. O încercare de luptă împotriva fricii. Și cînd construiești un astfel de film e și normal ca grupul de șapte copii, toți a­gre­sați fizic sau psihic la școală sau în fa­mi­li­ile lor, să coboare în toate pivnițele neilumi­nate, fiindcă îți consolidează mesajul principal. S-a scris atît de mult despre părțile bune ale acestei producții – felul în care a fost filmat, construcția narativă alertă, mon­ștrii foarte bine conturați, chiar și tipicele sce­ne cu zombie care atacă, sînge care iese din chiuvetă și inundă baia, clovnul care mușcă brațele oamenilor au fost croite impecabil din punct de vedere grafic, încît merită a­pă­sa­te pedalele lucrurilor care nu au func­țio­nat perfect.

Deși în cele peste două ore ale filmului po­vestea se leagă din primul la ultimul mi­nut, substratul ei suferă. E vorba despre un oraș – Derry, din Maine, SUA – în care mulți co­pii dispar la fiecare 20 și ceva de ani, dar ni­meni nu se sesizează. Și cînd se întîmplă, afișele cu MISSING pur și simplu se lipesc unele pes­te altele, iar copiii dispăruți astăzi sînt uitați mîi­ne. Și ca în Scooby-Doo, e nevoie de un grup de copii să sesizeze problema, nu să o rezolve, că filmul ajunge să ne arate că doar un grup de copii care au trăit sub ame­nin­ța­rea fricii toată viața pot să se revolte împo­tri­va clovnului care se hrănește cu fricile lor.

Un alter-ego al scriitorului Stephen King explica într-unul dintre romanele din seria Dark Tower, unde a apărut ca personaj, că pentru el nu există nimic mai înfiorător de­cît clovnii, pe care nu îi găsește deloc amu­zanți. Iar filmul pune în lumină perfect această i­ma­gine – clovnul care vînează din sistemul de canalizare copiii din Derry arată ca oricare alt clovn, chiar complet agreabil, pînă ce zîmbe­tul care i se țese pe față pare să i-o înghită com­plet și să i-o transforme. Gîndit ca un film care să respecte sursa de inspirație, care să-i mulțumească și pe fanii unui horror mai soft, fără tăieri cu drujba în direct, IT are ma­rea calitate de a spune o poveste pînă la ca­păt, în timp ce multe astfel de filme se mul­țu­mesc să se concentreze doar pe numărul de decapitări.