A stat încă o inimă

Moartea vine cînd ți-o dorești. E cam singurul lucru pe care îl poți pro­voca de unul singur. Să se termi­ne totul, într-o zi în care aproape te-ai convins că asta nu va veni ni­cio­dată. Îi place să te ia prin surprin­dere, să te trînească la pă­mînt și să te chinuie puțin. Dacă te ve­de că te zvîrcolești, atunci te su­fo­că și te ia cu ea.

Dacă, dimpo­tri­vă, te lași liniștit pe covor, cu ochii la cer, te mai ține în șah atît cît să-și a­min­tești toate plăcerile de care te des­parți. Numai George Fal­co­ner nu poa­te privi în urmă, nici mă­car cînd se trezește dărîmat de un in­farct pe care și-l dorea de mul­tă vre­me. Mai exact, de cînd a ră­mas sin­gur, fără omul cu care și-a îm­păr­țit 20 de ani din viață. Se trezea în fiecare zi numai că să piardă vre­mea, nătîng, în fața unei foto­gra­fii. Nici la universitatea la care era profesor nu mai voia să se du­că. De tînăr, ura să vadă cum toți băr­bații frumoși se alătură unor fe­mei care profită de ei. El n-ar fi fă­cut niciodată așa. Tocmai asta în­cear­că să-i spună unui student, ca­re-l ur­mărește cu mare interes. Dar nu poa­te, căci a uitat să spună cu­vinte de dragoste. Se uită fix la bă­­iatul abia trecut de pubertate și se gîndește că ar fi vrut să fie mai tî­năr. Dar asta ar fi însemnat să tră­ias­că mai mult, singur și îngropat în sute de coperți de carte.

George Falconer rămîne să vi­se­ze la fericire. Nu știe prea bine ce înseamnă, dar îi vin în minte toa­te clipele în care a rîs de ceva pros­tesc. Iar acele imagini, care nu-i dau pace, ni se arată nouă cu o can­doare lascivă, prin ochii regizorului Tom Ford. Iar după ce am în­chis ochii în fața momentelor in­ti­me dintre cei doi bărbați, ră­mî­nem să simțim gustul sălciu al singu­rătății. Singura ieșire pe care ne-o la­să primul lung metraj al de­sig­ne­ru­lui este moartea. Nu suicidul, ci o dorință destul de puternică încît să ni se oprească inima de la sine.

Adriana ZĂVOI