Caruselul din căști

Cel de-al treilea album al băieților de la MGMT, care poartă același nume ca al tru­pei, pare mai cumpătat. Nu te mai izbește cu rit­muri amețitoare, ca o buclă care se învîrte la nes­fîrșit, melodie după melodie. Intro-urile mai leneșe ale pieselor îți dau timp să îți i­ma­ginezi ce urmează, chiar dacă știi că și de a­ceas­tă dată ți-ai luat un bilet la carusel, acolo unde culorile, sunetele și ecourile îți fur­nică min­tea. Ba te amețește ca într-un roller coaster prin „Mystery Disease”, ba te poar­tă într-un tre­nuleț de copii cu „An Orphan of Fortune”.

Trupa nu se dezminte de la a face experi­men­te cu sintetizatoarele. De data aceasta, al­bumul „MGMT” a fost înregistrat fără in­stru­mentiștii formației, în studio fiind doar Andrew, solistul și prietenul său din facultate, Ben, care este iluzionistul din spatele clape­lor. Bulbuci, discuri care fug din pick-up-uri, tri­luri de casete muzicale sau bătăi în tobe înfuriate sînt cîteva din găselnițele lui Ben. Peste toate, vocea șoptită a solistului e ca o ploaie măruntă, fără tunete, constantă și liniș­titoare.

Încă de la primul album, trupa s-a remarcat prin melodii încifrate.

În „Alien Days”, piesa care deschide albu­mul, nu Andrew este cel care dă startul, ci o voce de copil descuie cufărul cu metafore, înșiși copiii fiind un simbol des regăsit în versuri. Încă de la primul material disco­gra­fic, MGMT s-a remarcat prin melodii încifrate, în care au cîntat despre ei, în momentele lor de luciditate, dar și în cele de inconștiență, des­pre cei din jurul lor, despre adevăr și minciună. De fapt, muzica lor este consi­de­ra­tă ciudată, oarecum de nișă, știindu-se despre cei doi că sînt adepții misticismului. Însă un ascultător care abia a aflat de trupa ame­ri­ca­nă, nu ar avea răbdarea să despice firul în patru.

Cu fiecare album scos, ideile compozitorilor au fost din ce în ce mai adînc îngropate în artificii stilistice. Totuși, piese mai vechi precum „Electric Feel” sau „Kids” au fost fre­donate pe toate meridianele. Vreți să spu­neți că nu vă rămînea pe timpane ritmul me­lo­diei din spotul publicitar al celor de la Orange de acum doi ani? Cum care, acela în care baloane portocalii în formă de animale pluteau prin tot orașul și pe fundal se auzea numai „tîtîtîtîtî rîrîrîrîîî”. Adăugați și versurile și veți găsi „Kids”. Sau mai bine ascultați doar linia melodică, dacă nu vreți să amețiți de-a binelea în roller coaster-ul MGMT.