Apocalipsa unei găuri albe

O’Brother este genul de trupă de care n-ai auzit niciodată, niște rockeri ce au pornit din garajul unui prieten și s-au jucat cu mai mul­te genuri pînă să-și găsească locul și să scoată ceva care să te facă să te întrebi de ce nu știai de ei mai devreme. Aici intervine „En­dless Light”, cel de-al treilea album al ameri­canilor.

Acesta din urmă nu seamănă deloc cu pre­cedentele în care dacă băieții explorau mai multe subgenuri precum alternativ, in­di­e sau post-hardcore cu niște melodii ce a­bia meritau ascultate, acum par că s-au uniformizat, într-o compilație de 11 piese ce cu greu pot fi încadrate într-un subgen anume al rock-ului. Cel mai apropiat ar fi ceva între pro­gresiv și psihedelic din care reiese un ton ascuțit ca o sîrmă ghimpată, fără ca trupa să irosească inutil vreo secundă.

„Slow Sin”, melodia din deschidere, își fa­ce treaba foarte bine, fiind o scenă pentru ceea ce urmează și îți dai seama că „Endless Light” nu vrea să sară în fața ta precum un clovn, ci mai degrabă e un nor pe care îl lași voit să te cuprindă. Totodată, reies și niște in­fluențe ale englezilor de la Muse, vocea so­lis­tului, Tanner Merrit coexistînd în armonie cu linia melodică.

Singurele piese în care versurile sînt cam greu de auzit ori confuze și pare că mai era loc de îmbunătățit sînt „Your Move” și „Burn”. Însă imediat vine „Endless Light”, melodia-semnătură a albumului, care este de departe cea mai inspirată dintre toate cele 11 creații. „This world that I create is where I belong” (n.r.: „Lumea asta pe care o creez este locul de care aparțin”).

Aceasta din urmă are totodată rolul de a sugera că Apocalipsa poate veni și în alb, nu doar în negru, lăsîndu-te să te întrebi dacă albul este ceresc sau nuclear. Următoarele pie­se precum „Deconstruct” continuă pe a­ce­lași ton sinistru – „I saw the endless light, I saw all that was never-ending” (n.r.: „Am vă­zut lumina fără capăt, am văzut tot ce este fără de sfîrșit”).

„Realm of the Physical”, ultima melodie de pe album este și ea o capodoperă în care du­pă ce în prima jumătate Tanner ajunge la o concluzie finală, cealaltă jumătate nu în­cear­că să închidă o buclă și să te trimită la în­ce­put, ci are un sunet care se ofilește treptat pînă ce nu mai rămîne nimic. „Endless Li­ght” este o surpriză plăcută și este doar o pro­ble­mă de timp pînă ce albumul va ajunge să fie cu adevărat cunoscut, în timp ce băieții de la O’Brother par că și-au găsit un stil doar al lor pe care să-l poată explora.