Cadou pentru curajoși

Album: „Wanderlust”
Artist: Sophie Ellis-Bextor
An: 2014
Gen: pop

Melodiile adunate de Sophie Ellis-Bextor în cel de-al cincilea album al său, „Wander­lust”, par niște basme pentru copii atunci cînd îți treci privirea peste cele 11 titluri. În­să odată ce asculți versurile, devin doar niște po­vești izvorîte din amintiri sau închipuiri.

Din năucirea de ritmuri zglobii, single-ul „Young Blood” se desprinde ca o batistă a­run­cată în semn de despărțire. Pianul e cel care dă tonul, iar Sophie își leagănă vocea pe portativ după mișcarea clapelor. Mai apă­sa­tă cînd vorbește despre cum își imagina anii tre­cînd în doi și mai supusă, aproape frîntă, în finalul piesei. Nu aduce cu nimic din zvîc­nirile desprinse parcă de pe ringul de dans ale altor single-uri mai vechi de-ale sale, ca „Groo­vejet” sau „Murder on the Dance­floor”. Asta poate și datorită colaborării cu produ­că­torul și cîntărețul Ed Harcourt, cel a cărui cre­ație își trage rădăcinile din muzica lui Tom Waits sau Nick Cave. Albumul este ca un su­flu nou față de tot ce a încercat Sophie pînă acum și este ceea ce interpreta îl consideră a fi un cadou pe care și l-a făcut singură. Nu e nici prea cenușiu, dar nici prea roz. Are pu­țin din fiecare, însă atît cît să fie aproape de cen­trul axei, și nu de extremități. Are un cu­raj cumpătat, și nu nebun.

Albumul este ca un suflu nou față de tot ce a încercat Sophie pînă acum.

Dacă tonul piesei „Young Blood” îl des­lu­șești de la început, „Runaway Day­dreamer” te păcălește. Nu e pe-atît de introspectiv pe cît ai crede, pentru că Sophie împacă pianul lui Harcourt și se lasă alene peste luciul său într-o visare cu ochii deschiși. Totuși, oricîte tri­luri ar evada din glasul solistei, reușește să păstreze o urmă de noblețe britanică a vocii.

Între cele două melodii, „The Deer and the Wolf” se strecoară ca un copil care rîde cu gura pînă la urechi. E de partea rozalie a al­bu­mului, însă surprinde doar prin vîrtejul su­netelor și mai puțin prin versuri sau ideea din spatele lor. „Căprioara și lupul nu în­cear­că niciodată să se înțeleagă/ Dar au ne­vo­ie unul de celălalt”, așa spune Sophie. Îm­bră­cată într-o metaforă, convingerea contra­ri­ilor care se atrag ar putea fi oarecum în­su­fle­țită, dar își pierde din intensitate odată cu ver­surile care se tot repetă. Ca un basm care nu se mai termină.