Prof. univ. dr. Mircea Dumitru: „I-aș sfătui pe tineri să plece din țară. Nu am fost niciodată duplicitar în chestiunea asta”

Profesorul universitar Mircea Dumitru, în prezent rector al Universității din București, a reușit să cunoască învățămîntul superior românesc de ambele părți ale baricadei. Student al Facultății de Filozofie în perioada comunistă, el a resimțit lipsurile de-atunci și a încercat să păstreze pînă astăzi în universitate doar nostalgia timpului care pe-atunci încă mai avea răbdare. Deși deloc implicat în politica țării, profesorul Mircea Dumitru nu se poate despărți de ceea ce numește „politica adevărului”, politică la baza căreia a sădit ca fundament o serie de valori personale de la care nu se abate niciodată nici el, nici universitatea pe care o conduce. El a venit să le împărtășească aceste valori și studenților și profesorilor Universității „Alexandru Ioan Cuza”, vinerea trecută, fiind invitat să susțină o conferință cu ocazia aniversării a 155 de ani de la înființarea celei mai vechi universități din țară, sora mai mare a Bucureștiului.

Care este profilul absolventului de astăzi al Universității din București?

E un profil foarte complex, foar­te dinamic și interesant, care s-a mo­dificat în ultima perioadă, pentru că cei mai mulți absolvenți acum fac în același timp două sau trei progra­me. Acest lucru arată, pe de o parte, o anumită insecuritate, pentru că a­tunci cînd absolvi, dacă ai o sin­gu­ră diplomă nu știi dacă vei putea să o folosești. Sigur că e foarte rațio­nal pentru tineri să-și maximizeze reușita obținerii unui loc de mun­că și atunci foarte mulți dintre ei aleg să facă două facultăți; uneori chiar în paralel, alteori cu o mică dis­tan­ță în timp. Efectul acestui lucru este însă uneori și lipsa capacității de a te concentra în profunzime asupra unui singur subiect. Viața este as­tăzi mult mai grea pentru tineri de­cît era altădată. E o competiție mult mai mare. Nivelul lor de pregătire, în pofida a ceea ce se spune de multe ori în mod superficial, este ridicat, este bun; tinerii sînt oameni in­for­mați, inteligenți și motivați. Dacă uneori ei nu arată un anumit in­te­res sau o apetență pentru școală sau pentru cultură, asta s-ar putea da­to­ra și lipsei noastre, a profesori­lor, de a intra în dialog cu ei, de a fi mai motivanți și mai dinamici în dialog cu tînăra generație. S-au schimbat foarte mult și mijloacele de comunicare acum. Noi, profesorii, ar tre­bui să ținem pasul cu lucrurile aces­tea, nu să le decretăm din start ca fiind anti-intelectuale sau anti-di­dac­tice. Universitățile trebuie să fa­că mai mult pentru a se apropia de nevoia studenților și a viitorilor lor absolvenți, pentru a se micșora di­fe­rența dintre ceea ce oferă o universitate la un nivel pur academic și ceea ce ia apoi România de pe piața muncii.

Ca absolvent al acestei universități, puteți face o paralelă între studenții de atunci și cei de astăzi? În ce mod sînt aceștia diferiți?

E foarte greu de făcut această comparație, pentru că sînt foarte pu­ține puncte comune între vremu­rile de atunci și cele de acum. Cînd am terminat, în 1985, știam că am un loc de muncă asigurat, care era și obligatoriu. Desigur, într-un fel am și optat pentru el; în funcție de me­die și de anumite criterii sociale și politice ale vremii respective, îl pu­­teai alege înainte dintr-o listă de posturi. Pentru noi, absolvenții de la Filosofie, meseria de bază era cea de profesor. Pînă cînd îți dădeai definitivatul lucrai ca profesor stagiar. Eu am predat istorie, am predat Constituția României, am avut ore de educație fizică și diriginție, la clasele cinci-opt, la o școală din­tr-un sat, într-o comună la 50 de kilometri de București. În fiecare zi făceam naveta, mă duceam acolo și-mi făceam datoria. Deci, pe de o parte, absolventul de atunci avea garanția unui loc de muncă. Pen­tru că avea un loc de muncă asigurat, nu exista o competiție și nicio mo­ti­vație să faci mai mult sau mai bi­ne. Astăzi, pe de altă parte, încă din anul întîi îți pui problema și te gîndești: „unde anume vei lucra?”. Eu sînt conștient că toți tinerii au atîtea nevoi și e important pentru ei să muncească încă din facultate, pentru că viața este foarte scumpă în centrele universitare. Timpul care este alocat studiului și aprofun­dă­rii unor subiecte este mult mai res­trîns decît era în 1980. Pe de altă parte, atunci, paleta de discipline care ne era oferită era mult mai restrînsă decît astăzi. Dacă atunci ne pu­team focaliza în adîncime asupra unui subiect era pentru că erau mai puține subiecte la dispoziție decît astăzi. Astăzi aveți o marjă uriașă din care să alegeți, dar în același timp trebuie să faceți lucrurile mult mai repede. Și lucrurile făcute mult mai repede sînt făcute mai superficial. Există plusuri și există mi­nu­suri, de aceea, de fapt, cred că în ecuația asta foarte complicată e im­portant factorul personal, e im­por­tantă calitatea persoanei respecti­ve, ceea ce vrea să facă ea cu timpul pe care-l are la dispoziție și cu via­ța sa.

Prof. univ. dr. Mircea Dumitru ar vrea ca structura
de învățămînt din școli, bazată pe memorie, să se schimbe.

Cînd v-ați fixat prioritățile la începutul mandatului, ați ținut cont și de ceea ce i-a lipsit Universității din București în perioada studenției dumneavoastră?

În perioada studenției mele lip­seau foarte multe lucruri. Am fost student în perioada comunistă, î­na­inte de 1990, iar mandatul a în­ce­put în 2011. Cred că ceea ce am reușit să facem a fost să menținem un e­chi­libru între marile orientări și do­me­nii din universitate: științele na­tu­rii și matematica, pe de o parte, pe de altă parte, științele sociale, politice și umanioarele, un echilibru care es­te consimțit și de deciziile Senatului și ale Consiliului de Administrație, în legătură cu modul în care noi chel­tuim banii publici ai universității. În același timp, ceea ce noi ne-am propus și am reușit să ducem la bun-sfîrșit a fost constituirea, în in­te­riorul universității, a unui institut de cercetări științifice, care să coaguleze eforturile, uneori mai dis­persate, ale profesorilor, cercetăto­ri­lor și profesorilor doctoranzi. Exis­tă apoi și problemele studențești sociale cu care ne-am confruntat și ne confruntăm, nu în sensul rău al cuvîntului, ci în sensul că noi conștientizăm că sînt multe lipsuri și trebuie să rezolvăm aceste probleme. Sînt căminele, condițiile din cantină sau din anumite facultăți pe care ar trebui să le renovăm sau curățăm. Am făcut un proiect des­tul de amplu aici și cam toate fa­cul­tă­țile universității au beneficiat de pe ur­ma acestui echilibru și a acestei re­distribuiri a veniturilor pe care o facem prin intermediul Consiliu­lui de Administrație. Momentan construim pentru universitate o clă­di­re nouă în care vor fi spații de învă­ță­mînt cam pentru 1.000 de studenți și, în același timp, spații pentru ad­ministrație; deci ne-am preocupat și de dezvoltarea infrastructurii uni­versității, pentru că fără o infras­truc­tură adecvată și care să func­țio­neze corespunzător, nu poți să dezvolți niciun program.

Elevii joacă un rol, trebuie să spună pe dinafară, ca într-o piesă de teatru, ceea ce alții au conceput

Ca persoană care ați urmat mai multe studii în străinătate, credeți că sînt elevii absolvenți ai liceelor românești de condamnat pentru că aleg, din ce în ce mai mulți, să studieze în universități din afara țării?

Nu, nu sînt. Chiar fac foarte bine.

I-ați sfătui să plece?

Da, întotdeauna am spus asta. N-am fost niciodată duplicitar în chestiunea asta. Nu îi îndemn să meargă și să rămînă neapărat în lo­curile acelea. Pînă la urmă e ale­ge­rea lor de viață; dacă vor să facă asta, o pot face foarte bine. E foarte bine pentru noi ca societate dacă după ce ei fac un stagiu de un semestru, un an, un masterat sau doctorat, se întorc și pun la dispoziția societății românești cunoștințele pe care le-au dobîndit și experiența lor. Dacă nu o fac și aleg să rămînă în stră­i­nă­tate, e foarte bine și pentru diaspora românească care ar trebui să se dezvolte și să crească și cu oa­meni foarte bine educați. De altmiteri, acum s-a schimbat calitativ di­aspora, pentru că au plecat foarte mulți absolvenți de universități: in­gineri, medici sau profesori, tocmai pentru că aici condițiile de viață și de studiu nu sînt corespunzătoare pentru nivelul lor de aspirații și de studiu. Nu e important doar pentru ecuația personală, pentru fiecare om în parte, ci pentru că astăzi cultura academică, învățămîntul superior și știința nu înseamnă izolare na­țio­nală. Proiectele se fac în cooperare internațională. De ce să nu in­tre și România în aceste proiecte și să rămînă undeva în periferia Eu­ro­pei numai pentru ideea că nu e bine ca tinerii să plece? Contrar, e bine să plece, e bine să fie expuși la alte medii culturale, e bine să facă comparații. De multe ori ei aveau impresia că e mult mai bine în Oc­cident și că totul e foarte prost aici, impresie pe care și-au mai schimbat-o după o experiență chiar și de un semestru ca studenți Erasmus. Comparațiile fac bine pentru că, de fapt, comparațiile arată că in­trăm într-un fel de competiție și com­pe­ti­ția este, în general, un lucru bun.

Este sistemul educațional din România vinovat de plecarea lor?

Este și sistemul, dar nu numai sistemul educațional. Poate că este de vină și sistemul politic și social, în general. Faptul că tinerilor nu li se acordă de la început încrederea pe care o merită. Foarte mulți oa­meni din generația mea sau poate chiar mai în vîrstă decît mine, so­co­tesc că tinerii de astăzi nu se mai ridică la nivelul la care ne ridicam noi și așa mai departe – astea sînt clișee care nu au nicio bază. Eu aș îndemna tinerii, totuși, să-și ia mai în serios menirea lor și să lucreze mai cu tărie pentru ceea ce vor să facă. Sigur că tinerețea este o vîrstă în care vrei să te simți foarte bine, să te distrezi, dar distracțiile trebu­ie îmbinate și cu mai multă mun­că în profilul pe care și l-au ales, pentru că există foarte multe plăceri intelectuale în viață care vin de pe urma unei meserii bine făcute și bi­ne alese în această perioadă a vie­ții.

Ce anume i-ar putea determina pe aceștia să se întoarcă?

Ar trebui să se schimbe foarte mult condițiile sociale și condițiile de pe piața muncii. Ar trebui să fie salarii atrăgătoare, să fie condiții atrăgătoare pentru care aceștia să accepte să vină și să-și reia astfel activitatea în țară. Pe de altă parte, instituțiile din România ar trebui să fie mai deschise, mai permeabi­le și mai flexibile atunci cînd se în­torc acești tineri cu doctorate din străi­nă­tate. De multe ori, cînd se întorc aici, instituțiile au ușile ferecate, iar capacitatea lor de a pătrunde în aceste instituții devine foarte rela­ti­vă, nivelul de frustrare crește foar­te mult și nemulțumirea pe care o au din cauza acestei injustiții creș­te și ea. E o injustiție socială și e și o injustiție legată de pregătirea pro­fe­sională pe care aceștia o au. Ei văd că sînt mai bine pregătiți decît candidații interni, și candidații in­terni ocupă locurile disponibile îna­intea lor. Sînt multe lucruri care ar trebui făcute și ca efect al aplicării unor legi, pentru că de multe ori oa­menii nu fac lucrurile acestea ca­r­e vin împotriva propriilor lor in­te­re­se de moment, dacă nu vine o lege ca­re să-i oblige. Deci, ar trebui ca factorul de decizie politică să gîn­dească mai mult asupra legislației, astfel încît mîna invizibilă a legii să fie aceea care să așeze aceste lu­cruri, și nu dăscăleala aceasta prin care le spui tinerilor că, din motive patriotice, trebuie să se întoarcă aca­să. Ei rămîn oricum conectați acasă, nu pierd contactul cu partea subiectivă, cu patria-mamă; dar tre­buie să le dai ceva mai mult ca ei să aibă o motivație personală să se întoarcă aici.

Ați declarat în cadrul unei con­ferințe că în „școala românească există o cultură a copiatului” și tot atunci ați amintit de comentariile literare care se învață mot-a-mot, ca metodă de selecție a tinerilor.

Și am fost aspru criticat pentru asta.

Care ar fi primul pas în îndepărtarea acestor metode blamate chiar și de către elevi?

Aici trebuie schimbată o întrea­gă mentalitate cu privire la actul didactic, la relația între învățător / învățătoare, profesor / profesoară și elev și ce anume vrei să dezvolți la elevi. Dacă vrei să dezvolți obe­diența față de autoritate, atunci îi pui să memoreze și să repete exact ce le-a spus profesorul. Dacă vrei să ai niște viitori cetățeni care sînt maturi, care gîndesc cu capul lor și care au și o responsabilitate pentru ceea ce fac, atunci școala trebuie să fie făcută altfel. Trebuie să fie făcu­tă cu portofolii, cu anumite teme pe care să le urmărească ei pe perioa­de mai lungi, nu cu mici bucățele pe care trebuie să le memoreze de azi pe mine și apoi să le repete atunci cînd le sînt cerute de către autoritate. E o întreagă filosofie de viață și atitudine care trebuie schim­bată pornind de la profesori, nu por­nind de la elevi. E adevărat că există uneori și o anumită compli­ci­tate, pentru că și elevul se simte mai în siguranță dacă știe care e sar­cina lui: că a memorat puțin, că a luat nota șase, nota șapte și că așa a trecut mai departe. Școala de care vorbesc eu cere mai mult și elevului, nu numai profesorului. Școa­la de care vorbesc eu e dife­ri­tă. Fata mea cînd a terminat liceul mi-a zis că are un singur lucru de spus împotriva școlii. S-a uitat la mine și mi-a spus că e dezamăgită de școa­la din România pentru că nicio­da­tă un profesor nu s-a uitat la ea să o-ntrebe „Ce crezi despre această problemă? Spune-mi tu prin cuvi­n­tele tale și folosind capul tău”. În­totdeauna trebuia să joace un rol, trebuia să spună pe dinafară, ca într-o piesă de teatru, ceea ce alții, de fapt, concepuseră. Cu un astfel de învățămînt pur reproductiv nu dezvolți foarte mult creativitatea, independența de gîndire sau caracterul critic. Nu dezvolți nimic din ceea ce e într-adevăr inteli­gen­ța copilului, dezvolți doar obediența față de autoritate. Nu știu de ce la noi încă există acest gen de a face educație, care este bazat doar pe utilizarea memoriei.

Dacă tu ai muncit mulți ani să-ți faci o lucrare științifică, iar alții o fac furînd și copiind, nu poți fi de acord cu asta

V-ați demonstrat aversiunea față de plagiat și în cazul acuzațiilor aduse la adresa prim-ministrului Victor Ponta, cînd Universitatea din București s-a autosesizat și Comisia de Etică a început o analiză a lucrării sale de doctorat.

Orice om trebuie să și-o manifeste. Dacă tu ai muncit mulți ani să-ți faci o lucrare științifică, poate nu o lucrare care a făcut așa o stră­pungere mare în știința contem­po­ra­nă, dar o lucrare decentă, iar alții o fac pur și simplu furînd și copiind de la ceilalți, sigur că nu poți fi de acord cu asta.

Dar să spui că atunci cînd vezi că o lu­cra­re este copiată în proporție de 80 sau 70 la sută după alte surse și să spui apoi că asta are o determi­nan­tă politică, asta nu se poate. Adică a spune adevărul înseamnă că ești determinat politic? Atunci cînd te uiți la două lucrări și vezi că una o reproduce pe cealaltă și cea care e reprodusă a apărut înainte, iar ea nu este în mod corect citată nici la bibliografie, nici în text, și spui că într-adevăr există această similaritate pînă la identitate, asta înseam­nă să fii motivat politic?

A fost decizia finală a Comisei una politică, așa cum a numit-o prim-ministrul, mai apoi, într-o declarație?

Nu, în niciun caz. Că au avut o motivație, poate, cei care l-au acu­zat și de unde, de fapt, informația a pornit, asta nu neg, pentru că exis­ta și încă există o dinamică a vieții politice în care vor stărui întotdea­u­na aceste diferențe între cei care aparțin partidelor diferite. Dar să spui că atunci cînd vezi că o lu­cra­re este copiată în proporție de 80 sau 70 la sută după alte surse și să spui apoi că asta are o determi­nan­tă politică, asta nu se poate. Adică a spune adevărul înseamnă că ești determinat politic? Atunci cînd te uiți la două lucrări și vezi că una o reproduce pe cealaltă și cea care e reprodusă a apărut înainte, iar ea nu este în mod corect citată nici la bibliografie, nici în text, și spui că într-adevăr există această similaritate pînă la identitate, asta înseam­nă să fii motivat politic?

Ce s-a întîmplat cu celelalte instituții abilitate să ia o decizie în acest caz? Este subordonarea față de minister atît de mare?

Eu chiar aș vrea să pun această întrebare și în public. Aș vrea să se facă o analiză la toate Univers­i­tă­ți­le, prin sondaj. Nu cred că Universi­ta­tea din București este singura în care există astfel de cazuri. Cred doar că Universitatea din Bucu­rești este singura care nu a vrut să mintă.

Acum sînt și o serie de acuzații de plagiat în jurul viceprim-ministrului Oprea și a altor persoane apropiate de el care ar fi absolvit toți la Academia Națională de Informații „Mihai Viteazul”. Ce părere aveți despre aceste acuze?

Acolo Comisia de Etică a Uni­ver­sității are un regulament care îi permite să aibă o anumită auto­no­mie, deci nu e subordonată deci­zii­lor administrative ale Rectoratului sau ale Consiliului de Adminis­tra­ție. Ea a decis să nu mai facă o analiză și să se pronunțe, deoarece verdictul Ministerului a fost foarte prompt, spre deosebire de cazul din 2012, cînd a durat foarte mult totul. Pe de altă parte, în nume per­sonal, membrii Comisiei de Eti­că citind teza de doctorat a domnului Oprea și citind sursele care erau puse în evidență drept surse copiate, aceste persoane în cauză au spus că acolo este vorba, totuși, de o fraudă. În momentul de față, ceea ce a spus în public Universitatea din București și Universitățile din Consorțiu, inclusiv Universitatea „Alexandru Ioan Cuza”, care este exact pe aceeași poziție cu noi, este că trebuie să se renunțe la această tutelare academică prin care o comisie de la minister este singura îndreptățită să facă această evaluare. Nu spun că trebuie dizolvată această comisie, trebuie să existe, probabil, și ca mijloc de apel, în cazul în care verdictul dat de universitate este contestat de către per­soana în cauză. Spun doar că universitatea trebuie să aibă autono­mie academică; universitatea oferă titlul de doctor așa că universita­tea trebuie să verifice dacă proceduri­le acestea care sînt menite să elimine frauda au fost corect aplicate. În momentul de față, pentru categoria demnitarilor s-a creat acest sta­tut care nu are nicio justificare mo­rală. Dacă lucrurile vor fi dezvol­tate în această direcție, noi avem credința că universitățile însele vor fi cele care vor fi mai responsabile și vor impune niște standarde și proceduri care vor fi mai drastice decît cele de la minister.

Credeți că decizia de a nu demisiona a prim-ministrului a influențat în vreun fel imaginea întregului învățămînt superior din România?

Nu știu asta, nu îmi pot da sea­ma. Poate că nu neapărat, pentru că imaginea universităților nu cred că a avut de pierdut de pe urma acestui exercițiu de onestitate aca­de­mică, ci dimpotrivă. Au fost situa­ții și la mari universități din Occi­dent în care au fost văzute cazuri de malpraxis universitar care au fost semnalate. Prin asta ele nu au avut de pierdut, ci chiar de cîști­gat, arătînd că se descurcă bine cu ceea ce înseamnă adevărul. Nu văd așa o condiționare directă între pro­blema asta și statutul politic. A fost decizia partidului, eu nu fac comentarii politice, nu sînt membru al niciunui partid și nu intervin în viața politică a țării. Eu sînt profesor.

Este una dintre îndatoririle principale ale unui rector cea de a apăra imaginea universității pe care o conduce?

Da, sigur. Aperi imaginea uni­versității făcînd politica adevăru­lui. E vorba și de o anumită în­cli­nație personală pe care trebuie să o ai, anume aceea de a nu face com­promisuri în lucrurile acestea importante și grave, cînd chiar nu ai voie să faci compromisuri.