Vasile Vîntu: Cred în menirea de dascăl, dar meseria nu este ușoară

Noua Lege a Edu­­cației specifică faptul că rectorul va prelua și responsabilitatea unui ma­nager. S-ar putea, astfel, transforma uni­versitatea într-o afacere?

După părerea mea, prin noua Lege a Educației, prin trendul care există în învățămîntul superior în toată lumea și în România trebuie să se întîmple ca universitățile să fie cu spirit antreprenorial. Prin urmare, cred că universitatea noastră trebuie să abordeze această soluție, de a fi o universita­te de avangardă, una cu spirit antrepre­no­rial, desigur, fără a neglija nici aspectul humboldtian.

Pentru a fi un manager eficient, rectorul va trebui să sacrifice pe durata mandatului său timpul din spa­tele catedrei și din laboratoare?

Orice activitate administrativă care este în plus față de activitatea proprie de la catedră înseamnă un efort su­pli­mentar din partea celor care își asumă această responsabilitate. Atunci cînd am gîndit și am analizat posibilitatea de a can­dida la funcția de rector m-am gîndit și că trebuie să-mi sacrific din timpul meu, nu din cel pentru pregătirea profesională sau din cel alocat solicitărilor studenților, ci din cel liber, în așa fel în­cît și activita­­tea profesională și cea mana­gerială să se desfășoare la parametri optimi. Recunosc că o funcție administrativă ia mult timp. Dar sper și cred că voi fi în stare ca, sprijinit de o echipă dinamică și eficientă, să optimizăm timpul în așa fel încît universitatea să poată să se dezvolte la parame­trii la care noi ne gîndim, iar cei care sînt în echipa ma­nagerială să nu sufere din li­psă de timp pentru activitatea pur didactică și de cer­ce­tare pe care o au în mod obișnuit de re­zolvat.

Sînt oameni foarte buni cercetători în domeniul lor dar care nu pot fi buni profesori

Conform noii Legi a Edu­ca­ți­ei, accentul se pune din ce în ce mai mult pe cercetare. Nu se îndepărtează astfel profesorii de studenți?

Știm că în noile criterii pentru clasificări și ierarhizări accentul se pune pe cercetare. Și nu pe orice fel de cerce­tare, ci pe una de calitate, cu output (en: rezultat) ști­in­ți­fic de relevanță in­te­r­na­țio­na­lă. Eu consider că într-o instituție de în­vățămînt superior, cele două elemente cheie, cercetarea și educația, merg mînă în mînă, sînt indisolubile, o latură nu este mai importantă decît cealaltă. Avem vo­ca­ție de dascăl, de aceea sîntem aici și slu­jim școala, dar trebuie să ne punem în valoare și potențialul de cerce­tare al fie­că­ruia în parte ca indivizi, al grupurilor din care facem parte, al laboratoarelor, al centrelor de cercetare, în așa fel încît, prin colaborare, să realizăm acele obiective spre care tindem: vizibili­tatea ex­ter­nă prin cercetare. Activitatea didactică es­te una care uzează și știm bine că meseria de dascăl nu este una ușoară. Individul care desfășoară o activi­tate didactică trebuie să aibă și har, nu numai să aibă cu­noștințe. Foarte mulți au cunoștințe, au in­formații, sînt foarte buni în domeniul lor dar nu toți pot fi sau sînt și foarte buni profesori. Cred în menirea de dascăl, cred că un profesor la catedră trebuie să fie un formator de­săvîrșit, un modelator de ca­rac­tere, dar în același timp, dacă e un ca­dru didactic de învățămînt superior, are și obligația de a face cercetare de vîrf.

Ar trebui ca studenții să fie atrași cît mai devreme către diferitele domenii ale cercetării?

Obligatoriu. În opinia mea, mo­­torul în ceea ce privește dinamizarea ac­ti­vității de cercetare îl vom găsi la ti­neri. Ei sînt cu idei, sînt energici, sînt ca­pabili și avem tineri foarte buni dintre cei care au terminat doctoratul, dintre cei care sînt la postdoctorat sau cei care au trecut de această fază și sînt asistenți sau șefi de lucrări. Au idei, sînt creativi și noi ne ba­zăm pe ei. Eu, dacă voi fi mana­ger, voi căuta să îi stimulez pe ei dar și activitatea fiecărui membru din universitate, în gene­ral. Dacă nu-i stimulăm, da­că nu-i mo­ti­văm, în opinia mea nu pu­tem să le cerem foarte mult. Activitatea de cercetare nu începe doar de la nivelul de asistent universitar, ea începe de la licență. Cred că toți tinerii din în­vă­ță­mîn­tul superior trebuie să fie antrenați în cercetare.

Care sînt șansele ca USAMV să devină o universitate de cercetare avan­sată și educație la următoarea eva­­luare, de peste patru ani?

Șansele sînt mari dar lucrul acesta nu se face decît printr-o activitate susținută pentru a urmări obiectivele stra­­tegice pe care universitatea și le fixea­ză. Cred că este posibil, pentru că avem un potențial uman bun, cu oportunități multiple de afirmare. Avem o bază de cerce­tare și didactică de nivel superior pe care am acumulat-o în ultimii ani și dacă pu­nem în valoare infrastructura cores­pun­ză­toare cu resursa umană care trebuie să fie motivată cred că nu există nici un im­pediment ca să ajungem universitate de cercetare avansată și edu­ca­ție.

Și care considerați că este ro­lul studenților în obținerea titulaturii de universitate de cercetare avansată și educație?

Fiecare salariat, fiecare membru al comunității academice are rolul său. Dacă nu creăm acea coeziune de grup, acea emulație de a lucra bine și spre un țel pe care ni-l dorim nu putem să ajun­gem departe. Dar fiecare dintre noi, student, masterand, docto­rand, cadru didactic sau personal administrativ care spriji­nă procesul didactic și de cercetare, are ro­lul său pe care eu îl consider important. Nu cred că numai o anumită categorie tre­buie să se gîndească și să acționeze spre un țel, toți trebuie să mergem spre un gînd pe care ni l-am format.

Locul de astăzi l-au cîștigat alții, noi trebuie să îl consolidăm

Începînd cu acest an universitar, instituțiile de învățămînt superior vor putea să înființeze societăți co­merciale. Dacă veți fi ales în funcția de rector, cum veți valorifica această oportunitate?

Legea nouă este suficient de fle­xibilă din acest punct de vedere și ofe­ră posibilități în acest domeniu. În primul rînd trebuie întărită legătura cu mediul de afaceri, determinat ceea ce se cere în so­cie­tate, pentru ca universitatea să fie di­na­mică, să-și creeze acele structuri din ca­­re să rezulte un plus de valoare, imagi­ne, dar și o expertiză prin care să oferim publicului larg servicii cît mai diverse din do­meniul nostru de activitate. Avem și acum ateliere de micro-producție și reali­zăm produse care sînt foarte căutate, nu numai în Iași, ci și în regiunea de nord-est a țării. Spre exemplu, atelierul de micro-producție a domnului profesor Milică pe probleme de fitoterapie și plante medicinale.

Se încearcă prin această mă­sură creșterea autonomiei financiare a universităților?<

Este un punct prin care universitatea poate să realizeze resurse financiare și, de ce nu, să își poată valorifica potențialul. Dacă există în universitate po­tențial de a crea un asemenea meca­nism, o structură de tip societate comercială, de ce să nu o creăm? Iar legea, dacă permite acest lucru, e foarte bine.

În 2012 se împlinesc 100 de ani de învățămînt superior agronomic ieșean. Unde se situează acesta as­tăzi?

Anul acesta avem un eveniment deosebit, vom aniversa 100 de ani de în­vă­țămînt agronomic superior. Un eveniment care ne face cinste și care va pune în evidență realizările pe care uni­versita­tea le-a avut în acest timp, va pu­ne în evidență parcursul pe care l-am avut. Și eu cred, cu tărie, că învățămîntul agro­no­­mic în general are un loc foarte bine de­fi­nit în spectrul învățămîntului superior din România și cred că este foarte bine definit și în lume prin ceea ce în­seamnă importanța socială și economică. Avem un loc pe care l-au cîștigat alții, noi avem îndatorirea de a consolida universitatea, de a-i mări posibilitățile, de a o aduce pe culmile pe care cu toții le dorim, o instituție de prestigiu și de top.

Această tradiție aduce cu sine presiune sau motivează și mai mult pentru a obține performanță?

Și una și alta. Și motivația, pen­tru că trebuie să arătăm că și noi sîn­tem în stare să facem ce alții au făcut în alte con­juncturi și trebuie să facem bine și mult în această perioadă. Dar în ace­lași timp este și o obligație, de a ne concentra în a adu­ce și a canaliza în­vă­ță­mîn­tul agronomic spre menirea pe care o are în societate.

Considerați că luarea decizii­lor ar trebui să fie în mîinile unui grup restrîns de oameni sau ar trebui să se facă prin consultarea tuturor celor im­pli­cați?

Niciodată nu am gîndit că un manager performant este unul de autoritate individuală. Un manager performant este cel care se bazează pe arta dialogului, un management participativ care să pună în valoare tot ceea ce este bun în universitate. Cred în această artă a dialo­gului și în consultarea celor că­ro­ra ne adre­săm și pentru care fixăm re­pe­re și obiective. Nu le fixăm numai pentru echi­pa managerială, ci ele sînt ale comunității academice. Mă voi baza pe o consultare largă cu comunitatea academică în toate domeniile vieții universitare.

Un studiu realizat anul trecut a arătat ca rectorii ieșeni au un număr mic de articole ISI publicate. Cît de im­portantă este experiența științifică în exercitarea funcției de rector?

Aici lucrurile pot fi nuanțate. Sigur că este bine dacă un manager are și asemenea performanțe, însă trebuie să ana­lizăm și domeniul fiecăruia de activi­tate. Este una să activăm într-un domeniu care se pretează cel mai bine la cerce­tarea fun­damentală și care se soldează cu o publicație de foarte multe ori cu relevanță in­ter­națională și domenii care se pretează mai mult la cercetări aplicative și care sînt destinate celor mulți. În general, în în­vă­ță­mîn­tul agronomic, o mare parte di­ntre dis­cipline se îndreaptă spre cercetarea apli­cativă.

Cel mai bun cercetător nu este și cel mai bun manager

Și în lipsa acestei experiențe științifice, un profesor care este înclinat mai mult pe componenta didactică poate fi rector?

Poate. Pentru că un manager nu trebuie să aibă multe lucrări ISI, un factor mare și un scor relativ de influență de nu știu ce nivel, ci trebuie să fie un cadru didactic cu experiență managerială de­să­vîr­șită. Să cunoască foarte bine mecanismele învățămîntului superior și să aibă abi­lități administrative în așa fel în­cît uni­ver­sitatea să facă pași în direcția pe care și-a propus-o. Managerul este cel care conduce și dacă are arta de a conduce foar­te bine pusă la punct va suplini faptul că are mai multe sau mai puține lu­crări ISI. Nu cred că un cercetător, cel mai bun din România, este și cel mai bun manager. Se întîmplă ca un bun cerce­tă­tor să fie și un manager bun, dar există și manageri foar­te buni de universități care nu au articole sau rezultate științifice cu asemenea cotații.

Cît de importantă este pre­zența studenților în structurile de conducere într-un procent de 25%?

Eu militez pentru prezența studenților în diferite organisme de conduce­re, comisii și alte consilii de acest gen pen­tru că în interiorul unei universități co­munitatea academică are doi mari pi­loni. Nu poate exista universitate dacă nu sînt studenți și cadre didactice. Și dacă sînt și sînt partenerii noștri în acest demers atunci trebuie să îi luăm alături de noi, să ne apli­căm asupra doleanțelor lor și să ținem cont și de părerile lor. Și eu mi-am propus ca în cazul în care voi fi rector să am un dialog principial rațional, deschis și permanent cu reprezentanții studenților. Nu numai cu cei care sînt în consilii și Senat. Poate sînt puțini acolo, poate nu sînt din toți anii de studii încît eu mă bazez pe o consultare cu reprezentanți ai studenților de la toate nivelurile.

Care credeți că ar trebui să fie rolul organizațiilor studențești în raportul cu universitatea? Ar trebui să fie sub forma sindicatelor sau lo­­curi în care tinerii să desfășoare activi­tăți extracuriculare?

Eu cred că organizațiile studențești nu sînt sindicate. Nu am gîndit niciodată că poate să se manifeste în acest fel o organizație studențească și nici nu am simțit că în universitatea noastră s-ar manifesta în acest fel. Eu le văd ca fiind entități care sprijină pregătirea și din ce în ce mai mult se pune accent pe edu­ca­ția non-formală iar pe aceasta o regăsim și în preocupările organizațiilor studen­țești și cred că rolul principal este acela de a valo­rifica viața studențească în mod activ.

Cătălin HOPULELE