“Bucurestiul este un imens pat in care nu s-au mai schimbat de mult cearsafurile”

La 42 de ani, nu a obosit si nici nu s-a taiat indeajuns cu foarfecele pentru a renunta la moda. Catalin Botezatu te stringe puternic de mina, iti zimbeste sincer si nu te expediaza dupa zece minute de conversatie. Isi cere scuze ca a intirziat si, acum, nu suporta ca cei din jur “se comporta intr-un mod ciudat” daca le demonstreaza ca nu este vedeta dorita de ei. Mediul monden din care face parte nu i-a adus decit dorinta de a se departa de vedetele din preajma sa si acum nu doreste decit ” sa se vada omul din mine”. Cind reflectoarele ii bat prea puternic in fata, isi aminteste ca trebuie sa se uite la buletin. Devine nostalgic, isi aminteste ca trebuie sa ajunga mai repede acasa. Adresa nu mai corespunde.

“Drumul meu este o autostrada dreapta fara prea multe opriri, prea multe parcari”

OPINIA VECHE: De unde se trage aceasta pasiune pentru vestimentatie, pentru design?

CATALIN BOTEZATU: Am  inceput ca manechin si fotomodel in timp ce eram student, acum 24 de ani. Dupa care am terminat ASE-ul, am facut si a doua facultate, Dreptul si ulterior am primit o bursa la Milano, unde am studiat la Institutul European de Moda. Stagiile mi le-am facut la casa Versace si l-am avut ca profesor pentru sase luni pe regretatul Gianni Versace.

La intoarcerea de dupa revolutie, am devenit primul designer al primei case de moda particulare din Romania, Casa de moda “Europa”, sub egida careia am realizat 22 de show-uri de autor, atit pentru  barbati cit si pentru femei. Iar din 1994, mi-am deschis  propria casa de moda, Delfi. Din 1996 deja exista brandul Catalin Botezatu.

O. V.: In motorul de cautare Google numele tau apare de 290. 000 de ori. Este o dovada a unei celebritati?

C. B.: E ceva acest lucru. Nu stiu daca este vorba de vreo celebritate anume. Este vorba despre foarte multa munca. Eu nu ma simt nici celebru si nici vedeta. Eu vreau sa demonstrez ca sint bun in ceea ce fac, ca sint om, iar daca munca mea este apreciata, atunci am satisfactia noptilor, saptaminilor si poate anilor pe care i-am dedicat fashion-ului.

O. V.: Ca model ai avut succes, dar de unde stiai ca vei avea succes si ca designer?

C. B.: Am stat foarte mult timp in ateliere. Lucrind foarte mult ca manechin, am furat meseria de la doi mari creatori, poate necunoscuti pentru vremurile acestea. Este vorba de Simona Vlanga si Nae Ivanov. Arta de a-mi regiza show-urile, pentru ca sint singurul care isi face regia, scenografia si muzica, am furat-o de la nimeni altul decit Adrian Sirbu, proprietarul Pro TV, la vremea aceea cel mai bun regizor de show-uri de fashion. El se ocupa de acest lucru cu mare profesionalism.

Am avut profesori buni si tocmai de aceea mi-am dat seama ca as putea sa fac asta. A fost greu. Sa nu crezi ca a fost dintotdeauna un drum simplu, a fost un drum extrem de sinuos pe care l-am parcurs, dar intotdeauna am incercat sa il transform intr-o autostrada dreapta fara prea multe opriri, fara prea multe parcari.

O.V.: De ce nu te consideri o persoana celebra?

C.B.: Vreau sa ma consider o persoana care are intotdeauna ceva de spus in fashion. Atit.

O.V.: Spuneai intr-o emisiune ca: “Vreau sa ma intorc la ceea ce am fost acum 20 de ani”. De ce?

C.B.: Nu imi convine ca nu mai am viata privata, ca aceasa celebritate de care vorbesti te face sa te porti altfel. Sa fii fals, sa iti pui tot timpul o masca, pe care eu nu imi doresc sa o port. Daca le arati oamenilor cum esti cu adevarat, ca suferi, ca te bucuri ca si ei, atunci se comporta intr-un mod ciudat cu tine. Ei primesc altfel aceasta informatie, “e OK, e ca noi”,  dar, dupa aceea vor sa te vada cocotat pe acel piedestal, sa vada vedeta din tine. Ei, eu m-am saturat de vedeta din mine.

Vreau sa arat vedeta din mine doar in ceea ce priveste fashion-ul. Tocmai de aceea am renuntat, timp de sase luni, sa mai dau interviuri televiziunilor. Am renuntat sa mai fiu atit de prezent in locurile mondene,  m-am saturat de promiscuitate. Cu totii ne balacim intr-o promiscuitate sociala extraordinara. Vreau sa fiu eu insumi, sa ma port asa cum vreau. Vreau sa nu mai fiu Catalin Botezatu, vreau sa nu mai fiu vedeta, vreau sa fiu omul din mine. M-am saturat de oameni parveniti, de cei care una spun si sint altceva la origini. M-am saturat de oameni care au uitat cine sint si care nu pot privi cu demnitate spre trecutul lor. M-am saturat de  ipocrizia oamenilor, recunosc, fac parte din acest sistem, dar, cit se poate, ma tin departe de acesta mai ales cind nu e vorba de lucruri profesionale. Incerc sa ma detasez cit pot.

“Datorita Elenei Ceausescu am primit buletin de Bucuresti”

O.V.: Dar nu crezi ca esti cam critic cu lumea?

C.B.: Nu sint rau cu oamenii. Nu critic pe nimeni. Daca am ceva de spus, spun lucrurilor pe nume, in rest fiecare face ce vrea.

O.V.: Nu se simte si un fel de frustrare in tine?

C.B.: Trebuie sa facem si o diferenta. Este o lume pe care o respect, aici sint consumatorii de moda “Catalin Botezatu”, publicul meu, fanii mei, de pe urma carora eu exist. Este o lume diferita de cea despre care vorbim. Noi vorbim de o lume dintr-un cerc restrins. Oamenii mondeni,  de care lumea se tot loveste la fiecare pas.

Eu pentru  mase traiesc si datorita lor am ajuns ce am ajuns si le respect. Tocmai de aceea uneori imi mai pun acea masca pentru a le arata acea fata pe care ei vor sa o vada. Dar la polul opus, eu detest oamenii parveniti, oamenii imbogatiti peste noapte si care nu au ce cauta si ce sa spuna, nu au ce sa caute, in ghilimele, in lumina reflectoarelor.

O.V.: Te consideri o persoana complexata?

C.B.: Nu am nici o problema, nu am fost si niciodata nu voi fi complexat.

O.V.: Ce compromis ai fi dispus sa faci pentru a-ti promova colectiile?

C.B.: Niciodata nu voi face prezentari cu vedete. Consider ca daca esti  un creator bun, nu ai nevoie sa folosesti imaginea unei vedete pentru a te promova, cum fac tot felul de creatori: pun actrite, cintareti, actori in situatii penibilie, doar din dorinta de a se scrie despre colectiile lor. Sa se scrie doar despre mine si despre colectiile mele. La mine vedeta este manechinul.

O.V.: Atunci faptul ca Luis Lazarus a fost model “de-o seara”.

C.B.: Tocmai asta spun, am comentat negativ acest lucru. Transmitindu-le pe aceasta cale vedetelor, care au participat la diversi creatori. Au participat si pot deveni foarte usor penibili. Fara sa isi dea seama, de ei profita acesti creatori care nu au nimic de spus. Daca esti un creator bun, nu ai nevoie de un Luis Lazarus.

O.V.: Cum te-a ajutat Elena Ceausescu in cariera ta?

C.B.: Ea este cea gratie careia am putut sa am buletin de Bucuresti. Am cistigat un concurs pentru modele extrem de sever.  Cind am mers sa ma angajez cu acte, mi s-a spus ca, daca nu am buletin de Bucuresti, nu ma puteam angaja. Tata era bucurestean, mama nu, iar eu nu apucasem sa imi fac buletin cu adresa de Bucuresti. Pe atunci doamna ministru de Industrie Usoara, doamna Fluxa, atit de tare m-a simpatizat incit, datorita prieteniei cu Elena Ceausescu, am obtinut in 24 de ore, printr-o semnatura guvernamentala, buletinul de Bucuresti. Nici nu i-am dezamagit, la doua saptamini dupa, in Germania, la Leipzig, am cistigat pentru cel mai bun si cel mai rapid model european. Cel mai rapid, pentru ca reuseam sa ma schimb in 40 de secunde de un outfit complet. De la ciorap pina la cravata.

“Femeia este o sursa de inspiratie eterna”

O.V.: Ce insemna sa lucrezi ca model, avind carte de munca?

C.B.: Inseamna foarte mult, manechinele din ziua de astazi nu au carti de munca. Eu eram angajat al Centrului de Cercetare al Industriei Usoare. Eram manechin model pentru firmele din strainatate. Aveam atunci prezentari in Germania, Franta, in Moscova aveam si 7 prezentari pe an. Apoi a fost si Frankfurt, Leipzig, Londra, Paris. Eram legal, un angajat al Industriei Usoare.

O.V.:   Care este marele pericol in industria modei?

C.B.: Cel mai mare pericol este sa iti pierzi capul in urma unui succes. Este acela sa crezi ca esti ceea ce nu esti. Am colegi consacrati, care nu-si respecta publicul, care fac cite o colectie meteorica la citiva ani si au pretentia sa fie “designeri”. Asta inseamna ca nu iti respecti nici publicul, nici consumatorii de moda ai brandului pe care il reprezinti. Cel mai mare pericol in aceasta lume este cel al blazarii. E discutabil aici.

O.V.: Ce inseamna pentru tine prostitutia in acest mediu?

C.B.: Am spus ca Bucurestiul este un imens pat in care nu s-au mai schimbat demult cearsafurile. Ceea ce este adevarat. Deja ne invirtim cu totii intr-un cerc, se divorteaza, se combina cu fostul sot, cu fosta iubita, cu amantul.

Este un cerc vicios, in care vedetele, asa cum le spuneti voi, se complac, dar asta este nu o prostitutie, este un cerc extrem de restrins in care intra foarte greu cineva. Nu pentru ca este imposbil, ci pentru ca sint niste oameni foarte snobi, parveniti, falsi. Prostitutia inseamna altceva. La urma urmei, este cea mai veche meserie din lume, iar eu cred ca nu exista barbat care sa nu fi apelat la serviciile unei prostiuate. Ea presteaza o munca , traieste din acest  job, daca poti sa-i spui asa. No comment.

O.V.: Cum este sa creezi haine atit pentru femei, cit si pentru barbati?

C.B.: Depinde, din punctul meu de vedere, e la fel de usor, sau la fel de greu. E categoric, haute-couture-ul e greu, inseamna foarte multa munca, manualitate. La polul celalat, colectiile pe care eu le realizez pentru baieti nu sint niste simpli chiloti si atit. Chiar cineva imi spunea demult: “Cum poti sa iti imaginezi zeci si zeci de modele de doua ori pe an?”. Se poate, daca ai imaginatie si daca vrei.

Repet pentru a mia oara, daca iti respecti publicul si consumatorul, scoti tot timpul noutati. Imi  place sa creez pentru femei, femeia este o sursa de inspiratie eterna, este chintesenta vietii, este muza care ma  inspira intotdeauna. Cit despre baieti, am pornit de la ideea de dupa revolutie. Nimeni nu se gindea la barbati, erau vai de mama lor. Am zis “De ce nu? ” Am inceput sa fac haine, costume. Aveam o clientela elitista atunci, de la ministri, la ambasadori.

Acum sint extrem de fericit ca lenjeria intima “Catalin Botezatu” se vinde in Romania in peste 150 de magazine. Se vinde in SUA. in Asia, in Europa. Eu zic ca este bine si sint multumit. Nu visez cai verzi pe pereti, nu sint adeptul banilor strinsi la saltea. Doresc sa fac lucruri care sa incinte retina spectatorului si a consumatorului.

“Manechinele sint frumoase pe podium, daca le vezi pe strada, poate nu dai doi bani pe ele”

O.V.: Ai lucrat ca model la inceput. Cum vezi manechinele din acea perioada si cum sint cele de pe podium in prezent?

C.B.: Vorbim de manechinele din garda veche. Manechinele din ziua de astazi nu se respecta pe ele insele fata  de colegele mele, de pe vremea cind eram manechin. In momentul in care apareau, chiar si aici la Iasi,  erau ca niste dive, ca niste zine. Erau aranjate, machiate frumos, emanau  acel sex appeal. Iti dadeau acea senzatie de “femme fatale”. Acum  manechinele sint frumoase pe podium, machiate, aranjate. Asa, daca le vezi pe strada, poate nu dai doi bani pe ele.

O.V.: Ce le lipseste?

C.B.: Le lipseste feminitatea, clasa si rafinamentul. Dar acest lucru nu inseamna ca nu sint frumoase, Doamne fereste! Am manechine preferate. As putea spune dintre cele care au prezentat, ca le-am  ajutat foarte mult. Catrinel Menghia,  Claudia Neghina, Monica Columbeanu, Elena Baguci, toate aceste nume  mari din modelling-ul international mi-au trecut prin mina si pot spune ca au avut primele prezentari la “Catalin Botezatu”, pe ele le admir. Dar si ele fac parte dintr-un un alt esantion de fete , care se detaseaza, care deja s-au detasat. Dar, din cauza posibilitatilor financiare, si aici ar fi o probema. Atunci cind ai bani te imbraci, esti mai atent cu tine. Cind nu ai bani, nu mai este asa. Nici nu pot fi critic cu ele, sint vremuri grele.

O.V.: Lucrind cu femeile tot timpul in acest domeniu, cum faci diferenta intre manechinul, forta de munca si femeia, posibil partener?

C.B.: Femeia, pentru mine, are doua fete. Manechinul de pe podium si femeia care imi inspira altceva. Toate femeile din viata mea nu au avut un metru optezeci. Au fost femei mignione, au fost femei cu forme, cu sini.

O.V.: Si manechinele ce reprezinta?

C.B.: Exista si in viata mea personala si acele manechine cu forme, dar nu am incurcat tot timpul borcanele. Manechina presteaza un serviciu creatorului si atit. Daca mai departe de asta se pot naste idile sau tot felul de lucruri, incercam atunci sa nu mai fie in lumina reflectoarelor.

O.V.: Ai umblat prin lume, ai afirmat ca sint orase cu oameni si cu locuri mult mai frumoase decit aici, in Romania. De ce nu ai vrut sa parasesti tara?

C.B.: Nu m-am gindit sa ma mut din Bucuresti in alt oras pentru ca nu am cum. Acolo se da ora exacta. Nu am vrut sa ma mut din tara pentru ca sint un patriot, desi am avut foarte multe oferte sa lucrez in strainatate sau sa imi deschid propria afacere. Chiar daca nu m-as muta din Bucuresti,  eu nici nu imi neglijez orasele si teritoriile. Masele si cei mai multi clienti imi provin din tara. Tocmai de aceea merg si fac prezentari in toate orasele la acelasi nivel, indiferent ca fac acest lucru la Bucuresti, la Iasi sau intr-un oras mai mic. Eu ma duc la fel de pregatit, cu tot cu machiaj, coafura si cu oameni adevarati. Ii respect.

“Ma uit la buletin ori de cite ori am nevoie”

O.V.: Cit despre patriotism, ce faci de 1 decembrie?

C.B.: De obicei, de 1 decembrie am prezentari pentru ca sint angrenat in tot felul de manifestari legate de ziua Romaniei. De exemplu, anul trecut am facut prezentare la ambasada, la Consulatul roman din Turcia. Am muncit, iar a doua zi am petrecut, pentru ca era ziua mea.

O.V.: Dar pe 30 noiembrie, vei merge la vot?

C.B.: Daca iti arat buletinul meu este plin de stampile. Am mers intotdeauna la vot, o singura data s-a intimplat sa nu merg la vot pentru ca nu eram atunci in tara.

O.V.: “Ar trebui sa te mai uiti in buletin inainte sa vorbesti cu mine”. Cind te-ai uitat ultima oara in buletin?

C.B.: Ma uit la buletin de fiecare data cind am nevoie. Ma uit la buletin ori de cite ori imi citesc adresa pentru ca nu este adresa la care eu locuiesc (incepe sa rida) si cind trebuie sa completez tot felul de acte. Ma uit uneori nostalgic pentru ca poza pe care o am sufera modificari. Nu conteaza aceasta identitate scriptica, conteaza interiorul, conteaza spiritul tau, conteaza ceea ce faci pentru oameni, ceea ce realizezi. Fac extrem de multe actiuni caritabile cu care eu nu ma laud si e un lucru cu care nu am sa-mi fac deloc publicitate decit in momenul in care sint sprijinit de sponsori si atunci e nevoie sa le fac putina imagine. In rest, daca pot sa le fac un bine, e cea mai mare realizare a mea ca om.

O.V.: De cind lucrezi, te-ai intepat vreodata cu acul?

C.B.: Tot timpul ma intep, tot timpul ma tai, am bataturi de la foarfeca uneori. Accidente de munca sint in permanenta.

O.V.: Ce regreti?

C.B.: Nu regret nimic.

O.V.: La virsta asta pe care o ai, nu te simti obosit?

C.B.: Sint foarte obosit, dar imi dau seama ca, indiferent de oricit de obosit as fi sau oricit de bolnav as fi, nu am sa renunt niciodata la fashion. Poate ca am sa imi iau mici pauze, dar lumea fashion-ului, prezentarile de moda sint ceea ce fac si sint ceea ce imi da energie.

George GURESCU