Statuia care „a deschis” un muzeu viu la Olympia

Lumea pe jar 11 noiembrie 2018 , de Lorel Atomei Niciun comentariu 467

Construită în jurul anului 435 î. Hr., statuia lui Zeus din Olympia, una dintre cele șapte minuni ale lumii antice, a fost distrusă, se pare, în secolul al V-lea d. Hr. Nu s-a păstrat nicio imitație, forma, dimensiunile și detaliile care se știu pînă în ziua de astăzi fiind aflate din scrierile și de pe monezile grecești din acea perioadă. Datorită ei, în Olympia a fost atras un număr mare de vizitatori care aduceau ofrande valoroase și obiecte de artă cum ar fi statui ale altor zei sau vase scumpe, care au intrat în trezoreria orașului, transformîndu-l într-un important centru cultural grecesc.

Statuia a fost realizată în urma unei comenzi venite din partea regiunii Eleia, din peninsula Peloponez, care trebuia să organizeze Jocurile Olimpice în cinstea templului pe care tocmai îl construiseră în cinstea lui Zeus, conducătorul zeilor de pe muntele Olimp. Vrînd să concureze cu rivalii lor din Atena, eleienii l-au angajat pe Phidias, un respectat arhitect și sculptor al epocii, pentru a proiecta o statuie mai măreață decît cea a zeiței Athena din Parthenon. Tot Phidias a realizat și statuia Athenei, însă pus față în față cu o sumă mare de beni și cu renumele pe care avea să-l capete atunci cînd mulțimile de oameni ce vor veni la Jocurile Olimpice se vor opri să vadă monumentul, Phidias și-a strîns toată averea și s-a mutat din Atena în Olympia, orașul în care fusese construit Templul lui Zeus. Săpăturile arheologice din secolul al XX-lea au descoperit atelierul sculptorului, după o carafă simplă de vin pe care scria în greaca veche „Pheidio eimi”, adică „aparțin lui Phidias”. De asemenea, s-au mai găsit și unelte de fildeș, machete și mulaje pentru cîteva statui, printre care și un mulaj după un trup feminin.

Casa lui Zeus

În secolul al V-lea î. Hr., Olympia se afla la maximă prosperitate și dezvoltare, așa că fruntașii orașului au decis, în 460 î. Hr., construirea unui templu imens dedicat lui Zeus pentru binecuvîntările primite. Astfel, urmînd planurile trasate de Libon din Elis, a fost realizat un templu de peste 20 de metri înălțime, cu o lungime de 64 de metri și o lățime de aproape 28 de metri. Coloanele în stil Doric erau dispuse cîte șase pe lățime și cîte 13 pe lungime, avînd o înălțime de mai bine de zece metri și un diametru de 2,25 metri. În afara sa erau dispuse grupuri statuare înfățișînd anumite scene sau figuri mitologice, cum ar fi, în partea de vest, o luptă între lapiți, o populație de războinici din Thessalia și centauri avîndu-l în centru pe Apollo, zeul artelor și al luminii, sau, în partea de est, o cursă de care între Pelops și Oinomaos, personaje dintr-o legendă veche grecească. O mare parte din aceste sculpturi se mai găsesc și astăzi la Muzeul Arheologic din Olympia.

În Grecia antică, templul era considerat a fi casa zeului căruia îi era dedicat, după cum sugerează și cuvîntul folosit pentru templu, „naos”, care are înțelesul de locuință. Astfel, statuia nu mai avea doar rol decorativ, ci devenea piesa centrală din templu pentru că, prin ea, zeul putea privi la sacrificiile ce îi erau aduse și putea asculta rugăciunile pelerinilor. Fiindcă nu toți grecii erau destul de curajoși să se roage zeului, unele rugăciuni erau adresate direct statuii care, în greaca veche, avea și denumirea de „zōon”, care înseamnă „animal”, dar era folosit și cu înțelesul de „ființă”. Astfel, sculptorii aveau misiunea de a „aduce la viață” statuia, folosind materiale ca bronzul sau marmura. Phidias a reușit să facă asta cu statuia lui Zeus folosindu-se de aurul care, în lumina soarelui, avea să strălucească și să inspire măreția zeului în fața pelerinului.

Monumentul avea peste 12 metri, depășind în înălțime statuia Athenei Parthenos din Atena, și îl reprezenta pe Zeus șezînd pe un tron. Ca și reprezentarea Athenei, statuia lui Zeus a fost realizată prin tehnica criselefantină, ceea ce însemna că monumentul avea o structură internă din lemn, peste care a fost sculptat, în fildeș, trupul zeului. Fața, mîinile, picioarele și trunchiul erau din fildeș, în timp ce roba, barba și sceptrul erau acoperite cu aur, bătut în foițe subțiri cu un ciocan special găsit și în atelierul lui Phidias. Pentru decorațiunile mai mici au fost folosite materiale precum argint, bronz, sticlă sau pietre prețioase. Se pare că atelierul avea exact dimensiunile locului în care urma să fie montată statuia, fiind găsite mai multe mulaje parțiale care puteau fi asamblate, ceea ce a dus pe arheologi la concluzia că statuia a fost realizată pe bucăți.

Cea mai completă descriere din Antichitate se regăsește în însemnările „Descrierea Greciei”, ale călătorului și geografului Pausanias, care a vizitat templul în secolul al II-lea d. Hr. „Zeus stă pe un tron și este făcut din aur și fildeș. Pe cap poartă o coroană de lauri. În mîna dreaptă o ține pe Victoria (n. red. – Nike, zeița victoriei, adesea numită simplu „Victoria”) care, ca și statuia, este din fildeș și din aur; poartă o panglică și, pe cap, o coroniță tot din lauri. În mîna stîngă, zeul are un sceptru ornamentat cu tot felul de metale prețioase, iar în vîrful sceptrului stă un vultur. Și sandalele sînt de aur, la fel și roba. Pe aceasta din urmă sînt brodate figuri de animale și flori de crin. Tronul este împodobit cu aur și cu bijuterii, și nici nu mai zic de abanos și fildeș. Pe tron sînt pictate chipuri și sculptate basoreliefuri.” („Descrierea Greciei”, cartea a cincea, capitolul 11)

Statuia era amplasată în fața unui bazin de mică adîncime în care era turnat ulei de măsline, spre deosebire de apa din fața Athenei Parthenos. Uleiul era amplasat acolo pentru a împiedica degradarea fildeșului, însă avea și avantajul de a reflecta statuia care părea astfel că umple toate colțurile templului.

Minunea din Constantinopol

Templul a atras vizitatori din toate colțurile lumii civilizate, astfel încît Herodot, Callimachus din Cyrene, Antipater din Sidon și Philo din Bizanț au inclus statuia în lista cu „themata”, adică cu locuri pe care trebuia neapărat să le vadă oricine înainte de moarte. Atunci cînd, în secolul al II-lea î. Hr., a fost întocmită prima listă oficială a Celor Șapte Minuni ale Lumii, statuia lui Zeus era deja cunoscută și reprezentată pe vase, în picturi, în sculpturi sau pe monezi. Faima aceasta a adus în Olympia ofrande de la bani, arme, bijuterii, pînă la opere de artă, cum a fost sculptura zeiței Nike din Paionios, în 424 î. Hr. sau cea a lui Hermes din Praxiteles, la sfîrșitul secolului al IV-lea î. Hr. Astfel, Olympia a devenit un important centru cultural grecesc.

Împăratul roman Theodosius I a fost cel care a interzis toate practicile păgîne, inclusiv Jocurile Olimpice, deoarece contraveneau ideologiei creștine pe care o favoriza Imperiul Roman la acea perioadă, în 393 d. Hr. După această dată, templul a căzut în ruine și a fost complet distrus în cutremurele din 522 și din 551. Totuși, statuia a supraviețuit, fiind mutată și renovată de mai multe ori. Împăratul Caligula a încercat să o aducă la Roma însă, conform lui Suetonius, proiectul a fost abandonat după ce statuia a emis un rîs fioros care a speriat muncitorii. Statuia a fost mutată pînă la urmă la Constantinopol, în 395, unde a rămas pînă la distrugerea ei. Unele surse spun că ar fi fost vorba de un cutremur, altele vorbesc de un tsunami din secolele V-VI, însă istoricii Zonaras și Kedron prezintă o teorie alternativă conform căreia statuia a fost distrusă de un incendiu în anul 475.