Turma de legende ale celor nouă cojoace

Începutul primăverii în tradiția populară românească se împletește, inevitabil, cu legendele Babei Dochia care, indiferent de variantele sau de zonele din care sînt culese, spun același lucru: că nu trebuie să te lași amăgit de primele raze de soare ale primăverii și că zăpada și viscolul se pot întoarce în orice clipă. Cu toate acestea, chiar dacă Baba Dochia este văzută în tradiția populară fie ca un personaj pozitiv, fie ca unul negativ, în prezent ne-a rămas crezul că așa cum va fi vremea de „baba noastră”, tot așa ne va fi anul.

Mulți dintre noi au auzit că la în­ceputul lunii martie ne putem „a­le­ge baba”, prin urmare, cu toții spe­­răm ca ziua aleasă să fie cît mai în­sorită și călduroasă, pentru ca tot anul să ne fie lipsit de griji și „în­so­rit”. Pentru a ne alege „baba” tra­di­ția populară ne învaţă că există mai multe modalități. Aceasta se alege fie în ultima zi de februarie, fie, prin­tr-un calcul matematic, în funcție de ziua în care ne-am născut. Astfel, da­că ziua de naștere se află între 1 și 9 ale oricărei luni, atunci și baba va fi în ziua respectivă. De exemplu, da­că este cineva născut pe 9 februarie, atunci baba lui va fi pe 9 Martie, în­­să dacă data nașterii este formată din două cifre, atunci se recurge la un calcul matematic. Astfel, dacă zi­ua nașterii este 29 decembrie, a­tunci baba se calculează astfel: 2 + 9 = 11 => 1 + 1 = 2, deci baba este pe 2 martie.

Acest obicei al alegerii babei es­te strîns legat de credința po­pu­la­ră ro­mânească că babele sînt acele fe­­mei înțelepte, care au o strînsă le­gă­­tură cu divinitatea. De aceea, ele, de multe ori, erau ursitoare, moa­șe și ce­le care aveau leac pentru o­ri­ce boală. De asemenea, primele no­uă zi­le ale lunii martie sînt, de ce­le mai multe ori, capricioase și schim­­bă­toa­re, așa că, inevitabil, și tra­diția a­le­ge­rii „babei” a luat naș­te­re tot atunci.

Baba Dochia, o fiică de împărat

Conform uneia din legendele po­pulare, culeasă de Gheorghe A­sa­chi, Baba Dochia ar fi fost fiica con­du­că­torului dac Decebal. Fata era foar­te frumoasă, iar în vremea în care ro­ma­nii au ajuns pe teritoriul Daciei, li­derul lor, împăratul Traian, s-ar fi îndrăgostit de Dochia. Aceasta a re­fuzat însă să-i fie soție, iar pentru a scăpa aceasta a fugit cu o turmă de oi pe muntele sacru al dacilor, Cea­hlăul, pentru a trăi departe de lu­me. Se spune însă că Traian ar fi ur­mă­rit-o pe Dochia, iar cînd fata a realizat că nu poate scăpa aceasta s-a rugat ze­ului Zamolxe, care ar fi transformat-o, împreună cu oile sale, în sta­ne de piatră.

O legendă asemănătoare este și în Bucovina, unde Dochia ar fi fost o fată de împărat, care a fugit de un re­ge cotropitor. Aceasta a vrut să sca­pe fugind pe munte și, fiind îm­brăcată cu nouă cojoace, aceasta a în­ceput să dea jos cîte unul, vremea în­călzindu-se treptat. Cînd a ajuns în­să în vîrf, iarna era în toi, așa că Do­chia a început să-l blesteme pe Dum­nezeu, care a pedepsit-o pentru cu­vintele sale transformînd-o în sta­nă de piatră.

Femeie rea la suflet sau soacră din poveste?

O altă tradiție populară spune des­pre Dochia că ar fi mama lui Dra­gobete, un flăcău mîndru și frumos. Acesta s-ar fi îndrăgostit de o tî­nă­ră frumoasă și veselă, la fel cum este pri­măvara, însă Dochia nu ar fi fost de acord cu căsătoria celor doi ti­neri. Dragobete și tînăra fa­­tă au ajuns în­să să se că­sătorească, iar Baba Do­chia, pentru a se răzbuna şi pentru a-şi necăji nora, îi dă, într-o zi de iar­nă, un ghem de lînă neagră și o trimite la rîu să îl spele și să se întoarcă doar cînd acesta va fi alb și cu­rat.

Fiind ascultătoare, fa­ta a plecat la rîu și, vreme de cîteva o­re, a­ceas­ta a tot încercat să curețe ghe­mul, mîinile sale șiroind de sîn­ge. Cu toate acestea fata nu a plecat spre casă, iar Dumnezeu, im­pre­sio­­nat de durerea fetei, i-a apărut în ca­le și i-a dat o floare roșie, spunându-i să spe­le lîna cu ea. Ascultînd sfatul, fata a realizat că lîna s-a albit ca prin minune și a plecat vesele spre ca­să, și, neștiind cine i-a dat floarea, l-a nu­mit pe Dumnezeu, Mărțișor. Cînd a ajuns, aceasta i-a povestit totul soa­crei sale, care l-a blestemat pe cel ca­re i-a venit în ajutor nurorii.

La cîteva zile după această în­tîm­plare, Dochia ar fi plecat cu tur­ma pe munte, fiind convinsă că pri­măvara a venit deja, altfel de unde ar fi avut Mărțișor o floare să-i dea nu­rorii sale? Pe parcursul urcușului său, Dochia ar fi renunțat, pe rînd, la ce­le nouă (sau doispre­ze­ce) co­joa­ce pînă cînd, ajunsă în vîrful mun­te­lui, ar fi rămas fără nici un cojoc. Vre­mea s-a schim­bat însă brusc, fie drept pedeapsă de la Dum­ne­zeu pen­tru răutatea sa, fie pen­tru lipsa sa de în­țe­lep­ciune, fie pentru că l-ar fi blestemat pe Dum­ne­zeu. Conform le­gen­­dei, Dochia ar fi în­ghe­țat împreună cu oile sa­le, tran­sformîndu-se apoi în stană de piatră.

Lo­curi și sărbători atribuite legendei primăverii

Baba Dochia (sau Baba O­do­chia) este unul dintre cele mai im­por­tan­­te personaje din mitologia ro­mâ­neas­că, legenda acesteia căpătînd di­ferite forme, fiind in­s­pi­rată fie din le­genda dacilor, fie din cre­din­țe­le po­pulare legate de venirea pri­mă­ve­rii. U­nele legende o leagă chiar de săr­bă­torile creștine, e­xis­tînd teorii că numele Dochiei ar pro­veni de la Sfânta Martiră E­v­do­kia, sărbătorită în ca­lendarul de stil vechi pe data de 1 martie.

Românii s-au a­ră­tat mereu le­ga­ți de a­ceas­tă poveste, păs­trînd-o prin viu grai, lu­cru care a și dus la a­pa­ri­ți­a atîtor variante. Legenda a dus și la apariția unor lucrări de ar­tă, precum „Legenda Dochiei”, o scul­­ptură în piatră de Gheorghe I­li­escu-Călinești, care poate fi văzută în Parcul Herăstrău din București. Importanța acestei legende es­te subliniată și de către criticul literar Geor­ge Călinescu, care spune că ea este „rezultatul unei întregi ex­pe­ri­ențe de viață a poporului român”.

În ceea ce privește locul în care le­genda Dochiei s-ar fi născut a­cest lucru nu se cunoaște cu exactitate. Însă, în decursul timpului, lo­cu­i­to­rii mai multor zone din România au de­numit anumite locuri Dochia. As­t­fel, Dochia ar fi împietrit, îm­pre­u­nă cu oile sale, pe un deal din Co­zie­ni, un loc pe care se află o formaţiune de cîteva sute de stânci.

De asemenea, și unele for­ma­ți­u­ni stîcoase de pe Ceahlău au fost a­lăturate legendei Babei Dochia, pre­cum celebra Stîncă a Dochiei, dar și Babele din Bucegi.