Secretele care ard în pămîntul românesc

Încă de cînd oamenii au început să-și întoarcă privirile într-o parte și în alta și să dea o importanță mai mare lucrurilor pe care le privesc au început să iasă la lumină, cuprinse între granițele țării noastre, cîteva fenomente unice în spațiul european și extraeuropean. România a fost înzestrată cu o varietate a formelor de relief, cu locuri surprinse prin relatările de călătorie și cu obiceiuri admirate peste tot în lume. Pe lîngă acestea, mai există însă, împărțite spre toate cele patru puncte cardinale, cîteva zone peste care puțini și-au purtat pașii. Acestea stau ascunse în sate mici, la poalele munților Aninei, pe culmile dealurilor vîlcene sau prin adîncul pădurilor din Buzău și Alba și sînt de cele mai multe ori străjuite de povești înspăimîntătoare sau de maxime făurite de înțelepții zonei.

Pe raza județului Vîlcea, în sa­tul Costești, se găsesc niște pie­tre sfe­rice, de mărimi diferite, care cresc în dimensiune și care, așa cum spun localnicii, „se mișcă”. A­ces­tea sînt numite științific „tro­van­ți” și re­prezintă formațiuni cre­ate prin amestecarea nisipurilor gă­site în sol cu cimentul carbonatic din a­pe­le calcaroase, specifice zonei. Însuflețirea care le-a fost a­tri­buită este explicată de spe­cia­liști prin faptul că în compoziția acestora intră nisipul, care le oferă fle­xi­bilitate și mobilitate, precum și o cantitate considerabilă de ciment care le conferă învelișul de rocă tare. Mișcarea de creștere pe care o înregistrează, cu precădere în ur­ma ploilor, nu poate fi observată cu ochiul liber pentru că, în general, un strat sedimentar de 4-5 cm este de­pus cam la 1000 de ani, însă în com­parație cu pietrele obișnuite, acestea cresc într-un ritm mai a­lert. Special la acest tip de piatră este forma sferică care, deși diferă din punct de vedere al dimensiunii, este aproape identică la ase­mă­na­re. Numărul mare al pietrelor a dus la amenajarea, în Costești, a Mu­ze­ului Trovanților, acesta fiind locul în care se găsesc cele mai mul­te astfel de pietre, care variază de la cîteva kilograme la cîteva tone.

Te­o­rii despre formele ciudate pot fi auzite de la localnici care susțin că pietrele sînt de origine extra­te­res­tră și că oamenii trebuie să se poar­­te frumos cu ele, ca să nu se răz­bune. Alții, mai sceptici, știu că a­ces­tea sînt doar pietre formate în urma cutremurelor mai puternice din ultimii ani. Bătrînii satului sus­țin însă că lîngă stînci ar fi în­gro­pate comori blestemate, păzite de spirite protectoare, care de Sîn­zi­ene se fac simțite sub forma unor lumini stranii, care par să „joace aurul blestemat”.

Focul nestins din inima Buzăului

La aproape 60 de kilometri de Buzău, în satul Terca, se află unul dintre cele mai controversate lo­curi din regiune, „focul viu”. Cu­nos­cut și sub denumirea de „focul nestins” și de­ve­nit rezer­va­ție ge­o­lo­gică natu­rală, acesta este un feno­men na­tural de a­prin­dere a ga­ze­lor ce ies din subteran, imediat după con­tactul cu aerul sau razele soa­re­lui. În Terca, a­ces­ta se întinde pe o su­pra­față de 40 de hectare și este un fenomen aparte, care mai poate fi observat și în zona Apusenilor sau în De­presiunea Transilvaniei, însă nu pe­ o suprafață la fel de ma­re.

Focurile vii, care capătă ac­cent în timpul nopții, sînt un caz singular în spațiul european, dar apar în Australia, Asia și SUA. Flă­că­rile care nu încetează niciodată să ardă au adus după sine o serie de legen­de și povestiri populare, care po­ten­țează faptul că focul ar fi de fapt de orgine sacră și că ar avea o co­nexiune strînsă cu Jocurile O­lim­pice, sim­bolizînd eternitatea și efemeritatea.

Nici Județul Alba n-a fost omis din catalogul locurilor speciale care se întîlnesc în spațiul ro­mâ­nesc, căci aici se gă­seș­te Poiana Dragostei, o poieniță într-o formă de inimă desăvîrșită care a apărut în mod natural în mij­locul unei păduri de stejari. Des­pre apariția exactă a acestui loc nu există date concrete, dar se pre­co­ni­zează că ar fi luat naștere acum mai bine de 100 de ani, cînd sătenii din Bu­cer­dea Vinoasa, satul situat în apro­pie­re, organizau în zona cu pricina hore și petreceri. Tot a­ceș­tia sînt siguri că în jurul inimii sînt as­cun­se comori de pe vremea da­ci­lor și că cei care au mers să le gă­sească nu s-au mai întors nicio­da­tă, stri­gă­tele lor avîndu-și ecou chiar în inima pădurii.

Privind prin ochiul
albastru

Între munții Aninei și Locvei, într-o zonă devenită parc național, poate fi admirat lacul Ochiul Be­iu­lui. Întins pe o suprafață de 20 de metri și avînd o adîncime de doar șase, lacul a căpătat o culoare turcoaz, asemănătoare mării grecești, și a atras admirația călătorilor care, deși în număr mic, se opresc să admire și să i­mor­talizeze fe­no­me­nul.

Fiind alimentat de un iz­vor care îl împiedică să înghețe în timpul iernii, lacul este curprins între cele trei cascade ale rîului Beușnița și ruinele unei cetăți medievale. Despre lac se spune că ar fi fermecat și că, la fel ca pietrele mișcătoare din Vîlcea, ar fi cuprins în noaptea de Sînziene de un joc al ielelor, care năvălesc aici și dan­sea­ză pînă în zorii zilei. Sătenii spun că apa a prins culoarea al­băs­truie din cauza lacrimilor unui tî­năr bogat, care și-ar fi găsit aici iubita într-o mare de sînge, ucisă din or­di­nul tatălui său. În realitate, lacul are o pro­ve­niență carstică și dăi­nu­ie de cîteva sute ani. În anotimpul rece, aici pot fi ob­servate rațe sălbatice și stîrci cenușii.

Considerată una din­tre cele mai frumoa­se monumente naturale din lume, cascada Bigăr, din Caraș-Severin, și-a făcut, spre de­osebire de alte zone cu astfel de pri­veliști, intrarea în cele mai că­u­tate spații din Estul Europei, fiind surprinsă în mai multe publicații străine de turism. Pe un perete calca­ros, în formă de con și cu o culoare verzuie, puțin peste șapte metri înălțime, care este acoperit în to­ta­litate de mușchi, își revarsă apele un izvor subteran. Cascada a fost declarată în 2013 de către site-ul american „The world geography” cea mai impresionantă cascadă din lume, asta crescînd considerabil numărul vizitatorilor din întreaga lume.

În ultima perioadă, România a început să își facă tot mai simțită prezența pe ghidurile de călătorie din spațiul european, ocupînd, da­to­rită peisajelor sale, și paginile site-urilor care îndeamnă la drum. Un lucru rămas specific acesteia, încă de cînd s-a lăsat cunoscută drept „țara lui Dracula”, este ne­vo­ia de a învălui imaginile naturale pe care le pune la dispoziție în povești rupte din mitologie sau pre­sărate cu puțin umor negru.