Povești de speriat pînă și adulții

Fenomenul creepypasta a dat naștere la tot felul de creaturi bizare.

Internetul poate fi ușor descris drept un „vest sălbatic” virtual, în care orice este permis iar regulile sînt inexistente. Cu așa o lume fără reguli se pot naște tot felul de povești care fie minunează, fie trimit un fior pe șina spinării, oricui le citește. Deja știm că 4chan a devenit simbolul acestui oraș plin de nelegiuții, dar focul de tabără în jurul căruia se spun aceste istorisiri a luat și el un nume – Creepypasta.

Termenul de creepypasta apar­ți­ne unui jargon și este folosit pentru a desemna acele povești de groază ca­re circulă și se distribuie pe di­fe­rite forumuri, platforme de so­cia­li­zare și site-uri, prin comanda „copy-paste”, iau for­ma unor e-mailuri sau ale unor pos­tări de tip blog. În jurul acestei practici a în­ce­put să se dezvolte prin anul 2009 o adevărată comunitate. Atunci po­ves­tea „Candle Cove” a început să se răspîndească pe Internet, mai în­tîi sub forma unor mesaje transmi­se de la un utilizator la altul. Pe par­curs au fost create și pa­gini speciale pe care ori­cine poa­te posta un sce­na­riu ho­rror. Una dintre primele a fost creepypasta.org, care s-a închis în 2010. În același an i-a locul creepy­pasta.net, dar nici aceasta nu a rezistat. Singura care mai există astăzi este creepypasta.com. Mo­men­tan nu este activă, dar administratorii o folosesc ca o arhivă pen­tru ficțiunile scrise de autori a­no­nimi. Da, oricine poate să posteze pe Internet o creepypasta, iar unii chiar au început să folosească imagini manipulate sau cli­puri ce copiază stilul filmului „The Blair Witch Project” sau „Para­nor­mal Activity” pentru a conferi veri­di­citate poveș­t­ilor.

Lumînarea ce-a aprins hîrtia

Modul în care s-a născut comunitatea este la fel de bizar ca poveștile în sine. Totul a pornit de la o emisiune americană pentru copii, „Candle Cove”, re­a­li­za­tă în anii `70. Aceasta spunea po­vestea aventurilor unei fetițe și ale unor păpuși pirați pe insula cu ace­lași nume ca al serialului. Con­tro­ver­sa a pornit însă de la felul în ca­re era transmisă la televizor. A apă­rut vor­ba pe internet că imaginea era sta­tică și nu puteai să vezi a­proa­pe ni­mic. Singurii care în­țe­le­geau ce­va din episoade erau copii. As­tfel, mai multi internauți au în­ce­put să speculeze că a fost vorba de fapt despre un expe­ri­ment rea­li­zat de Admi­nis­trația Spațială Ame­ri­cană pentru a testa un nou tip de semnal. Unul pe care doar creierele în dez­vol­ta­rea puteau să-l prindă, iar guvernul voia să-l folosească ca să influențeze, de mică, populația diferitelor țări.

Aceste teorii ale conspirației s-au extins ca un incediu într-o pă­du­­re prin spațiul virtual și au dat naștere poveștilor creepypasta. Cel dintîi internaut care a scris astfel de ficțiuni a fost Kris Stra­ub, un cre­ator de benzi desena­te care a scris prima creepypasta cu te­ma „Can­dle Cove”. El a con­ceput-o drept o glumă care redă o dis­cuție ima­ginară purtată pe un fo­rum în­tre mai mulți uti­li­za­tori ca­re-și adu­ceau aminte de a­cest se­rial. Cum discuția se tot adîn­cea, ei au început să des­co­pe­re că anumi­te detalii se repetau, iar amintirile acoperite parcă de un văl de negură începeau să-i lege în­tr-un final enigmatic și înfri­co­șător. Povestea lui Straub a fost pre­luată și modificată de mai multe ori, însă numele său a început să dispară și el din toată comunitatea. Tot ce a mai rămas este termenul de creepypasta.

Monștrii copiați și lipiți

Astăzi, fenomenul online a de­venit mai bine cunoscut datorită in­fluenței care o are asupra di­fe­ri­te­lor medii de divertisment, de la televiziune pînă la jo­curi online, în special da­torită diferitelor creaturi cărora le-au dat naștere aceste po­vești. La mometul ac­tual cel mai cunoscut per­sonaj cre­at de aceas­tă comunitate este Slen­der­man, o crea­tu­ră fără față și cu pielea pa­lidă, înaltă, îmbrăcată la costum și cu zeci de ten­tacule care-i ies din spa­te.

Monstrul a fost cre­at după mo­de­lul creaturilor mis­ti­ce sau fan­tas­tice, care cică ar exista, deși ni­me­ni nu a putut dovedi pînă în prezent acest lucru. Pe Internet, lo­cul lui Bigfoot, Chupacabra sau al creaturii din lacul Loch Ness a fost luat de alte ființe înfiorătoare, dar care par înrudite cu aceștia. Slen­der­man, de exemplu, are ur­mă­­toarea poveste. Este o creatură ce preferă să urmărească copiii și să-i atragă cu diferite cadouri sau alte șiret­li­curi, după care îi răpește, ducîndu-i într-un loc de unde nimeni nu-i mai găsește. Dacă îl vede un adult, acesta ori dispare, ori atacă per­soa­na respectivă, dacă nu se simte în siguranță. Frații Grimm au în­chi­puit în scrierile lor cîteva astfel de creaturi care fac același lucru, iar prin anii `90 circula o legendă ur­ba­nă despre o creatură cu ochi ro­șii care răpea copii.
Pe lîngă Slenderman, mai sînt alte două personaje care mo­me­n­tan formează treimea creepypasta. The Rake și Jeff the Killer. Primul arată precum un om, dar care are gheare imense și stă aplecat, pre­cum un vînător ce-și urmărește pra­da. Atacă doar cînd este ob­ser­vat și nici atunci în mod direct, ci așteaptă ca victima să adoarmă și, timp de cîteva nopți, o privește de la capătul patului.
Jeff the Killer, pe de altă parte, nu este un personaj supranatural, ci un criminal în serie care a înne­bunit după ce și-a ucis familia. Chiar și înainte de acest incident era un adolescent cu probleme, dar în seara în care și-a tăiat buza și sprîncenele, nimeni din casa lui nu i-a putut scăpa. După aceea, a dispărut fără urmă.

I-am menționat doar pe aceștia trei deoarece aceste personaje nu re­zistă prea multă vreme în co­mu­nitate. Ele rămîn populare pentru o perioadă, dar după aceea sînt fie uitate, fie înlocuite cu altele.

Ce-a apărut după

Fenomenul creepypasta s-a ex­tins atît de mult, încît personajele în­chi­puite au început să că­lă­torească și prin alte medii virtuale. În mediul online, de exemplu, ci­neva a creat un joc al cărui antagonist este personajul Slenderman. În acest joc, utilizatorul trebuie să fu­gă printr-o pădure și adune in­di­cii despre monstru. De asemenea, co­munitatea indie a tot făcut în ultimii ani scurtmetraje în care apar diferite personaje sau ficțiuni creepypasta.

Pe site-ul youtube.com, de exemplu, pot fi găsite liste întregi cu videoclipuri despre The Rake, un presupus Jeff the Killer sau mici filmulețe despre Slenderman.

De asemenea, luîndu-se după modelul „Candle Cove”, multe po­vești creepypasta schimbă anumite elemente din serialele pentru copii, spre exemplu„Spongebob Square Pants” sau „Pokemon”. După ce u­ne­le personaje sînt omorîte sau în­ne­bunesc, acestea par să ascundă sec­rete malefice sau pare că unele episoade au fost omise pentru ca să nu fie dez­vă­lu­ite. Nici celebra mas­co­tă Disney n-a scăpat cu bine. Una din povești îl închipuie pe Mickey con­tem­plînd sinuciderea. Partea bizară es­te că unele clipuri care au un epi­sod timpuriu, de pe vre­mea cînd ani­ma­ția era încă pe la începuturi iar șoricelul poate fi văzut cu un ștreang.

Pe Youtube cineva numit Mr. Creepypasta a început să adune poveștile și să le „recite”.

Pe Youtube cineva denumit Mr. Creepypasta a început să adune tot felul de astfel de povești și să reali­zeze clipuri în care le narează, după modelul unui audiobook. Po­pu­laritatea acestuia a crescut de-a lungul timpului, fiind pomenit de mai mulți colegi de-ai săi.

În pre­zent are peste 300.000 de abonați pe Youtube și 80 de mii de fani pe Facebook. El a fost și unul dintre responsabilii care au răs­pîn­dit po­veș­tile creepypasta pe platformele de socializare, fie prin simpla distribuire, fie sub forma unor meme.

Deși creepypasta.com mai există doar ca arhivă, creepypasta.wiki.com începe încetul cu încetul să-i fure această poziție. Are în jur de 14.500 de pagini, fiecare cu cîte o poveste, o poză sau un clip realizate în spiritul creepypasta.

Site-ul a început să impună anumite reguli pentru rea­lizator unor astfel de ficțiuni, și anu­­­me să fie cît de cît originale, să con­ți­nă poze sau alte dovezi prin ca­re să să păcălească cititorii, să fie scri­se corect gramatical și, nu în ulti­mul rînd, să fie înspăimîn­tă­toa­re.