41 de boabe de viitor

Viitorul ne sperie pe mulți dintre noi. Poate de aceea am încercat mereu să-l aflăm înainte de a se întîmpla și să-l schimbăm, ori măcar să ne pregătim pentru ce e mai rău. De aceea, de-a lungul vremii, au apărut tot felul de metode prin care timpul ajunge la degetul nostru mic și ne arată fiecare secret. Trebuie să știi doar cîte boabe de fasole să arunci prin aer, dacă Mercur este sau nu retrograd, să-ți pui fire de busuioc sau oglinzi sub pernă în anumite nopți, ori să știi ce-s cu desenele de pe cărțile de tarot.

Pentru a vedea cum ne este zi­ua sau dacă vom avea probleme ori nu în dragoste este suficient să des­chi­dem televizorul dimineața, iar as­tro­logul de serviciu are grijă să ne spu­nă toate secretele viitorului. Bu­ni­cii și bunicile noastre nu erau însă la fel de norocoși ca noi. Pentru ei „da­tul în bobi”, un ritual ce folosea 41 de boa­be de porumb, de fasole, de ma­zăre sau de orez răspundea la ori­ce întrebare. Totuși, nu era bine să pui aceeași întrebare de două ori, iar bo­bii puteau răspunde doar prin „da” sau „nu”. Și cum nici un ritual nu are rezultat dacă nu rostești formula magică:

„41 de bobi, 41 de fraţi / Bine ştiţi, bine ghiciţi / Să alergaţi, să căutaţi / Pe un­de ştiţi şi să-mi ghiciţi / Aşa cum a şti­ut plugarul să vă semene / Şi voi aţi şti­ut să încolţiţi, / Să creşteţi şi să vă-n­mul­ţiţi / Aşa să-mi arătaţi / Voi patruzeci şi unu de bobi descîntaţi, / Iar de nu, să vă ri­sipiţi cîte unul şi doi, să nu se aleagă nimic din voi.”

Apoi regulile sînt oarecum ma­tematice. Se împart bobii în trei gru­pe, fără a-i număra, grupe care vor re­prezenta trei linii. Se ia din fie­ca­re grămadă cîte doi bobi pînă ră­mîn unul sau doi, iar cei dați la o parte se împart din nou în trei, iar ritualul se reia. Fiecare linie reprezintă cîte un aspect al vieții, cum ar fi banii, fai­ma sau dragostea, iar un bob în­seam­nă da, iar doi reprezintă nu.

Însă nu toată lumea avea harul de a descifra „bobii”, iar anii și ex­pe­riența contau în deslușirea răs­pun­sului dat pe fața de masă. De a­ceea bătrînele erau considerate ce­le mai bune ghicitoare și erau a­de­sea vizitate de fetele care doreau să afle cum le va fi viața.

Secretul cărților din șatră

Iar dacă fetele nu erau mul­țu­mi­te cu cele aflate de la boabele de porumb, atunci nu trebuiau decît să aștepte prima șatră de țigani. Ghi­citul în palmă sau în cărțile de tarot au reprezentat talente păs­tra­te cu grijă de cultura țigănească pî­nă în prezent. Iar dacă ghicitul în pal­mă se bazează pe maniera în care li­niile pielii se intersectează sau da­că sînt mai lungi ori mai scurte, ta­ro­tul este o artă mult mai complexă.

Istoria lor este una foarte ve­che, iar originea nu este foarte si­gu­ră. Antoine Court de Gebelin le-a des­cris în secolul al XVIII-lea în lu­cra­rea „Monde Primitif”, iar fran­ce­zul Alphonse-Louis Constant, specialist în ocultism, ne spune în „Dogmă și ritual al înaltei magii” că tarotul ar fi cartea artibuită de evrei lui Enoh, e­giptenii i-ar fi atribuit-o lui Her­mes Trismegistos, iar grecii lui Ka­d­mos, unul dintre cei mai importanți eroi ai mitologiei grecești.

Chiar și așa, cititul în cărți nu-i trea­bă simplă. Vechile pachete se com­puneau dintr-un număr diferit de cărți. Jocul florentin avea 41 de cărți de atu și 56 ne-atu, jocul din Bologna avea 62 de cărți, dar existau pachete din 12 serii de cîte 12 cărți sau din 8 serii de cîte 12. În pre­zent, cel mai folosit pachet este însă cel de 78 de cărți, iar acestea fac parte din cinci categorii. Din acestea doar șapte ne vor spune viitorul, iar a­ces­tea trebuie extrase cu grijă, doar du­pă ce cărțile însele au cerut să fie ex­trase. O adevărată artă este și ex­plicarea lor. Cele șapte cărți, chiar dacă au fiecare cîte un înțeles, au sens doar puse împreună. De a­ce­ea talentul celui care ghicește este scos în evindență abia cînd trebuie să prezinte întreaga poveste a ceea ce va fi să urmeze.

Universul ceștilor

Și cum datul în bobi sau cititul căr­ților de tarot se poate face doar la o ceaș­că de ceai sau de cafea, și a­ceastă mică plăcere îți poate spu­ne ce-ți rezervă viitorul. Se crede că ghi­citul în cafea își are originile în China antică, unde călugării prezi­ceau viitorul prin interpretarea for­melor lăsate de frunzele de ceai în ceș­ti. Această manieră de a ghi­ci viitorul mai este cu­nos­cută și ca taseografie și a fost pre­luată mai tîrziu și adaptată pen­tru cafea de către arabi și mai apoi de turci.

Însă lichidul magic nu trebuie pre­parat oricum, iar de cînd este a­șezat pe foc acesta începe să ne vor­bească. Astfel, ghicitul începe în­că de cînd cafeaua este în ibric, iar dacă atunci cînd începe să fiar­bă putem vedea un deal, atunci în­seam­nă că vom ajunge în scurt timp la o înălțime financiară sau so­cia­lă, pe cînd groapa înseamnă de­că­de­re. Dacă distingem în caimac o per­soa­nă culcată, atunci ne paște o boală, al­­binele aduc belșug, iar capul de cîine sau de lup înseamnă duș­mani ce ne vor răul.

Cafeaua sau ceaiul se beau mai apoi încet, cu gîndul către lu­cru­ri­le ce ne interesează. Nu trebuie gră­bit procesul, dar nici nu trebuie sor­bi­tă cafeaua pînă la ultima picătură. Se întoarce apoi ceașca cu gura în jos și se așteaptă cinci mi­nu­te, pentru ca vii­to­rul să se pună în ordine. Ni­ci cititul nu trebuie grăbit, iar fi­e­care formă și locul în care este a­șe­zată are o mare im­por­tanță. Astfel, fundul ceș­tii reprezintă starea noas­­tră interioară, iar partea la­te­ra­lă din­spre toartă este familia sau ca­sa, pe cînd partea opusă repre­zin­tă pri­etenii sau societatea.

Viitorul cade din cer

Cei mai mulți dintre noi nu se încred în toa­te aceste tehnici „popula­re” și preferă să se bazeze pe un expert, pe metode ști­in­țifice și pe mișcarea astrelor. Astfel, astrologii sînt cei care des­chid pentru ei o fe­reastră spre vi­i­tor. Astro­lo­gia, considerată de co­mu­ni­tatea științifică o pseu­do­ști­in­ță, se bazează pe credința că mișcările și pozițiile corpurilor cerești in­flu­en­țează în mod direct viața de pe Pămînt, iar momentul nașterii u­nei persoane și semnul zo­dia­cal influențează personalita­tea, dar și viitorul acesteia.

Nu se cunoaște exact cî­nd s-a născut această prac­ti­că, însă des­co­peririle arheo­logice ne arată că în seco­lul al XVII-lea î.Hr., în vremea lui Ammisaduqa, al zecelea rege al Primei Dinastii ba­biloniene, se fă­ceau profeții cu a­jutorul astrelor. Însă abia după a­pa­riția primului ca­lendar s-a ajuns și la inventarea zo­diacului, în jurul a­nu­lui 500 î.Hr., ceea ce a dus mai a­poi și la o personalizare a astrologiei.

Iar dacă zodiacul european pa­re că nu te mulțumește, poți alege zo­diacul chinezesc și poți fi re­pre­zen­tat de unul dintre animalele a­ces­tuia. Dacă ți se pare că nici aici nu-ți găsești locul, atunci zodiacul in­dian are 36 de zodii și este format și din lucruri, nu doar din ființe. Zo­diacul Arboricol sau druidic in­clu­de 21 de zodii, clasificate în func­ție de gradul în care se află Soarele la naștere, așa că poți fi un fag, un fra­sin sau un plop ori altă specie de arbore. Pe lîngă acestea, dar mai pu­țin cunoscute, se numără și zo­di­acul floral, totemic, egiptean, e­vre­iesc și chiar și unul românesc.

Și dacă nici astrele nu-ți vor­besc ori viitorul spus de ele nu-ți con­vine, mai ai cel puțin alte zece me­tode prin care poți afla ce ți se va întîmpla. Există metoda bi­le­te­lor de loterie, în care se folosesc bi­le­tele Loto, sau un pe­n­dul care să răspundă prin miș­că­ri­le sale cu da sau nu, dar mai există și ghi­citul în cărțile de vizită sau în far­furia de cior­bă. O altă metodă este și scrip­to­manția, care a de­ri­vat din obiceiul „deschiderii cărții” de către preot. Astfel, în loc de cartea de cult religios, se poate deschide și romanul preferat. Este con­si­de­ra­tă relevantă prima frază, dar se poate alge paragraful și în funcție de numărul paginii, a zilei de naș­te­re, a numărului norocos sau ori­ce altă metodă.
Cu atîta libertate de a a­lege și cu atîtea metode la dis­po­zi­ție, cine mai poate crede că vi­i­to­rul este un mister?