Pe limba hackerilor și a pisicilor ninja

În mod normal, ca să aparții unei comunități, trebuie mai întîi să te adaptezi normelor și convențiilor specifice fiecărui grup. La fel se întîmplă și pe Internet, unde ca să scapi de eticheta de „newb” (începător), pe lîngă altele, trebuie să înveți un limbaj aparte. Cei care nu reușesc să țină pasul cu tendințele mereu în schimbare ale codurilor online, nu prea au șanse să se integreze. Ba mai mult, dacă sînt prinși că nu le respectă sau că nu le înțeleg, membrii veterani le vor spune un singur lucru – GTFO ASAP PLS.

Pe la jumătatea anilor ’80, un ca­nadian scria într-un e-mail pen­tru prima oară unul dintre cei mai mai populari termeni din argoul World Wide Web-ului. „Lol” (n.r.: laughing out loud – rîd în hohote) s-a propagat atît de puternic pînă în zi­lele noastre încît pe 24 martie, 2011, cuvîntul împreună cu alte cî­te­va acronime a fost adăugat în Oxford English Dictionary, spre spai­ma cîtorva lingviști britanici. Cu trecerea timpului, „lol” a de­ve­nit o marcă a conversațiilor pe In­ter­net, din care au derivat și alte cuvinte precum ROFL, LMAO, lel, lolz, lulz, care trimit înspre aceeași stare de amuzament.

Și chiar dacă definiția din dic­țio­narul englezesc spune că argoul specific este folosit „să atragă a­ten­ția asupra unei glume sau să ex­pri­me amuzamentul”, Ben Huh, de­ți­nă­torul mai multor site-uri de entertainment, e de părere că „lol” este mai mult de­cît atît. „LOL este o parte din via­­ța de zi cu zi. Îl folosesc tot timpul cînd vorbesc pe e-mail cu cineva, fiind un mod po­li­ti­cos prin care îți arăți recunoștința față de interlocutor. În alte cazuri, are un sens i­ro­nic. Adică, «da, în­țe­leg că a fost a­mu­zant, dar eu nu prea rîd»”.

De cealaltă parte, sînt și voci îm­potriva acestui termen argotic, ca­re îl văd ca pe începutul sfîr­și­tu­lui în ceea ce privește masacrarea dic­ționarului. Există chiar grupuri pe Facebook ca „Anti-LOL” sau „The anti lol league”, unde uti­li­za­to­rii spun că „lol” nu sună deloc a rî­set și că preferă să folosească ex­pre­sii precum „haha” ori „hee hee”. De a­se­menea, într-un articol de pe dailymail.com se ridică o altă prob­le­mă, și anume că aceste tipuri de ex­presii sînt imitate de către adulți, con­­tribuindu-se astfel la dete­rio­ra­rea limbii.

Totuși, lingvistul englez Tony Thorne nu este de acord și spune că „cercetările din acest domeniu a­rată că tinerii care folosesc abrevierile au o vorbire mai articulată decît restul. Este vorba de fapt de schimbul de cod”. Britanicul mai crede că limbajul Internetului con­tri­buie la îmbogățirea limbii, care este „un animal ce evoluează în mod continuu”.

L33t H4x0r

În ceea ce privește celelalte a­bre­vieri folosite, cuvinte scrise in­ten­ționat greșit sau expresii ciu­da­te, trebuie să privim în mai multe di­recții și să ținem cont că In­ter­ne­tul a fost și este doar un vehicul în dez­voltarea acestora. Principalii „vi­novați” sînt chiar primii ex­plo­ra­tori ai Internetului care, pentru a-și crea o comunitate, au inventat cuvinte noi sau au dat alte sensuri unor cuvinte existente deja. Și chiar dacă termeni apar zilnic, cî­teva argouri încă mai sînt la modă, chiar după zeci de ani.

Unul din primele „curente” îl re­prezintă „leetspeak-ul”. Leet (sau 1337) reprezintă echivalentul a „de elită”, pe cînd „leetspeak” se referă la un limbaj inventat de primii ha­ckeri. Secretul acestuia îl re­pre­zintă înlocuirea literelor din in­te­rio­­rul unui cuvînt cu numere sau simboluri care să semene la formă cu litera respectivă. Acest limbaj s-a dezvoltat în mijlocul co­mu­ni­tăților de hackeri, care-l folo­seau drept o me­­todă de co­mu­ni­care pe fo­ru­muri sau gru­puri de discuție. I­deea e că, folosind nu­mere și simboluri, ha­cke­rii își puteau as­cun­de  con­vor­bi­rile de că­u­tă­rile pe motoa­re­le de căutare, prin eliminarea cu­­vin­te­lor cheie.

O altă categorie de cuvinte spe­cifice mediului online o constituie a­celea care au fost scrise greșit la un moment dat sau au fost interpretate anapoda. De exemplu, prin anii 2000, gamerii nu-și învingeau adversarii online, ci îi „pwnau”. Una dintre poveștile din spatele lui „pwn” îl are în prim plan pe un cam­pion mondial la șah, Ale­xan­der Alekhine. Iar în 1935, înaintea unui meci, fiind re­cu­noscut pentru remarci anti­se­mi­te și pentru „pri­e­tenia” cu sti­cle­le de vodkă, acesta i-a spus cu un ac­cent grav ad­ver­sa­rului său „I will pawn to your knight”. Majoritatea vorbitorilor de limbă engleză au înțeles că „Evil pwn you tonight”.

Tot aici, se încadrează și AYBABTU sau AYB (All your base are belong to us – Toată bazele tale ne aparțin nouă), care-și are originea într-un joc video japonez, tradus prost în engleză. Scena cu pricina are loc chiar la începutul jocului, iar pe par­cursul său apar și alte greșeli care mai circulă astăzi pe Internet sub formă de meme precum „Some­bo­dy set up us the bomb”.

Un alt termen popular provenit din jocuri îl reprezintă „gg” (n.r.: good game – ai jucat bine), care în prezent reprezintă o formă de-a spu­ne că-i cedezi jocul ad­ver­sa­ru­lui. Termenul a apărut prima oară în 1994, printre jucătorii lui „Ma­ra­thon”, fiind mai tîrziu adoptat și popularizat de către comunitățile jucătorilor de StarCraft. Iar astăzi, de­și poate părea doar o for­ma­li­ta­te, pe scena competitivă a ju­că­to­ri­lor din Corea de Sud, aceștia sînt obligați ca la finalul jocurilor, să scrie „gg”.

#YOLO Swag

O altă „sursă” prolifică pentru lim­baje argotice o reprezintă fil­me­le, serialele de televiziune sau de­se­nele animate. De acolo se preiau ex­presii amuzante care pot căpăta alt sens („Nu sînt pietre. Sînt minerale” – „Breaking Bad”) sau se îm­pru­mută cuvinte cu totul, precum „Bazinga” din „The Big Bang The­ory”. Acesta din urmă este folosit de personajul principal, Sheldon și vine de la cuvîntul „zing” care în­seam­nă a păcăli pe cineva, căruia i se adaugă „ba” la început și „a” la fi­nal. Ce e amuzat în povestea a­ceasta e că, cei de la Warner Bros, au decis să înregistreze marca „Ba­zin­ga” prin februarie anul trecut.

Un alt termen ultra-cunoscut, inițial foarte îndrăgit, apoi urît este YOLO (You Only Live Once – Tră­iești o singură dată). Acesta este un fel de interjecție sau un fel e­chi­va­lent al expresiei latine „carpe diem” (n.r.: trăiește clipa) pe care a­dolescenții îl folosesc ca pe o scu­ză pentru un comportament ires­pon­­sabil sau prostesc. Formula ne­pres­curtată a apărut prima oară prin anul 1837 într-o revistă pentru femei. Abia mai tîrziu, prin 2005, YOLO a apărut așa cum îl știm as­tăzi, pentru ca în 2011, el să devină vi­ral în urma unei melodii ale rapperului canadian Drake. Cel mai mare impact l-a avut probabil pe re­țelele sociale, pe Twitter fiind men­ționat la un moment dat de  370.000 de persoane pe zi. Însă, pe la sfîrșitul lui 2012, popularitatea ter­menului a scăzut rapid, iar in­ter­nauții care-l încă mai foloseau pe diverse rețele sociale sau co­mu­ni­tăți online deveneau imediat țin­ta glumelor celorlalți membri. Iar acum, cînd nu mai este destul de po­pular, folosire lui YOLO se face mai degrabă cu ironie („Am uitat să pun dopul la sticlă…#YOLO”).

O soartă asemănătoare pare să aibă și „swag” („șmecherime”), ca­re era la modă cam prin aceeași pe­rioa­dă ca și YOLO, promovat fiind tot prin niște melodii ale unor cîntăreți celebri de rap. De asemenea, tinerii care foloseau ambii ter­meni, obișnuiau să le alăture („YOLO swag”), dînd astfel naștere la nu­me­roase parodii pe YouTube.

Deși limbajul internauților a fost gîndit inițial doar ca un cod în­tre utilizatori, ca o formă de re­be­liune față de comunicarea con­ven­țio­nală, astăzi, cursul lucrurilor pare să se întoarcă.

Limbajul care o­dată era folosit numai online, ne-a invadat viața de zi cu zi. De e­xem­plu, Coreea de Sud se gîndește serios să introducă argoul de pe Internet ca obiect de studiu în școli, în locul celei de-a doua limbi stră­i­ne pe care copiii ar trebui s-o în­ve­țe. Nu știu cît de bună e ideea, însă cert este că, pe Internet, limbajul suferă mult mai ușor mutații decît în offline, acesta neputînd fi nici controlat și nici prevăzut.