Roboții care ne vor lua locul, construiți în Japonia

Cuvîntul „robot” este de origine slavă și se poate traduce ca muncă sau clacă și, de asemenea, are sensul de „rob”- persoană luată în captivitate și folosită la munci grele. Deși primii roboți au apărut deja de cîțiva ani buni, pasiunea pentru roboţii umanoizi pare să cîştige teren pe zi ce trece. De la cel care îţi rezolvă unele treburi simple, execută comenzi şi programe pe care i le dai, şi pînă la cel care stă de vorbă cu persoanele singuratice, roboţii umanoizi se perfecţionează şi se diversifică.

Fără îndoială, roboții fac parte acum din viața noastră. Ei ne ajută la sarcinile casnice, contribuie la mode­­rnizarea medicinei, descop­eră constelații tot mai îndepărtate. Era computerelor în care puteau rea­liza doar activități de rutină, baza­te pe reguli explicite, s-a încheiat. Acum, algoritmii numerelor mari păt­rund rapid în domenii legate de recunoașterea unor modele și com­puterele pot înlocui foarte bine oamenii în mai multe sarcini cogni­­tive care nu sînt neapărat de ru­ti­nă. În plus, roboții avansați dis­­pun de simțuri multiple și o dexteritate îmbunătățită, ceea ce le per­mite să realizeze mai ușor activ­ități manuale. Acest lucru este foar­te probabil să schimbe modul de lucru în mai multe industrii și ocu­pații.

Roboțelul cu emoții

Cea mai recentă lansare pe piața humanoizilor a avut loc în februarie 2015 în Japonia.

Robotul umanoid, cu numele Pepper, se vinde în magazinele SoftBank din Tokio, iar prețul său este de 198.000 yeni, aproximativ 1.900 de dolari. Din 2014, clienții au putut să interacționeze cu robo­tul și să-i testeze abilitățile. Pepper a fost creat pentru SoftBank, gigan­tul lumii în domeniul telecomu­nicației din Japonia, şi pentru Al­de­baran, o companie de robotică din­ Franţa. Acesta are 120 cm înăl­ţime şi o tabletă pe piept. Vocea sa se asemăna cu cea a unui copil și, în principiu, Pepper poate vorbi despre orice. Potrivit directo­­rului general SoftBank, Masayoshi Son, acesta e primul robot care poa­te citi emoţiile oamenilor, ştie să facă glume, să danseze şi să cînte rap. El analizează expresiile facia­le, to­nul vocii umane şi gesturile noastre, iar apoi reacţionează au­to­mat fo­lo­sindu-se de algoritmi și inte­ligență artificială conectată la In­ter­net. Pentru şeful companiei, ro­­bo­ţii vor avea un rol important în educație, medicină şi en­ter­tainment, nu numai în industrie. Masayoshi Son a dat un exemplu concret, spu­­nînd că un robot poate fi cu adevărat important pen­tru a supra­veghea copiii lăsați singuri acasă, dar și în momentul în care are loc un cutremur.

Roboţelul are în zona gurii două camere HD și mai are o serie de senzori în ochi pentru a măsu­ra profunzimea de cîmp vizual. Pe cap are patru difuzoare şi o parte din senzorii de atingere, senzori ce se pot găsi şi pe mîinile sale. Pe­pper comunică liber doar în lim­ba ja­po­neză, iar în franceză și en­gle­ză știe doar cîteva replici, cu toate că in­ven­tatorii lui mențio­nează că acesta poate vorbi 17 limbi. Începînd cu vara anului 2015, Pepper va fi vîndut și pe piața ame­ricană deoarece mai multe companii din Statele Uni­te au trimis deja trei-patru sute de cereri.

Frați de microschemă

Pînă acum au fost creați o mul­ți­me de androizi, roboți de bu­că­tă­rie sau roboți experimentali pen­tru a înlocui omul în medii periculoase sau inaccesibi­le. Cu toate a­cestea, pentru realizarea lor trebu­iau rezolvate mul­te proble­me. În anul 2000 a apărut ASIMO (Honda) care, ini­țial, era capabil doar să se miște. Treptat, pro­ducătorii l-au înzestrat cu capacitatea de a re­cu­noaște gesturilor, direcția de miș­ca­re, diferen­țierea limbilor sau re­cu­noaș­terea fețelor.

Umanoizii pot fi iden­ti­ficați prin cîteva trăsă­turi specifice, de exemplu HRP-3 Promet MK-II, creat de japonezi, are un metru, cîntărește între 60-68 kg, poate mînui șu­ru­belnițele și funcționează pentru două ore. Cei de la Toyota Partner Robot au creat un robot „talentat”, care poate transporta și folosi di­ver­se obiecte, se poate dep­lasa nu­mai pe suprafețe plane, iar cel mai important lucru este că știe să cîn­te la vioară. Acesta are o înăl­țime de 1,2 metri și cîntărește 35 kg, iar viteza cu care se poate mișca este de șapte kilometri pe oră.

Înapoi în viitor

De ase­menea, japonezii au creat cel mai uman robot, un robot „femeie”, nu­mit Repliee Q1Expo. Acoperită cu silicon flexibil în loc de piele și dotată cu un număr mare de senzori și motoare, aceasta poate să se miște, iar uneori pa­re că respiră. Cu puțin timp în ur­mă și Institutul Național de Știință și Tehnologii Indus­tri­a­le Avansate din Japonia a cre­at o altă „fe­me­ie”- HRP 4C sau Ucroa. Ea are un aspect mai uman și rolul său este de a face de­mon­­strații de mo­dă.

Avînd în vedere progresele re­cen­te înregistrate în toate domeniile constitutive ale roboticii, ea nu mai poate fi considerată science ficti­­on, ci reprezintă o realitate pe care o purtăm cu noi în buzunare. Din­totdeauna roboții cu inteligen­ță ar­tificială oferă speranțe mari pen­tru viitor, dar cu acestea vin și unele temeri mari. Dincolo de teh­nică, știință sau societate, roboții de azi reprezintă o problemă ma­joră pe plan economic și fi­nanciar ca urmare a revoluției in­dustriale. În anul 1958, matematicianul John von Neumann vorbea despre faptul că accelerarea pro­gresului teh­ni­co-științific poate schimba lu­mea în așa fel încît ac­easta după cum o știm noi nu va mai exista. Și legea lui Moore esti­mea­ză că în cel mult trei decenii computerele vor depăși puterea de calcul a creierului uman care poate realiza 1014 o­perații pe secundă.

Acceptăm tehnologia, mode­rnizarea și robotizarea pentru că ne fac viața mai ușoară sau pentru că se creează noi posibilități de rela­xare și divertisment. Totuși, pur­tați de valul industrializării, nu se­si­zăm în ce măsură creierul uman se pune pe „trîndăvit”. În era cînd viața este concentrată asu­pra unei tablete sau smartphone ne între­băm, ușor pierduți, cine pe cine con­duce de fapt.

În urmă cu șapte ani am vi­zio­nat desenul animat „Wall-E”, un film care ne tri­mite în anul 2700 cînd Pă­mâ­n­tul este acoperit de gunoaie în urma activității irați­onale a umanității. Oamenii au ple­cat de pe Terra lă­sînd în urmă o ar­ma­tă de roboţi a că­ror sarcină era să facă planeta locuibilă. În această avalanșă a ro­bo­tizării, filmul este totodată po­ves­tea unei umanități care îşi pierde identitatea şi echilibrul, iar eroii principali, Wall-e şi Eve, încearcă să salveze planeta. Astăzi, urmă­rind progresul oamenilor de știință ne în­trebăm dacă vom ajunge la o rea­litate asemă­nătoare celor de la Dis­ney sau ne vom bucura de visul prota­goni­știlor Wall-e și Eve de a trăi pe Pămîntul populat de umanitate și nu de umanoizi.