Descălecarea pantofilor cu toc

Pantofii cu toc sînt, probabil, încălțămintea cea mai incomodă, dar aproape în toate dulapurile femeilor se găsesc cîteva perechi care par că eclipsează celelalte tipuri de încălțăminte. Fie că sînt făcuți de Louboutin și costă 1.000 de euro sau că sînt cumpărați de la buticul de la colțul străzii cu 30 de lei, există un apel parcă irezistibil al acestora. În toate culorile, de la alb la roz neon, cu flori, buline sau cu blană, cu șireturi sau fără, aceștia nu reprezintă doar un accesoriu. Sînt un simbol al feminității, deși au fost purtați întîi de bărbați, un mod de a scoate întreaga ținută din banalitate. Pas cu pas, au ajuns în vîrful listei celor mai scumpe încălțări, lăsînd în inimile tuturor celor care îi poartă o amprentă cu tocul.

Pantofii înalți au fost purtați în timpul călăriei, vreme de mai multe secole, în Orientul Apropiat. Cînd soldatul se ridica, își putea menține echilibrul și postura datorită tocului, reușind, astfel, să tragă la țintă cu arcul și săgeata. În Egiptul antic, pantofii erau purtați atît de bărbați, cît și de femei. Oamenii purtau și sandale, iar acestea arătau clasa socială din care făceau parte. Sclavii mergeau fie desculți, fie purtau niște sandale pe care le confecționau din frunze de palmier, pe cînd cele ale cetățenilor obișnuiți erau făcute din papirus împletit. Pentru clasele speciale, cum ar nobilii, sandalele aveau botul ascuțit și puteau fi vopsite în roșu sau galben.

După 100 de ani, în secolul al XV-lea, a apărut o nouă pereche de pantofi, numită „chopine”. Aceste încălțări erau destinate femeilor și aveau talpa înaltă de 20 sau 30 de centimetri. Se foloseau cu scopul de a feri rochiile și picioarele purtătoarelor de praf și noroi. Ulterior, aceștia au fost văzuți ca o reflexie a statutului social. Cu cît talpa era mai înaltă, cu atît femeia avea o poziție mai înaintată și mai privilegiată în societate. Asftel, doamnele au ajuns să poarte platforme ce măsurau și 50 de centimetri. Deoarece deplasarea era foarte dificilă, ele trebuiau să fie ajutate de sclavi pentru a merge sau pentru urca în trăsuri. După numeroase accidentări și decese din cauza căzăturilor provocate de chopine, purtarea acestui tip de încălțări a fost interzisă.

După 100 de ani, în secolul al XVI-lea, anul 1599, șahul persan Abbas își trimite cîțiva oameni într-o misiune diplomatică pe teritoriile Spaniei, Rusiei și Germaniei de astăzi. Văzîndu-le încălțările, europenii au fost încîntați de faptul că acestea se purtau în cavalerie, lucru ce i-a determinat să adopte purtatul pantofilor cu toc, spre a spori eficacitatea soldaților.

Ludovic al XIV-lea al Franței, cunoscut și ca „Regele Soare”, măsura doar 1,63 m înălțime și prefera să poarte pantofi care să îl „ridice” cu 10 centimetri, fiind și unul dintre cei mai mari colecționari ai acestora. Pentru a obține efectul dorit, el se folosea și de volumul perucilor negre, bufante și cu firul de păr buclat. Tocul și talpa pantofilor erau întotdeauna roșii, cu toate că vopseaua era scumpă. Într-un tablou în care este înfățișat, pantofii săi erau asortați cu o cataramă pătrată, încrustată cu pietre aurii, deasupra căreia se găsea o bată tot roșie, asortată cu tocul. Acesta a dat o lege care interzicea ca încălțările cu tocuri și tălpile roșii să fie purtate de oameni care nu sînt nobili, iar înălțimea tocului nu trebuia să fie mai mare decît cea pe care o aveau pantofii săi. Moda s-a răspîndit și în alte țări, dovadă fiind existența portretului de încoronare din 1661 al regelui Angliei, Carol al II-lea, vărul „Regelui Soare”, care îl înfățișa purtînd o pereche franțuzească de pantofi cu toc roșu, inspirați de cei purtați de Ludovic al XIV-lea. Aceștia erau decorați cu o fundă supradimensionată, în nuanțe de gri și alb, erau roșii și aveau înălțimea de zece centimetri, cu toate că el măsura 1,85 m.

Femeia se înalță sus pe toc

Tot în secolul al XVII-lea, reprezentantele sexului frumos au început să poarte tocuri ca un simbol al feminității. Prima doamnă care le-a încălțat a fost Caterina de Medici, la căsătoria din 1533 cu Henric al II-lea, viitorul rege al Franței. Acesta era scundă și nu se încadra standardelor de frumusețe ale vremii respective și era geloasă pe Diane de Poitiers, amanta ducelui de Orléans. Caterina și-a comandat pentru nuntă o pereche de pantofi care să o facă cît mai înaltă, atît fizic, cît și din punct de vedere al statutului social.

Moda secolului al XIX-lea a readus în prim-plan utilizarea acestui tip de pantofi, dar pînă atunci aceștia erau identici pentru ambele picioare. Începînd cu anul 1818, în Philadelphia, au fost create forme separate pentru piciorul stîng și pentru piciorul drept. În 1960, datorită mișcării hippie, s-au adoptat ținutele simple, mai băiețești. Siluetele pline ale femeilor cu forme au fost înlocuite cu tipul androgin, plat, unde femeile și bărbații semănau între ei. Moda s-a simplificat, s-au preferat nuanțele pastelate, croierile ușoare, iar pantofii au devenit din cei în cei mai plați, cu toc kitten, adică de trei sau patru centimetri sau complet fără.

Pantofii cu nume de pumnal

Pantofii cu toc cui, cunoscuți drept stiletto, sînt unii dintre cei mai populari în ziua de astăzi, avînd în vedere multitudinea de modele existente în magazine, site-uri sau reviste de modă. Denumirea lor provine din limba italiană și se referă la forma subțire a tocului, asemănătoare cu cea a unui stilet, adică cu un pumnal de dimensiuni mici, cu lama triunghiulară, foarte fină și cu vîrful ascuțit. Cel care a creat un astfel de model pentru prima dată este designerul francez Andre Perugia, care, în 1950, a realizat un model de stiletto pentru cîntăreața de muzică jazz Mistinguett. Încălțările create seamănă cu o pereche de pantofi de dans din zilele noastre, avînd două barete încrucișate și tocul nu foarte înalt. La mijlocul secolului al XX-lea, împreună cu hainele designerului Christian Dior, pantofii stiletto au fost foarte cunoscuți, iar după o perioadă în care au lipsit, din cauza faptului că se adoptase purtatul pantofilor plați sau  kitten, adică cu un toc foarte mic, de trei sau patru centimetri, cei cu toc cui au revenit în tendințe în anii ’90, o dată cu creațiile lui Christian Louboutin.

Oja de milioane

Născut în 1963/1964, Christian Louboutin și-a lansat o linie elegantă, dar foarte costisitoare de pantofi pentru femei în Franța, în 1991. Un an mai tîrziu, a încorporat în creațiile sale tălpile roșii lăcuite, exact ca cele ale pantofilor purtați de Ludovic al XIV-lea. Colecțiile sale nu avut succes, vînzînd în primul an doar 200 de pereche de pantofi. 365 de zile mai tîrziu, designerul lucra la un nou model, dar tălpile negre ale pantofilor îl nemulțumeau. După ce a văzut cum una dintre asistente sale își făcea manichiura cu lac de unghii roșu, acesta a încercat oja și pe tălpile pantofilor, pentru a le da puțină „energie”, după cum însuși spune. A continuat să folosească această nuanță de roșu cireașă, deoarece este „antrenantă, memorabilă și pentru că este culoare pasiunii”, după cum a afirmat într-un interviu, iar pe 27 martie 2007, designerul a depus o cerere pentru a obține drepturile de autor asupra pantofilor „înroșiți”. Astăzi, o simplă de pereche neagră de stiletto marca Louboutin costă 595 de euro, iar dacă pantofii sînt decorați cu cristale, valoarea lor urcă pînă la 995 de euro.

Deși nu sînt foarte comozi, iar prețurile nu sînt mereu atît de convenabile, femeile nu renunță la a-și cumpăra pantofi de toate culorile, formele și modelele. Spre deosebire de secolele trecute, bărbații au renunțat complet la a-i purta, preferînd acum doar să îi admire în picioarele doamnelor.

de Andreea Cibotariu

Surse foto:

innerdir.org

wikipedia.org

kwhs.wharton.upenn.edu