Scamatorie la ghena din club

Gunoierul este un vraci, un maestru care poate oricînd recompune istoria unei zile din viața familiilor ce-și varsă deșeurile în pubelele lui. Bărbatul zdrențăros din Clubul Presei i-a „dezvăluit” miercuri, 23 noiembrie, unui „domn” ce surprize îi pregătește soția cît timp el este plecat la muncă. Adrian Buliga, Cătălin Cucu, Raluca Pintilie și Ionuț Gînju de la Teatru Luceafărul au urcat pe scenă la ora 21.00 și timp de o oră ne-au purtat prin cel mai urît colț al societății. Fără mască de pro­tec­ție, spectacolul lui Mimi Brănescu ne-a binedispus în fața ghenei.

Pubelele sînt dulapul, bucă­tă­ria, dormitorul și baia unui guno­ier. Iar ele se află într-o zonă mohorîtă, îngrădită cu o plasă de ciur, bătută în cuie pe niște drugi gri, marcați cu dungi de la cretă. Deasupra ghe­nei, din care Gunoierul scoate cîte o țigară și-o așază în pachet pentru „invitatul” său de mai tîrziu, atîrnă niște bucăți de haine, un crac de pantalon, o eșarfă și mai încolo, o bluză.

Tinerii gălăgioși, care au venit pentru spectacolul din jurul pube­le­lor, se îndeamnă cu cîte o carafă de vin cald, mai amară spre final, sau cu o bere nu prea rece, tocmai scoasă din frigider. Ca să respecte scenariul, fiecare se așază pe de o parte și de cealaltă a celor două pubele imense din centrul clubului, iar cine nu-i atent se poate împiedica de chiuveta fără robineți, folosită de actori pe post de scrumieră.

Vin și pește la pachet

Gunoierul intră țanțoș să-și supravegheze locul de unde adună toate bunătățile pe care i le-a refu­zat criza: ouă, cărți, brichete, sau chiloți. Este un tip înalt, rotund la față, nebărbierit de ceva timp și foarte zdrențăros. Dacă pardesiul este încropit din mai multe bucăți, pantalonii omului sînt ca ai lui Ha­plea. Acoperă trei sferturi din pi­cioare, iar partea de jos este ascun­să-n niște șosete lungi, la care Gu­no­­ierul a asortat pantofi cu botul ca la rață, zgîriați, de abia mai zăreai că la un moment dat erau albi.

Numai că la toate acestea el mai adaugă și o servietă, precum cea pe care o avea proful de istorie în gene­rală. O geantă decolorată, care pe o parte bate în gri, iar pe cealaltă aduce a maro. Ne apucăm să-i apla­u­dăm ținuta de seară, îndrăzneață pentru vremea de afară, cînd cu pof­ta unui explorator, începe să scormonească printre resturile aruncate. Cotrobăie prin pubele și încă o pungă de plastic îi cade în mînă. Domnul de la parter tocmai luase cina și venise să arunce ce mai ră­mase nefolositor.

Gunoierul îi poate face bărbatului o istorie descompusă a tuturor alimentelor sau activităților pe care acesta le-a întreprins în ultimii pa­tru ani. El este „ca un ghicitor”. Unul care citește în pungile cu resturi cît de „bun a fost vinul după peștele de aseară”, sau ce pereche de lenjerie a distrus vecina de la trei. Se întristează cînd vede conținutul sacului și se cam zburlește spre domnul de la parter. „De ce nu ați mai cumpărat banane? Nici ouă săp­tă­mîna asta…”

La auzul vorbelor spectatorii iz­bucnesc în rîs. Stau cu ochii numai pe Gunoier, iar fiecare replică mai vulgară a acestuia, spusă oricum cu inocență, aduce de fiecare dată cîte un șir de aplauze de dincolo de scenă.

Valiza cu surprize

Intriga începe îndată ce guno­ierul cu ochii holbați îl întreabă foar­te serios pe cel care îi aduce noap­tea cadouri. „Domnule, dumneavoastră folosiți prezervativ?”. Atunci locatarul se fîstîcește, pleacă de rușine de vreo două ori din fața pubelelor, dar de fiecare dată se întoarce să vadă ce este în capul „vrăjitorului” ce tocmai l-a luat pe nepregătite cu o astfel de întrebare. De fapt, „maes­trul” era bine intenționat. Găsise în gunoiul familiei cu o seară înainte patru surprize de aceeași mărime și le puse în valiză. Acum cînd o des­chise pe o sîrmă întinsă dintr-o par­te în cealaltă, cele patru prezevative erau prinse cu un cîrlig. „Patru în­tr-o singură zi, cît nu am folosit eu de cînd sîntem împreună? Cine-i nenorocitul?”.

Lucrurile se încheagă în capul lui. „Colegu” care se întreține în pat cu soția sa este un prieten de familie care și-a serbat ziua lui de naștere la ei acasă. Se jură că-l omoară și-l mănîncă. „Mai întîi încep cu ea. Îi tai degetele mici de la fiecare picior, apoi nasul, iar mai la urmă îi smulg limba”. Cît pun ei la cale planul de asasinare a celor doi, apare Elodia cu un bebeluș în brațe.

Femeia îl amenință pe gunoier, îl aleargă prin sală, iar spre final se uită mirată la figura domnului de la parter, „Ție care ți-a spus-o bă, pe aia cu prezervativele sau aia cu țigările aromate?”. I le spusese pe amîndouă. Elodia, uimită, îi răs­pun­de „bă, da tîmpit mai ești dacă l-ai crezut!”.

Piesa a umplut toate băncile din bodega în care se intra numai cu legitimație de presă. Nu ne-am plic­tisit la „Gunoierul” și nici nu am observat că s-a jucat în club, acompaniat de chitară. Locul actorilor parcă era acolo, ca pe scena Teatrului Național, unde se simt ei acasă. Și totuși nu ne așteptam să cînte „Sophie” a lui Maxi­mi­lian, chiar dacă ne-au văzut ștergîndu-ne lacrimile de rîs.

Iulia CIUHU