Sacrificiul din zidul Mănăstirii Argeșului

Printre schele bîntuie umbre, prezențe misterioase venite de pe vremea cînd Mănăstirea Argeșului se zi­dea. Cîteva construcții din lemn sînt așezate pe scena joasă din clădirea în formă de cub a Teatrului Națio­nal „Vasile Alecsandri” din Iași și de la ora 19.00, pe 21 aprilie, reîncepe construcția „Monăstirii Argeșului”. Pie­sa „Ana”, realizată după balada populară culeasă de Vasile Alecsandri despre meșterul Manoli, o are în prim-plan pe soția sa, Ana, care este sacrificată și se sacrifică pentru artă și pentru împlinirea angajamentului pe care l-a făcut Manoli față de Dumnezeu.

Rîsetele zgomotoase și discuțiile înflăcărate ale unui grup de șapte studenți s-au stins odată cu luminile din sală. Incantații șoptite însoțesc sunetul lipsit de culoare care se naște din lovirea unor bucăți de lemn, în timp ce pielea de pe corpul privitorilor se strînge pe mîini, pe piept, iar inimile le saltă la fiecare bătaie. Vo­cea actriței Mihaela Gârlea se lovește de pereții subțiri ai sălii și își impune măreția asupra în­tu­nericului.

Scenaristul și scenograful piesei „Ana”, Ciprian Hu­țanu, a ales să îmbine teatrul cu dansul abstract, cu teatrul de păpuși și cu muzica. Mihaela Gârlea cîntă balada sacrificiului de la Argeș și lasă publicul să se confrunte cu propriile gînduri și trăiri, iar Raluca Bu­joreanu joacă rolul Anei care este însăr­ci­na­tă și care, îmbrăcată în alb, s-a lăsat chinuită de „o ploaie cu spume” și de un vînt ce răstoarnă munții. Cînd ajunge la soțul său, acesta trebuie să își sacrifice iubirea pentru cuvîntul dat, iar Ana este zidită. Cei­lalți zidari încă șoptesc incantații și execută mișcări ample în fața publicului care respiră cu grijă pentru a nu alunga sacralitatea actului artistic. Meșterii mută schelele, se urcă pe ele, se tîrăsc pe ele, cînd doborîți de eșec, cînd înălțați de sentimentul unei reușite.

Piesa „Ana” este spectacol de tip „Open Opera” cu o scenografie simplă care îmbină textul popular cu metafora. Această metaforă este întărită de cele trei păpuși de diferite dimensiuni care o reprezintă pe Ana care este din ce
în ce mai aproape de împlinirea rostului ei. Spectacolul construit pe muzică arhaică și dramatică ne-a ținut cu sufletul la gură. Nu s-a rîs și nu s-a vorbit.
Doar s-a respirat aerul încărcat de artă și s-a trăit suspansul ieșit din puterea femeii care răspunde atunci cînd este strigată „Ana”.