În permisie, cu șoarecele și pisica

Miercuri seara, în Sa­la Mare a A­te­ne­ului Tătărași, tru­pa de teatru de la Pe­ni­ten­cia­rul de maximă siguran­ță Iași, a adus pe scenă doi polițiști infractori, „Tom și Jerry”. Piesa, re­prezentată în premie­ră pe 26 octombrie, le-a adus libertate timp de o oră lui Moldovanu’, Ti­pu gras și Elvis, timp în ca­re au jucat o comedie neagră, scrisă de Rick Cleve­land și regizată de Florin Caracala, student la Universitatea de Arte „George Enescu” din Iași. Pe scenă nu s-au îm­prăștiat bucăți de caș­­caval și nici nu s-a văr­­sat lapte ca să-i prin­­dă în capcană pe cei doi polițiști. În fie­ca­re scenă, Tom și Jerry „i-au curățat” pe „ciu­da­ții” care le stătau în ca­le, cu cîte un glonț, fix în cap.

2000. În fundal, pe un birou, sînt a­șezate telefonul cu rotiță și sticla de co­niac a lui Jerry. În centrul scenei stă un scaun de care este legat un in­frac­tor îmbrăcat în haine scumpe. În prim plan, Tom face ture agitat dintr-o parte în cealaltă a camerei, a­me­nin­țînd cu pistolul țeasta băiatului imobilizat.

Jerry este un polițist care a îm­bă­trî­nit. Nu mai reacționează ca altădată, cînd punea la pămînt victima cît ai zi­ce „ro­zătoare”. Acum trage de timp și nu vrea să-i dea ordin lui Tom să-l u­ci­dă pe ultimul infractor adus la secție. Îi prelungește viața netrebnicului trăgînd un fum din țigară și refuzînd să răs­pun­dă la telefon superiorilor săi. Îi plac ban­curile spuse de băiatul în costum și de fiecare dată cînd acesta face o pa­u­ză, Jerry își mîn­gîie ciocul, în­cli­nă pa­ha­rul în cinstea lui și rîde zgo­motos.

Parcă face dinadins să-l ne­că­jeas­că pe colegul său. „«Intră pinguinul într-un bar și cere o doză de bere… Cum bă, de cînd pinguinul vor­beș­te?»” se rățoiește Tom, polițistul mai tî­năr, la Gioni, bărbatul încătușat. «Da’ ăsta-i un banc, dom’ șef. După ce-și ia be­rea… Ce zici mă, pinguinul ală a tău a­cum ridică berea de la bar. Cu ce, cum ia, mă doza, explică-ne și nouă. Păi o ridică cu mîna cum fac toți»”. Tom se zburlește și mai tare. I se pare că victima își bate joc de el, în loc să se în­tîm­ple invers. „Lasă-l Tom, să zică dra­cului bancul odată”.

Se mai apleacă o dată peste scaun strop­șindu-l pe răufăcător, îi înfige pistolul în gît și nici nu ai zice că nu apasă pe trăgaci, cînd timpul o ia raz­na. Anul 2000 se scurge, intră într-o gaură nea­gră, și ne trezim în 1997. Era vremea cînd Tom și Jerry hălăduiau în­­tr-o du­bă cu alți prieteni pe au­to­străzi departe de România. Acum jo­cul se schimbă. Po­lițiștii au fețele mult mai re­laxate și nici nu-și aruncă chipiul de po­dea. Se ceartă între ei, ca niște a­do­lescenți pe fap­tul că un vecin de-al lor și-a făcut trans­plant de nas, „cu piele de pe cur!”. Se contrazic rebeli pî­nă scot re­vol­verul din dotare, ochesc ca­pul unui camarad și imediat l-au tri­mis dincolo, în timp ce hoții se piteau după mașină, le scoteau roțile, iar cînd auzeau sirena poliției intrau în pămînt. Și ia-i de unde nu-s, că timpul iar s-a dat înapoi!

Elvis în epoca 3D

1994. În fundal se aud animale ur­lînd și oameni înspăimîntați. În prim-plan cîteva scaune așezate la rînd, iar sub ele ochelari 3D. Tom și Jerry vin la spectacol, ocupă două locuri în sală și se uită liniștiți la filmul american din seara aceea.

De după cortina din Sala Mare a Ateneului apare un bărbat îmbrăcat în alb, cu peruci pînă sub bărbie, în timp ce polițiștii întindeau mîna și atingeau florile din pelicula americană. Elvis s-a pierdut printre noi, iar în sala de cinema se simte amenințat. La început a dat să se strîmbe pe ritmuri de rock and roll, apoi a sugrumat corzile chi­tarei cu care venise în aer, dar nimeni nu-l ur­­mărea. Sala parcă privea pe sub o­che­larii roși-albaștri ai personajelor prin­­cipale. Atunci Presley s-a așezat în­tre Tom și Jerry, iar de fiecare dată cînd din boxe răsuna un bum a­me­nin­ță­tor, simțea amenințarea rece în frun­te, se înghesuia sub scaune și ic­nea scurt. Văzîndu-i cei doi polițiști, o­da­tă cînd dinozaurii deschideau gura, au scos și ei pistolul. L-au „curățat” pe cîn­­tăreț fără gălăgie. Am văzut doar că s-a schimonosit puțin și după a tăcut mîlc iar noi ne-am trezit cu trei ani mai tineri.

Blonda de pe cearceaf

1990. Pe peretele din spatele sce­nei, marea albastră mîngîie tălpile tu­riștilor. La ora înserării, soarele ră­sare atîrnat într-un colț al sălii, iar în văz­duh picuri de apă strălucesc. În cî­te­va momente scena devine plajă. 

Tom și Jerry renunță la bluze, își su­flecă pantalonii și se așază la soare. Stau tolăniți pe două scaune, cu pi­cioa­­re­le crăcănate și povestesc fiecare des­pre problemele de acasă. Din mul­ți­mea care stă gură cască pe plajă, cei doi ochesc un tip suspect, la cîțiva me­tri. „Băi Tom îl vezi pe individul gras din stînga lui ăla? Care mă, ăla din dreapta, care stă în stînga la blonda aia bună? Nu mă. Uită-te mai încolo. E în dreapta lu’ aia care stă în stînga lui. Hai să-l curățăm”. Nici un suspin din sală. Nu­mai după vecina blondă de cearceaf a Grasului se topesc cîțiva ochi. „Mă­car tipa îi bună. Ai văzut cum a făcut cu mîna pisicește?” Și de față cu toată lu­mea, Tom bagă mîna în pantaloni, ni­merește trăgaciul și-l țintește pe tu­rist din partea cealaltă a plajei. Soarele apune, iar poliția încă n-a venit. Pe sce­nă, veioza din biroul secției unde Gio­ni așteaptă să moară se reaprinde. „«Pinguinul duce sticla la gură și bea. Cum mă, acu are și gură?? Da, are, că-i animal ca toți oamenii» Țîîîîîrrrr! Da, aici am înțeles, să trăiți. «Bă Tom, fă ce știi că-i de făcut», spuse Jerry întristat. «Dar lasă-l să ne spună pînă la capăt bancul ăla»”. Atunci infractorul de pe sca­un, scoate un pistol și-l împușcă pe polițistul tînăr. Tom se prăbușește, Gio­ni îl ciuruiește pe la spate și pe Je­rry, iar cei doi prieteni, zbătîndu-se să nu moară, „curăță” și ultimul „infractor”.

Iulia CIUHU