Reportajul jurnalistic, documentar pe scena Iașului

Cea de-a IX-a ediție a Festivalului de Film Documentar „DocEst” a fost deschisă, în mod oficial, miercuri, 14 noiembrie 2018, cu documentarul „Provența, Paradisul posibil”, creat de Andreea Știliuc, realizator de emisiuni la TVR Iași, iar Sala „Benjamin Fondane” de la Institutul Francez din Iași a devenit atît de neîncăpătoare încît organizatorii au trebuit să înșire scaune și pe hol pentru ca toți spectatorii să poată participa la vizionare.

La deschiderea evenimentului au fost prezenți Vincent Lorenzini, directorul Institutului Francez din Iași, dr. Alexander Rubel, directorul Centrului Cultural German din Iași, Florin Lăzărescu, organizatorul festivalului, și Andrada Ioana Hrib și Rebeca Costache, eleve ale Colegiului Național „Mihai Eminescu” din Iași, care au participat la workshop-ul de creație cinematografică condus de Dragoș Zămoșteanu. Aceștia și-au exprimat părerile legate de DocEst, susținînd că se bucură că acest festival s-a întors în Iași după o pauză de patru ani.

Cînd luminile s-au stins, zumzăiala din sală a continuat, oamenii încercînd, chiar și în ultimul moment să-și mai găsească un loc. Doar în momentul în care vocea lui Matei Vișniec s-a auzit, iar imagini surprinse în Provența au început să se deruleze pe ecranul din fața sălii, toată lumea a încetat să vorbească. „Sudul e o galaxie de senzații, de forțe, de mistere”, spune Matei Vișniec începînd călătoria în „Provența, paradisul posibil”. Datorită calităților sale oratorice, scriitorul reușește să captiveze atenția publicului chiar dacă nu se află în sală. Documentarul este o perindare prin locurile preferate ale lui Vișniec, o incursiune în orașul în care a trăit și Van Gogh, o prezentare agale, pe așezate a teatrului franțuzesc. Publicul surîde încet la unele observații ale lui Vișniec, ori rîde în hohote de fiecare dată cînd acesta mai oferă cîte o explicație caraghioasă. Cele 60 de minute ale documentarului au fost o excursie în inima de sud a Franței, excursie după care „turiștii” spectatori s-au dezmeticit cu greu.

Atunci cînd Andreea Știliuc, realizatorul documentarului, împreună cu Relu Tabără, cameramanul care a filmat întreaga excursie, au ieșit în fața publicului, au fost bombardați cu întrebări, cei din sală dorind să afle dacă Matei Vișniec este așa cum apare și în documentar, dacă Provența este într-adevăr un paradis posibil, dar și dacă li s-au întîmplat lucruri neașteptate pe parcursul filmărilor sau dacă le este greu să taie din unele imagini la montaj. Cei doi au răspuns răbdător și au mărturisit că au fost frapați de lumina de acolo care este „mai dulce decît oriunde în lume” și că niciodată nu le vine ușor să excludă părți din filmare atunci cînd montează, dar că trebuie să o facă, căci altfel documentarul ar fi prea „răsfirat”.

Cinci documentare în 60 de minute

DocEst a continuat și în zilele următoare, iar vineri, 16 noiembrie, de la ora 20.00, au fost derulate, în sala „Radu Beligan” a Ateneului din Iași, cinci dintre documentarele realizate de echipa Recorder. Spre deosebire de prima seară a festivalului, acum s-au adunat atît de puțini oameni încît puteai să-i numeri pe degete. Proiecțiile au început brusc, fără niciun avertisment, iar cele cinci scurte documentare, despre care Cristian Delcea, unul dintre membrii redacției Recorder spune că sînt mai degrabă reportaje, au trecut publicul prin tot felul de stări. Dacă „Noaptea de Înviere live pe Facebook” a fost un colaj de scurte videoclipuri care i-a amuzat teribil pe spectatori, documentarul cu care s-a încheiat seara, „Nu e nimeni acasă”, i-a lăsat cu ochii în lacrimi, avînd nevoie de cîteva minute pentru a-și reveni și a trece la sesiunea de întrebări.

Așezați în fața publicului, Cristian Delcea, Andrei Udișteanu, Mihai Voinea, trei dintre reporterii Recorder, au ținut să-și ceară scuze, mai întîi, că documentarele lor nu se ridică la calitatea celorlalte proiecții din festival, explicînd că mai au multe de învățat, de la tehnici de filmare, pînă la montaj.

De această dată, cei din public au fost curioși să afle dacă există riscuri în această meserie și dacă au fost vreodată amenințați, întrebări la care cei trei au zîmbit pieziș, recunoscînd că s-a întîmplat ca unul dintre colegii lor să se întoarcă în redacție cu un ochi învinețit după ce a încercat să filmeze o încăierare.

Au răspuns la fiecare întrebare și au discutat fiecare subiect propus de public, explicînd chiar modul în care Recorder a apărut ca o inițiativă a trei persoane cu un aparat foto care voiau să facă jurnalism de calitate și să-și aleagă singuri subiectele.