Cum se face jurnalism pe axa Iași-Berlin-Paris-Londra

De pe scena Iașului Niciun comentariu la Cum se face jurnalism pe axa Iași-Berlin-Paris-Londra 48
Seminarul Internațional de Jurnalism 2015

Organizat de TVR Iași, „Seminarul Internațional de Jurnalism” (SIJ) din acest an a adus 27 de speakeri de la mari televiziuni europene, cunoscuți jurnaliști români și profesori de la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași (UAIC). Timp de trei zile, între 11- 13 mai, în sala de conferințe „Rossini”a complexului Palas, s-a discutat pe marginea temei „Jurnalismul de televiziune în era internetului”, iar toți cei interesați sau implicați în domeniul comunicării au urmărit direct sau prin live-streeming toate discursurile, prezentările și dezbaterile.

Prima zi a seminarului a în­ce­put cu „Povestea” ca principiu de bază a unui reportaj de calitate în presă. Cea mai mare parte a zilei a fost dedicată „Clubului Opiniei”, iar prof. univ. dr. Daniel Condurache de la Catedra de Jurnalism și Știin­țe ale Comunicării de la UAIC a fă­cut o retrospectivă asupra evolu­ției singurului ziar ieșean care apare neîntrerupt deja de 40 de ani. În redacția de la Casa de Cultură a Studenților și-au început cariera jur­naliști consacrați astăzi, precum cei trei invitați din prima zi, Liviu Io­lu, Anca Simina – jurnaliști „Ade­vă­rul” – și Lina Vdovîi, jurnalist free­lancer. Aceștia au vorbit despre ex­periențele lor în presa scrisă, dar și despre „Revoluția Facebook” și te­le­viziunea în variantă online, An­ca Simina precizînd că platformele digitale sînt punți de lansare în do­meniul presei, iar mediile de co­mu­nicare de genul „Facebook” trebu­ie să fie „surse de idei și nu doar sur­se de informații pentru fiecare utilizator”. Despre provocările, riscu­ri­le și limitele „jurnalismului de răz­boi” au relatat Lina Vdovîi și Răz­van Cojocariu, videojurnalist TVR Iași, care au prezentat experiențe din Transnistria, Donetsk și Afganis­tan.

O premieră națională înregis­tra­tă la cea de-a doua ediție a SIJ a fost lansarea în prezența autorului Didier Desormeaux, coordonator la „Université France Télévision” din Paris, a manualului de jurnalism de televiziune recunoscut la nivel eu­ropean, „Construire le reportage télévisé”.

Lansarea a avut loc luni la Ins­ti­tutul Francez Iași. Despre impor­tan­ța știrilor regionale s-a vorbit marți, cînd prin cîteva știri reali­za­te de TVR Iași în exclusivitate sau studii de caz, speakerii au demonstrat că „jurnalul regional este co­ne­xiunea cu lumea reală și o alter­na­tivă a știrilor ce vin de la centru”. De asemenea, s-a subliniat fap­tul că goana după audiență a dus la tabloidizarea știrilor, iar presa scrisă este foarte dependentă de pu­blicitate pentru a putea fi tipărită. O problemă menționată este și fap­tul că a explodat informația de can­can, mesaje violente, politice care asigură un trafic mare. Invitații au arătat că abilitățile în domeniul IT sînt tot mai necesare, întrucît ins­ti­tu­țiile media tind spre digitali­za­re, o schimbare de paradigmă care vine ca rezultat al obiceiurilor de consum.

Telefonul, cel mai util „pix” în presa video

Cea mai mare provocare a tu­tu­ror producătorilor de televiziu­ne s-a dovedit a fi necesitatea de a face „mai mult, avînd mai puțin”. Un exemplu elocvent l-a prezentat An­tony Dore, producător general la BBC Londra, care menționează că deși guvernul britanic a închis un studio al redacției de știri, jur­na­liș­tii au continuat să producă în me­diul online. Condiția de azi este ca un jurnalist să fie capabil să reali­ze­ze un material informativ pentru toa­te mediile de difuzare: radio, TV și online, astfel subiectul ajunge mai ușor la utilizatori, cîștigîndu-le fi­de­litatea.

În plus, toate canalele me­dia tre­buie să conlucreze și nicidecum să concureze în scopul transmiterii in­formației. Antony Dore a prezentat modul de lucru în re­da­c­țiile BBC, menționînd că ceea ce-i face una dintre cele mai profesionis­te companii de radiodifuzare este faptul că „cei care vin la BBC cred în anumite valori de neutralitate, echilibru, di­versitate și poate cel mai important, libertate de opinie”. Pro­du­că­to­rul britanic consideră că im­pa­sul presei regionale, mai ales al televi­ziu­nii locale, se poate depăși doar prin online, mai ales că, după cum spune el, situația financiară nu se va ușura prea curînd.

În cea de-a treia zi, speakerii ro­mâni și cei străini au încercat să contureze cum are loc „schimba­rea” și cît de deschiși sîntem să o acceptăm în media. Prin demon­strațiile sale, Andreea Știliuc a in­di­cat cum poți, avînd doar un smartphone sau o tabletă, să reali­zezi materiale video publicabile. La conferința prin internet via Skype, susținută de Glen Mulcahy, coordonatorul departamentului de Ino­vație la RTE Irlanda, Dublin, s-a vorbit despre avantajele MoJo și posibilitățile de extindere a acestui domeniu.

Cel mai important fapt al acestui curent este că telefonul este so­luția de moment pe care o avem me­reu la îndemînă pentru a surprin­de diverse momente cînd sîntem mar­torii unor fapte de presă. De ase­me­nea, Hans Jessen, jurnalist la ARD Berlin, prin statistici și cifre rezulta­te din studierea publicului, a de­monstrat că televiziunea nu va dis­părea foarte curînd, după cum pre­coniza Bill Gates în 2007.

Jur­na­lis­tul german a precizat că televiziunea va continua să tră­iască pentru că mai există vechile generații fidele micului ecran, iar pentru generația nouă faptul că o informație a unui post TV este dis­ponibilă și pe un site, constituie doar un avantaj prin care se cîștigă public.

***

A doua ediție a „Seminarului Internațional de Jurnalism 2015” a adunat participanți de toate vîrs­te­le, acest fapt demonstrînd inte­re­sul tuturor categoriilor de consumatori pentru viitorul canalelor de comunicare și totodată o punte de lan­sa­re pentru cei care vor să devină jurnaliști profesioniști, capabili să țină pasul tuturor progreselor.

Autor:

Adaugă un comentariu

Opinia studențească este o revistă săptămînală de actualitate, reportaj şi atitudine studenţească, editată de studenţi ai Departamentului de Jurnalism şi Ştiinţe ale Comunicării de la Universitatea Alexandru „Ioan Cuza din Iași”. A fost înfiinţată în 1974 și continuă tradiția școlii de presă de la Iași.

Căutare

Back to Top