Polul Nord al iubirii veșnice

De pe scena Iașului Niciun comentariu la Polul Nord al iubirii veșnice 3

Marți seară, 25 mai, Ateneul Tătărași a fost ca Vama Veche de 1 mai. Zeci de tineri cu zîmbetul pe buze se foiau de nerăbdare pe scaunele înguste. Aso­cia­ția Tinerilor Români din Afara Granițelor (ATRAG) i-a invitat pe ac­torii basarabeni de la Teatrul „Mihai Emi­nes­cu” din Chișinău să vorbească despre iubire. „Zăpezile de altădată”, spectacolul realizat după piesa cu același nume a lui Dumitru Solomon, ne-a lăsat cu o întrebare retorică în minte: cam cît durează o dragoste veșnică?

Majoratul întrebărilor

El îi vorbește despre Univers. Îi spune învîrtindu-se că îi place for­ma sferică a Pămîntului. Nu vrea să se oprească pentru că îi e fri­că de colțurile tăioase ale lumii. Ea îl privește rîzînd și îl aten­țio­nea­ză că devine penibil. Dragostea lor e ca un meci de tenis în care nu apuci niciodată să vezi mingea lo­vi­tă cu putere, îi vezi doar pe cei doi ju­că­tori obosiți și hotărîți să nu piar­dă.

Adolescentul îndrăgostit îi spu­ne că e cea mai frumoasă și îi pro­mi­te o iubire eternă. Fata nu crede nici un cuvînt din declarația lui. „Nu mai jura!”, îi strigă, „numai min­cinoșii jură”. Pierdut în proprii­le sentimente, îi povestește despre pa­timă, suferință și dragoste since­ră. Ea îl ascultă tăcută și îi mai adu­ce aminte din cînd în cînd că pînă și cele mai tumultoase rîuri se li­niș­tesc. Băiatul o strînge în brațe și o pri­vește în tăcere cîteva se­cun­de. „Dra­gostea există și va trăi atît cît vom trăi și noi”. Ea se sperie: „Și dacă mor eu prima?”. „Și mai bi­ne”, îi spune el zîmbind. Fața fe­tei se bosumflă ușor în așteptarea unei replici salvatoare. Un „te iu­besc” timid nu are timp să o îm­pa­ce. Ea vrea altceva. Își dorește ju­ră­min­­tele pe care le refuză și visează în taină la o dragoste „desprinsă din filme”.

„Prostii”, se aude însă în tă­ce­rea care se lăsase în parc. Cei doi sar ca arși de pe banca pe care stă­teau îm­brățișați. Conștiința prinde viață și îi mustră pentru gestul lor ne­cu­ge­tat. Le spune că asemenea sen­timen­te nu își au rostul într-o lume gu­vernată doar de viață și moar­te. Bă­iatul e gata să lupte pentru ea cu mo­rile de vînt ale destinu­lui, să facă orice pentru a-și demonstra iu­bi­rea. Ea îl liniștește și îi suge­­rează să își continue viața ținîndu-se de mînă.

Trei decenii mai tîrziu…

Povestea de dragoste pare să se fi schimbat. Ea îl trezește în mij­lo­cul nopții pentru discuții „funda­men­tale”. Lui îi e somn, o imploră să se liniștească și să se întoarcă în pat. „Cum poți să dormi cînd căs­ni­cia noastră e în pragul ruinii?”. Băr­batul se ridică buimac și în­țe­lege. Ea vrea să știe că o iubește ca în tinerețe, că e în continuare „cîn­te­cul vieții lui”. A venit deci vremea să lupte, așa că doarme în ca­dă, mută mobila după cum îl sfă­tu­ieș­te Mariana, revista veche a soa­crei, alungă visele a doi vecini și își fa­ce bagajul. Îi spune femeii care nu se mai oprește din plîns că îi lasă mașina de cusut și îi dă o par­te din televizor, „jumătatea cea mai mare”. E gelos cînd nu știe cu cine a vorbit la telefon și îi caută în­ne­bu­nit feonul prin sertare.

Soția însă își dorește altceva. El nu mai e ca la început, iar ea vrea să „pă­ră­seas­că căminul conjugal”. Nu îi mai povestește tainele univer­sului pe băncile din parc, nu o mai duce la teatru și nu o mai ad­mi­ră ca pe o zei­ță grecească. „Nu mai sînt ză­­pe­zi­le ca altădată”, îi spu­ne of­tînd. „Atunci cînd ți-am ju­rat iu­bi­re veș­ni­că nu era iarnă, era iunie”. Ea se su­pără așa cum fă­cea odi­nioa­­ră și își așază capul în mîini, des­cum­pă­nită și hotărîtă că tim­pul a șters cli­șe­ele dragi. O îm­pa­că exact ca și atunci spu­nînd că dra­gos­tea lor nu va muri niciodată, că rîurile tu­mul­toa­se nu se pot liniști complet. Îi vor­beș­te iar des­pre o iu­bire fără vîr­stă, un sentiment ce nu e descris în fil­me, poezii sau cărți cu coperți galbe­ne.

Cuvintele nerostite de cei doi au fost cele care au răsunat în sala Ate­neului. Pereții s-au apropiat de spec­tatorii care au rîs și au oftat îm­preună cu amorezii visători. Iu­bi­rea poate trăi un an, doi sau poate 30. Pentru a afla, se pare că „nu ne lipsește decît nebunia.”

Livia MOVILESCU

Autor:

Opinia Studențească

Revistă săptămînală de actualitate, reportaj și atitudine studențească, editată de studenți ai Departamentului de Jurnalism și Științe ale Comunicării de la Universitatea Alexandru „Ioan Cuza din Iași”.

Adaugă un comentariu

Opinia studențească este o revistă săptămînală de actualitate, reportaj şi atitudine studenţească, editată de studenţi ai Departamentului de Jurnalism şi Ştiinţe ale Comunicării de la Universitatea Alexandru „Ioan Cuza din Iași”. A fost înfiinţată în 1974 și continuă tradiția școlii de presă de la Iași.

Căutare

Back to Top