Nestatornicia sau fisura din rutina sufletului

De pe scena Iașului Niciun comentariu la Nestatornicia sau fisura din rutina sufletului 33
Nestatornicia sau fisura din rutina sufletului

Oscilarea stărilor omenești poate părea insignifiantă pînă în momentul în care-un postament o ridică pe-o scenă în fața unei săli întregi. De la copii, la tineri și adulți, toți au fost martorii nestatorniciei extremiste a sufletului mutat din hîrtie, pe retină. Sîmbătă, 24 octombrie, Ateneul Tătărași a găzduit, de la ora 19.00, farsa într-un act a lui A. P. Cehov, „Ursul”, în regia și adaptarea scenică a lui Cosmin Pleșa. Răsturnările de situație materializate prin isprăvile celor trei protagoniști au căutat un echilibru al înțelegerii coborît din absurd, care, cu greu ar fi fost găsit, fără o trecere prin filtrul propriei sincerități.

Dînd startul paradei calităților ca­re definesc natura umană, Elena Ni­colaevna Popova (Laura Bilic), a­pare pe scenă drept înfățișarea fi­reas­că a fidelității eterne. Văduvă fiind, ea conturează deznădejdea pî­nă aproape de perfecțiune prin fal­durile rochiei sale negre care se miș­că la unison cu fiecare strigăt tri­mis către sufletul soțului ei mort. Conversațiile ei cu răposatul Ni­kolai Mihailovici par să fie par­te din rutina zilnică și împlinirea ce­lor șapte luni de la moartea a­ces­tuia nu schimbă cu nimic tris­te­țea femeii, neînduplecate la in­vi­ta­ția continuă a vieții care-o în­con­joa­ră.

Înjumătățirea datoriei morale

„Dragostea mea pentru tine nu se va stinge decît cu ultima bătaie a bietei mele inimi”, răsună în sală la intervale regulate de timp și-n o­chii fiecăruia pare să existe certit­u­dinea descoperirii unui laitmotiv al piesei. Siguranța noii constatări e susținută de Luka (Andrei Cio­ba­nu), care nu reușește prin niciun ter­tip să nesocotească amintirea ce­lui trecut în neființă și n-o în­du­ple­că pe stăpîna lui să renunțe la do­liu nici prin descrierile vieții în­tîm­plătoare, scoase la lumină ca ul­tima armă a convingerii.

Apariția în scenă a lui Grigori Ste­panovici Smirnov (Dumitru Flo­rescu), dă startul interacțiunii cu oamenii din sală. Scena pare să-și găsească un loc mai confortabil în apropierea sau chiar pe sca­u­ne­le spectatorilor și protagoniștii a­run­că, într-un fel de joc în care cîș­ti­gătorii par a fi pretutindeni, rolul ac­torului pe umerii omului de rînd, nelăsîndu-i acestuia timp să mai pară surprins. Datoria Elenei Po­pova de 1.200 de ruble se tran­sfor­mă într-un prilej de luptă mo­ra­lă cu Grigori Smirnov și în­tîr­zi­e­rea cu două zile a plății nu poate fi de­cît un catalizator al războiului a­fectiv purtat de către cei doi.
Încăpățînarea și lipsa în­țe­le­ge­rii de care Dumitru Florescu dă do­vadă și rafinamentul prin care-și justifică, totodată, defectele, fac pu­blicul să-l susțină în demersul său și insistențele sale violente a­jung în scaunele aliniate în sală sub formă de glume. La extrema cea­laltă, Laura Bilic își găsește sus­ținătoarele în rîndul femeilor pre­zen­te și, fără să-ți dai seama, con­flic­tul piesei lui Cehov te situează într-una dintre tabere, transformîndu-te în susținătorul fidelității sau în acuzatorul ei.

Gluma conștientizării

Subestimarea propriilor puteri e­moționale par să conducă perso­na­jele rapid și sigur către pier­za­nie. Instaurarea contrastului între pri­ma și cea de-a doua jumătate a piesei creează un mini-șoc trădat de atitudinea fiecărui spectator. In­vitația lui Smirnov la duel și ac­cep­tarea fără vreo reținere a Elenei Po­pova reprezintă punctul culminant al piesei, în care întregul de­po­zit sentimental adunat pînă a­tunci pare să-și sape singur groapa. Cînd Dumitru Florescu re­a­li­zea­ză că, de fapt, conflictul n-a fă­cut decît să-l conducă încet și sigur spre dragoste, el renunță la demnitate și-și recunoaște, fără vreo reținere a orgoliului, slă­bi­ciu­nea.

Între cei doi protagoniști se de­clan­șează stări contradictorii care-și caută locul în sala Ateneului, fă­ră a dobîndi însă vreo victorie. De la ură la polul opus nu par a fi de­cît puține minute, timp dat spec­ta­to­rului să se decidă singur asupra in­stabilității și efemerității oricărui sen­timent uman și să se hotărască da­că sufletul uman mai merită sau nu, aplauzele din final.

Autor:

Aryna Creangă

Redactor-șef la „Opinia studențească”, studentă în anul al II-lea la Tehnici de producție editorială în presa scrisă, multimedia și audiovizual, Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași.

Adaugă un comentariu

Opinia studențească este o revistă săptămînală de actualitate, reportaj şi atitudine studenţească, editată de studenţi ai Departamentului de Jurnalism şi Ştiinţe ale Comunicării de la Universitatea Alexandru „Ioan Cuza din Iași”. A fost înfiinţată în 1974 și continuă tradiția școlii de presă de la Iași.

Căutare

Back to Top