Lîngă schele, toate hainele zboară

Baia Turcească din Iași și-a reluat „mi­cro­stagiunea de vară” a­nuală de teatru neconvențional, prin piesa de vineri, 4 mai, „Cipsuri si dale”, scrisă de Ioan Pe­ter, în regia lui Cătă­lin Cucu. Timp de a­proa­pe o oră și jumă­tate, actorii tineri i-au făcut pe spectatori să ui­te de disconfortul cre­at de încăperea afla­tă în ruine și de scaunele improvizate din niște lăzi goale de bere, într-o adaptare după filmul „The Full Monty”. Spe­c­tacolul a înfățișat  viața u­nor oameni măcinați de crize, economice și su­­fletești, care i-au lăsat fără slujbe, dar la fel de dornici să se redreseze, cu sau fără compromi­suri.

Totul începe spontan, punînd în umbră resemnarea celor care nu și-au găsit numele scris pe bilețelele de pe cele 70 de scaune din Baia Tur­ceas­că. Cîțiva metri mai în față, pa­șii care se aud din ce în ce mai a­păsat o aduc în scenă pe domnișoara Tora, o fostă animatoare într-un club de strip­­­tease. „Fostă” pentru că, acum, aceasta încearcă să scoată profit din barul recent deschis, cu bani împrumutați. Cîteva clipe mai tîrziu, se a­ud alți pași, coborînd în trombă de pe niște scări. Doi bărbați cu atitudin­­e și veșminte de mafiot se reped către Tora, unul dintre ei apucînd-o subit de gît și avertizînd-o că trebuie să-și plătească datoria.

Cărămizi de vînzare

În sala înaltă, cu arhitectură bi­zantină, publicul privește serios și îngîndurat, pe fețele multora citindu-se înțelegerea a ceea ce pare a fi o dramă socială. Însă, cît mă uit în stînga și în drepta, expresiile se schim­bă, simultan cu apariția unui nou per­sonaj, îmbrăcat într-un sacou gri și cu un ziar la braț. Nevrînd să atragă a­tenția, recuperatorii ies pe unde au in­trat, în timp ce din boxe răsună o me­lodie jucăușă. În „Cipsuri și dale”, sce­nele se schimbă pe muzica celor de la The Tokens, „The lion sleeps to­night”, amplificînd ideea unei satire pla­sate în interiorul junglei urbane în care personajele sînt prizoniere. Lu­mina devine destul de palidă cît să ne dăm seama de tranziție, dar în­dea­juns de vizibilă încît actorii să poată pre­gă­ti, sprintenește, decorul pentru ur­mă­­torul act.

În scena următoare, bărbatul cu sa­co­ul gri se așază la una dintre mese, împăcat că poate să-și lase jos ghiozda­nul de pe umeri. Lui i se alătură un tî­năr slăbănog care poposește la fel de obosit la o masă alăturată, trîntind o sa­coșă voluminoasă de pămînt. Deși nu prea seamănă, cei doi nu au în co­mun doar faptul că au rămas șomeri, ci și mi­ca afacere pe care o au cu barmanița. Pri­mesc cîte un leu pentru fiecare că­rămidă pe care reușesc s-o fure de pe la vreo construcție neterminată, fo­lo­sită de Tora pentru amenajarea aleii.

Înainte de a comanda ceva, bă­ie­ții se măsoară în priviri încercînd să-și sperie contracandidatul la banii pen­tru cărămizi, clipă în care apare și „ma­rinarul”, aflat în același grup al dis­po­nibilizaților. Din cîte observ, fă­cînd abstracție de cazul barmaniței, nu­me­le sînt lăsate pe un plan secund, fi­ind exploatate niște tipuri de compor­ta­men­t­e întîlnite la colț de stradă. Da­că individul cu rucsacul este șmecherul puțin turmentat care poate ieși cu vor­ba șireată din majoritatea în­cur­că­tu­ri­lor, celălalt e plîngăciosul care încă nu s-a maturizat, și încearcă să se in­te­greze printre bărbați. Marinarul es­te genul de persoană care ar trebui să re­prezinte autoritatea, mereu în­cer­cînd să treacă în poziția de lider al grupului.

Audiții cu șomeri

Cei trei se împrietenesc din mo­mentul în care își duc la bun sfîrșit pla­nul de a face rost de papucii cu blă­ni­ță în formă de cățel, pe care-i poar­tă Tora, pentru ca marinarul să-i fa­că cadou fiicei sale. Legătura dintre bă­ieți se solidifică după ce, cu ultimii bani ai celui din urmă intrat în bar, ei încearcă să se reabiliteze financiar cum­părînd de vreo cîteva sute de lei pungi cu cipsuri, în speranța că vor cîștiga premiul cel mare. Din păcate, trupa ră­mîne numai cu ambalajele, din care ies doar alte frustrări, presărate cu si­tua­ții și momente comice.

Acțiunile curg una după alta ra­pid și riști să rămîi în urmă dacă pierzi o secundă încercînd să te așezi mai bi­ne pe lădița ta, punctul fără în­toar­cere al piesei fiind momentul în care unul dintre membrii găștii propune să inițieze un spectacol de striptease masculin, din care să-și cîștige existența. Lor li se alătură și fosta anima­toa­re care se oferă să-i antreneze, cu condiția ca o parte din cîștiguri să a­jun­­gă la ea. Concluzionînd că mai au ne­voie de încă cîțiva membri, trupa ți­ne audiții similare unui concurs de ta­len­te, cu personaje desprinse parcă de pe ecranele televizoarelor. A­șa­dar, e­chi­pei i se mai alătură tiparul omului ca­re, orice ar face, trebuie să-și spună po­ezia, cîntărețul de hip-hop care-și ges­ticulează frenetic orice vorbă, și ti­mi­dul căruia nu-i este frică să se dez­bra­­ce.

După cîteva scene rupte dintr-un sce­nariu hollywoodian în care prota­goniștii trebuie să treacă prin antrenamente „dificile” și certuri perfide, ajung la ideea că titlul piesei este mai inspirat dacă-l citești altfel, Chippen­dales. Nici nu e de mirare că se stră­du­iesc așa din greu, deoarece gașca a­flă că la primul lor spectacol din ba­rul modest, 200 de persoane deja și-au anunțat prezența. Și deși în fața lor nu sîntem decît vreo 60, aceștia își az­vîrlă hainele de pe ei fulgerător, ca într-un de­sen animat, rămînînd îmbrăcați doar cu niște costume negre asemeni unei trupe profesioniste de striptease, cu decupaje în formă de inimioară pe piept.

Din Baia Turcească am plecat cu impresia că „Cipsuri și dale” a fost o piesă ușor de urmărit, chiar și pentru cei din rîndurile din spate care au pu­tut vedea doar un colț din acțiune de pe scaunele îngrămădite. Iar persona­jele și situațiile au fost îngroșate nici prea mult și nici prea puțin, exact cît să înlesnească mila sau măcar simpatia privirilor de pe lăzile de bere.

Iulian BÎRZOI