Patru labirinturi pînă acasă

Înainte de a intra în Sala Mare de Spectacole „Radu Beligan” a A­te­ne­ului din Iași, copiii fug repede să mîn­gîie cei șase iepurași din a­dă­post și le spun mamelor că mai bi­ne luau morcovi cu ei decît biscuiți ro­tunzi ca să-i hrănească. Sîmbătă di­mineața, începînd cu ora 11:00, mi­cuțele domnișoare își flutură bu­clele aurii, pe cînd băieții sînt mai ne­răbdători să înceapă aventura „În că­utarea anotimpurilor”, un specta­col de teatru educativ adresat co­pi­ilor. O fetiță cu fustă de blugi se du­ce direct pe scenă și face cîteva pi­ru­ete pînă la începerea spectacolului.

„Nu ne schimbăm toată ziua, as­ta e ultima”, rostește o mamă către trei copii care se zbînțuie printre rîn­duri. Dar ca să pleci în căutarea a­no­timpurilor, mai întîi trebuie să gă­sești „puiul alb, pufos, care stă pe stîlp primăvara”. Și ca să apară, bați din palme împreună cu puștii și strigi tare „puiuuul”. Acum des­co­peri că nu era de cocostîrc, ci de bar­ză și că el „a adormit și a căzut” din cuib. Are nevoie de ajutorul a­no­tim­purilor pentru a-și găsi familia. Fi­e­care personaj care-i va ajuta pe co­pi­i să înțeleagă evoluția naturii devin păpuși mînuite de actorii Anca Hu­țanu și Andreea Gheorghe, iar a­no­timpurile sînt transformate în zî­ne. Pe fundalul sonor al poveștii vi­brea­ză un glas subțire, dar strident, ca­re întreabă „unde-i Zîna Vară?”. Din spatele sălii se aude un oftat lung al unei fetițe care stă nemișcată pe scaun și spune că e tristă pentru că fluturele cu roz și florile nu știu să îndrume puiul.

La cea de-a treia deschidere a cor­tinei, apare Zîna Toamnă, iar co­piii măresc pupilele. Te uiți și tu stra­niu și întrebi împreună cu un bă­ie­țel „ce s-a întîmplat cu puiul?”. Și pe­ne­le, și ciocul sînt altfel, parcă s-ar fi de­ghizat. Mama îl lămurește imediat că a devenit barză, nu mai este pu­iuț de-acum. Din nou se aud frea­mă­te, iar în ochii sticloși ai unei copile poți citi neliniștea stîrnită odată cu a­pa­riția vulpii. Te gîndești că barza nu o să mai ajungă niciodată acasă, însă buf­nița îl învață pe eroul înaripat să nu aibă încredere în oricine. Fetița ce se urcase pe scenă, acum se plim­­bă prin fața ei, și cînd să pună pi­ci­o­rul pe aceasta, întîlnește privirea ma­mei, înțelegînd că ar trebui să se în­toarcă. Între timp, ceilalți întind mîi­nile, imitînd aripile berzei, imagi­nî­ndu-și că învață să zboare.

Dar a­ven­tura nu s-a încheiat, pentru că se ră­­tăcește și rămîne să întîlnească ful­gii de zăpadă ai Zînei Iernii. Nu știi cît mai este pînă la următoarea pri­mă­­­va­ră, bine că ie­purașul îl primește în a­dă­postul alb – asta îl face pe un co­pil să dea din picioare și să spu­nă că-l iu­bește pe urecheat.

Copiii se îngrămădesc în ritm zglo­­biu să îmbrățișeze puiul cu ca­re au rememorat timp de o oră tră­­să­tu­rile fiecărui anotimp și pe care l-au privit cum s-a transformat în­tr-o pasăre cu pene lungi. Rămîi în spa­te, schițezi un zîmbet nostalgic, și știi că și ei se vor metamorfoza.

de Antonela Tănăselea