Întemnițați în lumea obsesiilor

Farmecul mării, dependența de valuri, de apa cris­talină sau de furtuna ce răstoarnă vieți și hip­no­ti­zea­ză a fost prezentat în Sala Mare a Teatrului National „Va­si­le Alecsandri”, miercuri, 4 martie. Marea ca o ființă atotputernică a fost personajul principal al spectaco­lului de teatru „Femeia mării”, scrisă de Henrik Ibsen și regizată de Radu Afrim.

Două fete desculțe, cu brațele pline de flori albe, aranjează pe mobilierul de la bucătărie crinii și niște nuferi mari. Își ridică bluzele pe umerii și sînii dez­go­liți, iar lumina se stinge. Acest joc al luminii, efectele și mișcările ei lente au oglindit un peisaj emoționant. Sunetele și vocile ciudate, muzica mării și formele geo­metrice simple ce „cădeau” din cer, culorile calde şi reci, pasionale şi de gheaţă, au conturat povestea și atmosfera climatului norvegian, dar și tensiunea interioară a personajelor.

Piesa de teatru a prezentat drama unei familii care nu poate uita trecutul, iar viciile și micile obsesii îi fac fericiți în ochii unuia sau a altuia. E aniversarea ei, a soției și a mamei a două fete, Bolette și Hilde, care a decedat cu mulți ani înainte. El, doctorul Wangel, băr­bat care încă își mai iubește prima soție, își îneacă ama­rul în coniac și alte băuturi alcoolice. Dependența îl face fericit, însă momentele de isterie ne readuc la realitate.

Ea, Ellida Wangel, a doua soție a doctorului, nu își poate uita logodnicul care a fugit în largul mării și pe care nu l-a văzut de zece ani. Chiar și ochii pruncului care a murit după doar cinci luni – băiatul după care tînjește și varsă lacrimi doctorul – îi aduce aminte de prima ei iubire. Dependentă de amintiri, mare și me­di­camente trece brusc de la o veselie excesivă la în­tu­necimea sufletească. Bolette si Hilde, cele două surori atît de diferite, încearcă să fie mereu alături de tatăl lor. Bolette este obsedată de dorința de a fi mereu în centrul atenției, ea e cea care iubește durerea și moar­tea. Hilde pare a fi liniștită și echilibrată, dar în sufletul ei e o furtună nebună și o sete de viață. Vrea să plece, să uite de tot și e gata sa-și vîndă trupul celui care îi poa­te oferi mult rîvnita libertate, profesorul Arnholm, fostul amant al mamei vitregi.

În spectacolul „Femeia mării”, niciunul dintre per­sonajele centrale nu este ancorat în realitate și nu își trăiește cu adevărat prezentul. E o poveste plină de com­pasiune și indiferență, de nostalgia copilăriei și ne­bunia maturității, de slăbiciuni și vicii, e un cerc în­chis care întemnițează personajele într-o lume a iluziilor și a aparențelor.