Cititul, o meserie grea, chiar și pentru un filosof

Eseistul și filosoful Valeriu Gherghel a fost invitat să vorbească despre noua sa carte, „Roata Plăcerilor. De ce n-au iubit unii înțelepți cărțile?” la Librăria Casa Cărții, pe 22 martie 2019. Cea de-a zecea întîlnire a Programului „Autori iubiți și Cărțile lor la Iași”, a avut loc de la ora 18.00, în Sala de Evenimente „Mihai Eminescu”. Evenimentul a fost moderat de Anamaria Ghiban, blogger cultural, iar ca invitați speciali au fost criticii și istoricii literari, lect. univ. dr. Doris Mironescu și prof. univ. dr. Bogdan Crețu.

Evenimentul a început printr-o discuție despre lectură, considerată a fi și temă principală în cărțile filosofului. A continuat cu o analiză a cărții și implicit, a autorului, care, explică lect. univ. dr. Doris Mironescu, s-ar regăsi în fiecare carte. „Cartea ne prezintă, ne aduce în față un autor, un personaj, o identitate literară. Asta am căutat și am găsit, un autor și un personaj fascinant, acesta este Valeriu Gherghel”, a explicat criticul literar. În completare, prof. univ. dr. Bogdan Crețu a vorbit despre legătura dintre viață și scris și o aparentă contradicție între cele două, iar ca o altă abordare, au discutat și despre iubire, în raport cu textul.

Valeriu Gherghel a spus că este o fire emotivă și din această cauză nu participă prea des la evenimente publice, adăugînd că la prezentarea celei de a doua cărți a sa, „Breviarul sceptic”, nu a avut curaj nici măcar să bea apă, de frică că ar putea ofensa publicul. Mai mult, despre povestirile din carte a spus că sînt inspirate din realitate, dar ușor exagerate. A dat ca exemplu povestea despre Mihai Ursachi care citea pe spate în Oceanul Pacific printre sirene și ajunge, la finalul povestirii, prin Insulele Japoniei. Și pe bunica sa pe care și-o imagina într-o trăsură care cobora cu viteză o vale abruptă și spunea rugăciunile „Salve Regina” și „Ave Maria”, rugăciuni catolice, ceea ce nu putea ști cu adevărat. „Nu tot ceea ce spune Valeriu Gherghel este riguros adevărat, așa cum nu tot ceea ce spunea Mihai Ursache era riguros adevărat”, a spus eseistul despre el însuși.

A povestit despre momentele în care venea la fostul Anticariat din Librăria Casa Cărții și oamenii se „băteau” pentru cărți. „Eu fiind mai sfios, intram ultimul, ultimului îi rămîneau volumele de poezii, cele mai multe aveau autografe de la scriitorii ieșeni ai vremii, multe din ele îi aparțineau doctorului Petru Brânzei, directorul Spitalului Socola”, povestește autorul. În spirit de glumă, scriitorul a spus că s-a lăsat de scris poezii pentru a nu ajunge el să-i dea autografe doctorului.

Consideră că succesul cărții ar fi venit de la subtitlul „De ce nu au iubit unii înțelepți cărțile?”, la care a muncit aproximativ o lună. Autorul a mai spus că atracția ar fi venit din faptul că oamenii sînt convinși că un om înțelept citește non-stop, iar el a prezentat o contradicție, și anume „înțelepții care nu au iubit cărțile”. Pentru a oferi totuși un răspuns, i-a dat exemplu pe Seneca, care nu a avut nicio intervenție atunci când a fost incendiată biblioteca din Alexandria, pe Michell de Montagne și David Hume, care îndemnau la o lectură asumată și pe deplin înțeleasă. „Puțină lume acceptă banalitatea asta, că există momente în care trebuie să te oprești din citit și să meditezi la ceea ce ai citit. Mulți cititori lecturează dintr-un soi de beție, dintr-un alcoolism al cititului, citesc ca să treacă timpul, să scape de o zi obositoare”, spune filosoful, explicînd că marea problemă a zilelor noastre este cititul superficial și mecanic, fără nicun fel de contemplare.

De Andreea PÎSLARIU