Au fost suspendate cursurile pentru anul I de licență și masterat la secția de Filologie Clasică

Academia de gardă Niciun comentariu la Au fost suspendate cursurile pentru anul I de licență și masterat la secția de Filologie Clasică 155
Au fost suspendate cursurile pentru anul I de licență și masterat la secția de Filologie Clasică

Conducerea Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași (UAIC) a decis suspendarea formațiilor de studenți înscriși în anul I la programul de licență, respectiv cel de masterat la secția de Filologie Clasică a Departamentului de Limbi și Literaturi Străine a Facultății de Litere de la UAIC. Decizia a fost luată după ce la această secție s-au înscris doar șase studenți, în condițiile în care minimul impus de Agenția Română de Asigurare a Calității în Învățămîntul Superior era de șapte studenți.

„Anul acesta noi nu avem anul I de limbi clasice nici la licență și nici la masterat, ceea ce induce, fără îndoială, posibilitatea ca situația să se repete și în anii care urmează pentru că este oricum un domeniu cu puțini studenți, se știe lucrul ăsta, că niciodată nu va fi o abundență de oameni. Este un domeniu de nișă, un domeniu supraspecializat, iar cînd universitatea îți transmite un astfel de mesaj, faptul că-și închide departamentul pe un an, e clar că vor fi și mai puțini doritori în următorul an pentru că ei se vor orienta din start către alte universități care oferă acest program”, a declarat prof. univ. dr. Codrin Liviu Cuțitaru, de la Facultatea de Litere de la UAIC, fost decan al acestei facultăți. Profesorul a adăugat că opinia îi este împărtășită și de alți colegi de catedră, susținînd că în străinătate acest domeniu al filologiei clasice este tratat ca o specialitate, iar cursurile se țin chiar și cu două persoane.

Conducerea Facultății de Litere de la UAIC încearcă o remediere a situației, susținînd că vor încerca să implementeze noi domenii de studiu în care limba latină să fie specializare secundară pe lîngă limbi moderne precum italiana, spaniola sau chiar româna. „Nici nu se pune problema să desființăm limbile clasice, chiar încercăm să remediem problema și căutăm soluții în această privință. Am mai avut această problemă și la altă specializare”, a declarat conf.univ.dr. Ioan Lihaciu, decan al Facultății de Litere.

„La noi vin cei mai mulți studenți de la Facultatea de Filosofie și Științe Social Politice sau de la Facultatea de Teologie Ortodoxă și își plătesc învățămîntul, deci nu se poate spune că ne ține statul în spate. Cei mai mulți vin să învețe limba greacă. Acum, dacă se va întîmpla așa cum vrea conducerea, să fie numai latină secundar, combinată cu o limbă străină sau română, nu știu cine o să mai vină, că situația în învățămînt a predării latinii nu e chiar atît de bună. Cei care veneau, veneau să învețe bine limba greacă, fie că aveau doctorate, fie că aveau alte planuri”, a declarat prof. univ. dr. Mihaela Paraschiv, fost șef de catedră al secției de Filologie Clasică, din cadrul Departamentului de Limbi și Literaturi Străine al Facultății de Litere de la UAIC.

UAIC s-a mai confruntat cu o astfel de situație și anul precedent, în 2017, cînd secția de Limbi Moderne Clasice a Departamentului de Limbi și Literaturi Străine al Facultății de Litere de la UAIC s-a închis pentru un an din cauza numărului mic de studenți înscriși, asta doar ca în anul următor să se înscrie 18 studenți, un număr peste media normală a secției.

Adaugă un comentariu

Opinia studențească este o revistă săptămînală de actualitate, reportaj şi atitudine studenţească, editată de studenţi ai Departamentului de Jurnalism şi Ştiinţe ale Comunicării de la Universitatea Alexandru „Ioan Cuza din Iași”. A fost înfiinţată în 1974 și continuă tradiția școlii de presă de la Iași.

Căutare

Back to Top