Preotul care a construit un azil de bătrîni la biserica unde a fost hirotonisit Creangă

„Societatea română a uitat să iubească, domnule, asta este una dintre cele mai mari probleme în momentul de faţă”, spune preotul Nicolae Zugravu în timp ce priveşte la icoanele aşezate pe peretele din sufragerie sa. Părintele slujește de 30 de ani la aceeași biserică la care a fost hirotonisit scriitorul Ion Creangă, „Sfânta Parascheva” din Târgu-Frumos și spune că îşi doreşte să rămînă aici „pînă cînd voi pleca de pe acest pămînt”. Nu s-a limitat doar la slujbele de duminică și la păstorirea parohiei, ci a ridicat încă de acum zece ani un azil pentru bătrînii din zonă, iar acum se îngrijește, alături de enoriași, de 24 cele de suflete cazate acolo. Deşi mai are doi ani pînă să iasă la pensie, părintele Zugravu are aceeaşi dorinţă de a se ocupa de treburile pastorale ca în prima zi cînd a pus piciorul în biserică.

Zilele trecute, Nicolae Zugravu a primit un telefon de la un prieten: un fost pictor cunoscut în regiunea Iașului a rămas, la pensie, fără un acoperiș deasupra capului și apropiații îi caută un loc în care să-și ducă liniștit bătrînețile. Așa arată o zi din viața preotului, care a ajuns să fie unul dintre cei mai apreciați din micul tîrg ieșean.

Modest, părintele nu dorește să vorbească mult despre ceea ce a realizat pentru biserică, deoarece spune că lauda sa se află acolo unde trebuie. Însă i-a plăcut mereu munca, atît cea în folosul său, cît și pentru familia și enoriașii săi. Cea mai mare realizare a sa este căminul de bătrîni pe care l-a construit în curtea bisericii în urmă cu zece ani. A plănuit încă de cînd a preluat parohia să facă un astfel de loc pentru cei care nu mai putea trăi singuri la bătrînețe și a început să le povestească despre ideea sa credincioșilor la slujbele de duminică. Nu a crezut că pînă la urmă ideea sa va prinde roade, mai ales atunci cînd își amintește despre greutățile și birocrația de care s-a lovit încă de la bun început și pe care nu era pregătit să o înfrunte.

Ba mai mult, fiindcă începuse să îi ajute pe bătrîni înainte să aibă vreo formă legală de organizare, era să fie și amendat. „M-am dus la Ministerul Muncii ca să aflu că sunt pasibil de amendă pe motiv că deja aveam cinci bătrîni pe care îi culesesem de pe stradă, dar pentru care nu aveam acreditare în domeniu”, povestește Nicolae Zugravu. Pe lîngă acreditare, au mai fost necesare și alte formalități, precum înființarea unui asociații non-profit.

Au fost zece ani lungi în care donațiile veneau încet, iar preotul spune că după lungi încercări și eforturi, după luni petrecute zi și noapte împreună cu echipele de muncitori, azilul pe care l-au construit găzduiește astăzi 24 de bătrîni. Nu toți dintre ei își permit să plătească întreținerea pe care o primesc acolo, dar cei care nu pot sînt ajutați tot de aceeași enoriași din parohie care au contribuit și la construcția bisericii. „Ne mai ajută lumea din oraș cu alimente, se mai fac praznice acolo, iar cine vrea, vine și dă la bătrîni. Uneori mai vin și voluntari din diferite asociații și ne mai ajută”, spune părintele cu zîmbetul pe buze. Preoteasa este cea care se ocupă în cea mai mare parte a timpului de cămin, atunci cînd acesta este ocupat cu treburile bisericești, dar nu uită la finalul fiecărei săptămîni să meargă să îi viziteze pe bătrîni, să vadă dacă sunt împăcați și fericiți. Cei care mai au și rude ce se interesează de ei vorbesc tot cu părintele, care ține legătura cu toate familiile și le povestește cum evoluează starea de sănătate a celor 24 de rezidenți.

L-a cunoscut îndeaproape pe părintele Cleopa

Nicolae Zugravu nu a început viața de preot în Târgu Frumos, ci a avut prima parohie în Vaslui. Cînd a făcut școala în perioada comunistă, sub presiunea ateistă pe care o resimțea România în aceea vreme, ia fost foarte greu să profeseze într-un domeniu în care cei de la putere nu credeau, chiar dacă el o făcea. Între seminar și facultate, Nicolae Zugravu a făcut și armata, povestind că cei de la teologie erau discriminați față de cei care făceau o meserie dorită de stat. „Ne spuneau că suntem în urmă cu 200 de ani doar pentru că noi credeam în Dumnezeu”.

Nici soția sa nu a scăpat de eticheta de „preoteasă” și nu a putut să muncească în comunism, deși a terminat Facultatea de Arhitectură la Iaşi. Aceasta, însă, l-a urmat pe soțul ei oriunde a fost nevoit să meargă ca să-și finalizeze studiile: seminarul l-a terminat la Târgu-Neamţ, iar Facultatea de Teologie la Bucureşti, la frecvență redusă, fiindcă atunci cînd a început facultatea avea deja doi copii pe care îi creștea în apropierea Vasluiului. Acolo a avut și prima sa parohie, o biserică mică și îngrijită de la țară. Şi-a dorit să fie transferat lîngă Roman, în comuna Stăniţa, satul natal al părintelui Ioanichie Bălan, căruia i-a fost fiu duhovnicesc, dar şi al arhiepiscopului Ioachim Băcăuanul. „Am avut foarte multe de învăţat de la ambii şi l-am cunoscut îndeaproape, prin intermediul lor, și pe părintele Cleopa”, își amintește preotul, spunînd și că în anii de studii că a avut parte a avut parte doar de profesori foarte buni.

La Biserica „Sfânta Parascheva” din Târgu Frumos a ajuns în 1989, după ce încercase să ajungă la Iași, dar nu i-au permis mediile. De atunci slujește în același loc, spunînd că, odată cu el, biserica în care a fost hirotonisit Ion Creangă a căpătat o noua lumină. Tot de atunci a început și activitatea filantropică, despre care spune că ar trebui să fie una dintre cele mai importante meniri ale bisericii, crezînd că greșesc cei care spun că biserica este doar pentru slujbe. „Nu spun că banii nu sunt necesari, departe de mine gîndul acesta, doar că nu vreau ca oamenii să ajungă să creadă că Dumnezeul lor este banul”, crede părintele Zugravu.

Spune că, din Târgu Frumos, i se pare că oamenii au uitat să iubească atît din punct de vedere religios, dar şi laic. Dragostea a dispărut odată cu spiritul civic, crede părintele, înghițite de tehnologizarea prea bruscă a societății. Ba mai mult, crede că oamenii s-au schimbat atît de mult încît nu mai sunt capabili de iertare. „Eu nu consider că mai există persoană acum capabilă să mai întoarcă şi celălalt obraz sau să fie în stare să îl ierte pe cel care îl înjură”.

Pînă să iasă la pensie, preotul vrea să atragă atenția asupra a ceea ce a ajuns să creadă societatea în legătură cu preoțimea şi, implicit, să schimbe părerea lor despre Biserică în urma scandalurilor care au tot fost în ultimii ani. „Fiecare domeniu are uscăţişurile sale. Dacă unul dintre noi s-a pervertit şi a uitat ce înseamnă pentru el biserica, transformînd-o doar într-o slujbă, nu înseamnă că fiecare dintre noi a devenit la fel.” Iar după ce trec cei doi ani și acesta va ieși cu adevărat la pensie, i-ar plăcea să vadă din ce în ce mai mulți tineri care vin duminică la Biserică, care să prindă dragoste de credință și de a-i ajuta pe alții.

de Ioana DOLEANU