Șosetele care au dansat în ritm de rock

Acum 31 de ani, Artan, Suedezu’ și Dan Iliescu înființau trupa Timpuri Noi, în armată, cîntînd la chitară și bătînd în valiză. Ca să își aducă aminte de vremurile trecute, membrii trupei împreună cu cei de la Partizan vor susține două concerte retrospective la Iași și la București. Pe 15 noiembrie, de la ora 20.00, a avut loc întîlnirea din capitala Moldovei, în Underground Pub unde rock-ul pur românesc din anii ’80- ’90 a evadat din boxe și a atentat la simțurile muzicale ale fanilor. Care au țopăit și au dansat ca și cum au uitat că sînt trecuți de prima tinerețe.

Solistul Artan a apărut de după to­be în șosete și cu un pahar de vot­că în mînă. Cînd restul trupei a început să cînte, acesta și-a pus ciz­me­le negre în picioare și s-a așezat du­pă microfonul care se afla în mijlocul scenei. „Ce slab este!” , spune un bă­iat cu barbă care îl privește insistent pe artistul care se folosește de tot cor­pul pentru a-și exprima trăirile. Mo­dul în care își schimonosește picioarele sau mîinile aduce aminte de videoclipurile trupei, care rulau pe posturile TV. Mimica și gesturile am­ple care însoțesc cuvintele fac publicul să rîdă copios. Doar la un singur lu­cru ar fi trebuit să renunțe, la oche­la­rii negri care erau o barieră între el și fani. Ei nu puteau să îi vadă ochii, iar el sigur abia putea să îi zărească prin lentila opacă a ochelarilor.

„Vă doresc să vă întîlniți peste 35 de ani, este al dracu de bine” , spune solistul de la Partizan înain­te să apuce stativul pe care este pus microfonul și să cînte în mod ritmat cuvintele melodiei „Nu e loc”. Asta explică de ce pe afiș a fost prezentată venirea a două trupe în Underground Pub, dar la fața locului scena a fost populată de șapte oameni. Cele două formații s-au unit după douăzeci de ani de cînd cîntă separat. Fuziunea a dus la interpretarea melodiilor din repertoriul ambelor grupuri, intercalate cu două rînduri de chitariști, basiști, toboșari. Asta a făcut ca fiecare să aibă momentul său de glorie, dar a făcut și ca rock-ul lor să fie mai pătrunzător și autentic. Deși reu­niți, de pe scenă lipsea un membru, a cărui absență se simte du­pă cum spun cei din trupă. „Că­tă­lin Neagu a fost colegul nostru. Dumnezeu să-l ierte!”, și îi dedică lui me­lodia „Mistrețul” fostului tobo­șar de la Timpuri noi, care a plecat de pe această lume în 2011. În amintirea acestuia se stîrnesc țipete, iar instrumentele își unesc forțele răsunînd.

Distracție cu Luca

Încăperea nu este plină ochi de oameni, dar cînd se aud acordurile melodiei „Perfect” toți încep să apla­ude și să facă gălăgie, indiferent da­că sînt așezați la masă sau stau în pi­cioare, dacă sînt tineri sau maturi. Fiecare vers este cîntat la unison și li­niștea se lasă doar pentru a asculta ceea ce au de spus soliștii sau pentru ca aceștia să facă o pauză de cîteva secunde pentru a-și stinge setea cu bere.

Ochii conturați cu mult negru ai unei fete, îmbrăcată cu o rochie se­mi­transparentă, s-au închis de plă­ce­re. Simte muzica și se leagănă de pe un picior pe altul în timp ce strînge ta­re la piept o sticlă de bere goală pe ju­mătate. Ritmul accelerat al rockului o face să își lase capul în față și să-și rotească părul ca o elice. Lîn­gă ea o brunetă o strînge în brațe pe prietena sa și împreună sar fără întrerupere. În mijlocul spectacolului, Sue­de­zu’, unul dintre membrii vechi ai trupei Timpuri noi își schimbă chi­tara. Pes­te tricoul simplu gri și blugii albaș­tri acum stă o chitară neagră. Chitară siameză cu cea a lui Dan Iliescu, co­legul său de trupă cu păr alb și cu bar­bă împletită îngri­jit. „Paharele sus, sus sticlele. De aici încolo ne vom distra”, spune Sue­de­zu’ încurajînd publi­cul, deși dis­trac­ția este aproape de sfîr­șit. Me­lo­diile îi prind repede pe cei din public, mai ales atunci cînd este vor­ba despre Luca, un golan căruia nu-i place să meargă la școală sau despre Ade­lina, fata care „Scoate cu un gest felin geaca ei din vinilin”.

Artan a ținut ritmul cu piciorul stîng toată seara și nu a lăsat niciun vers să-i scape necîntat. Valuri de ple­te drepte sau coafate s-au spart de ritm, iar „păpușea mas­culină” a dus la extaz puținii oa­meni care au gustat din muzică. Cu tricoul lipit de piele și cu chita­ra în brațe, Dan asociază atmosfera din timpul concertului cu cea de acum 31 de ani. „Așa am început noi, Că­tă­lin bătea tobele și Răzvan cînta vorbele.”