De ziua lui, Iașul s-a întrebat „Dacă ploaia s-ar opri”

Patru formații au cîntat orașului „La mulți ani”.

Marți seară în fața Palatului Culturii aproape s-a revărsat întreg orașul. Mandinga, Smiley, Cargo și Loredana Groza au venit să cînte de ziua Iașului și au ținut publicul lipit de scenă chiar dacă „din cer au curs lacrimi”. La final, focurile de artificii au ținut loc de cortină, dar și de foame sau sete căci cei prezenți nu doreau să plece acasă nici după ce spectacolul de lumini a încetat.

La cîțiva metri de un jandarm ti­nerel, trei bărbați se așază liniștiți pe o bordură. Scot tacticos dintr-o sacoșă unul dintre cele patru PET-uri de bere și își împart paharele de plastic. „Hai că stăm bine. O să ne fie greu însă să ajungem la ma­ga­zin dacă se termină combustibilul”, se plînge unul dintre ei, un mustăcios înalt și cu ochii afundați în orbite.

După o scurtă așteptare începe și concertul. „Guci”, una din piesele cîntate de Mandinga, le face pe cî­te­va fete, îmbrăcate cu rochii strîm­te și machiate strident, să-și mîngîie poșetele și să se laude că mai au cîteva acasă „și mai și”.

„Cine este îndrăgostit?”, întrea­bă Elena de la Mandinga. Iar din marea de oameni se ridică în aer su­te de mîini. Din spatele meu ri­di­că cîte două degete și niște bunici în­so­țite de nepoțeii.
Acestea par însă mai interesate de ce se întîmplă pe scenă decît de prichindeii ce alear­gă nestingheriți printre picioarele mul­țimii.

„It’s sexy Pavel Bartoș”

Dacă la primele piese cei pre­zenți abia dacă băteau din tălpi ritmurile muzicii, imediat ce Mandinga în­ce­pe să cînte Trandafir de la Moldova, picioarele încep să se miște, mîinile să se prindă de pieptul unor bun­di­țe imaginare, iar versurile me­lo­di­ei să se audă din toate direcțiile.

Smiley, care atunci cînd s-a născut a mîncat tot din farfurie, le face pe fete să roșească

Smiley, „omul care atunci cînd s-a născut a mîncat tot din farfu­rie” cum l-a prezentat Pavel Bartoș, le face pe fete să roșească imediat ce ur­că pe scenă, iar versurile me­lo­di­ei „Love is for free” și promisiunea că sigur își va lua soție din Iași le fac pe cîteva tinere să chicotească.

După cîteva piese, artistul se fa­ce apoi că nu găsește ceva, se ca­u­tă prin buzunare, se uită atent pe jos și spre publicul care-l privește mirat. Întrebarea „nu ați văzut cum­va niște palme” îi lămurește însă ce anume voia cîntărețul, iar mul­ți­mea începe să aplaude deasupra cape­te­lor pe ritmurile din boxe.

Concertul este însă întrerupt brusc de sunete de fanfară, iar de pe scenă Pavel Bartoș ne lămurește că urmează să ajungă în fața Pa­la­tu­lui Brigada 15 Mecanizată „Podu Înalt” ce participă la retragerea cu tor­țe. La comanda „stînga împrejur”, toate capetele se întorc cu spatele spre artiști. Din mijlocul mul­țimii însă abia dacă se zăresc cîteva făclii aprinse sau cîteva șepci cu în­semne militare. Fetele mai mă­run­țe­le sînt însă cele mai norocoase. Se cațără în spinările colegilor sau iu­bi­ților lor și încep să strige în glu­mă „armata e cu noi”.

Publicul care a devenit artist

Odată cu ploaia ajunge pe sce­nă și Cargo, iar solistul se plînge că nu mai are țigări. Cu el încep să stri­ge același lucru și cei prezenți, chiar dacă mulți dintre ei sînt de fapt nefumători. În jur, toată lumea pa­re să cunoască versurile trupei, iar la melodia „Dacă ploaia s-ar opri” publicul aproape că ia cu totul locul solistului Adrian Igrișan. Cu toate acestea nimeni nu vrea ca ei să coboare de pe scenă și-i lasă să plece doar după două „bis-uri”.

Următoarea voce care răsună din boxe este cea a Loredanei Groza. E îmbrăcată ca un super erou avînd o pelerină cu sclipici pe care mai apoi artista și-o leagă la brîu ase­me­nea unei fuste și imită dansurile de șatră. Puținele melodii pe care le cîntă sînt întrerupte însă de pa­u­ze lungi. Aceasta ba povestește cîte ceva publicului, ba îl invită pe scenă pe Canaf, un fost concurent la Vocea României, ba îl roagă pe un puști care face beatbox să o acom­panieze, fie o pune pe o fetiță de zece ani să cînte în locul ei.

Toți cei prezenți par că nici nu mai sînt atenți la scenă și cer­ce­tea­ză pe furiș cerul în așteptarea ultimului spectacol al serii, cel al fo­cu­ri­lor de artificii. Doar grupul de bă­ieți din fața mea par să o agreeze încă pe Loredana, dar nu pentru mu­zi­că. Unul dintre ei, îmbrăcat cu un ha­no­rac roz și pantaloni roșii în­cear­că să-și împace colegii. „Lasă bă, dacă este bere poate să cînte și Guță. Oricum nu-i mare diferență.