Pofta de viață se-aruncă de pe bloc

O dîră albă de scîntei și-un îndemn la băut un gît de vodkă și-un pumn de aspirină au așteptat fanii celor de la Robin and The Backstabbers sîmbătă seara în Underground. Chit că n-au găsit tocmai sentimentele-n starea lor pură curgînd șiroaie din microfon către public, totul s-a terminat frumos dacă oamenii au reușit să păstreze și să ducă acasă cheful de viață pe care l-a trasmis Stema, trupa din deschidere și-au rezistat întîrzierilor artiștilor, fără să dispară prin barurile din împrejurimi.

„Toată lumea spune cum că sînt fenomenal/ Toate fetele mă vor, fi­ind­că-s ultrabestial” – spune cu pa­tos șmecheresc solistul celor de la Ste­ma, trupă care-a cîntat în des­chiderea celor de la Robin and The Backstabbers vineri seară, în Under­ground Pub. Deși băieții erau aștep­tați să cînte-n deschidere prin jurul orei 8 jumătate, au apărut pe scenă cam după o oră, așa că trupa mult aș­teptată, de fapt, și-a făcut apariția undeva în jurul orei 12, cînd deja răbdarea tuturor începuse să se piar­dă și să-și caute astîmpăr în valul de fum de țigară în fața pub-ului sau prin barurile din împrejurimi.

Vine bomba

Cu niște versuri amuzante, pe-un instrumental care sună mai bine decît s-ar fi așteptat mulți dintre cei prezenți să audă din partea unei for­mații de care nu prea a auzit multă lume, cei trei băieți de la Stema re­u­șesc rapid să strîngă oamenii lîn­gă scenă și să facă un soi de spectacol simpatic. Își pasează pe rînd rolurile principale din momentele teatrale, în care mută chitarele prin­tre oameni, fac sărituri de pe scenă și par să-și îngrămădească toată pa­siunea în bucata de timp de care pot profita. O fată-și mișcă părul de Cru­ella De Vil, colorat jumătate alb și ju­mătate negru și te face s-aș­tepți par­­că să sară de undeva cei 101 dal­ma­țieni (care, serios, nu te-ar mira să ia­să de undeva). Fata stă fix în fața sce­nei și cînd își plimbă mîinile prin aer, vezi că de gît îi atîrnă un colier de flori multicolore, smuls dintr-un peisaj hawaiian.

„Haide Nea Marine, bre/ Toar­nă repede bere/ Haide bre că vine, bre – bomba, vine bomba” – cere so­listului și barmanul pare să i se su­pună imediat unui client. Nimeni nu pare speriat de avertismentul băieților, așa că, în afară de băieții și fetele cuminți din spate, care par să fi venit la vreun spectacol de o­peră și stau înmărmuriți, tinerii din față încep să zburde și să se bucure de cheful de viață sincer al băieților de pe scenă, care par să ia totul la mișto și să dilueze tristețea oricărui ascultător – cu muzică, nu cu alcool.

După Natașa, începi să vînezi

Stema dispare și după pauza-n care lumea din local pare să dis­pară și ea, vocea unei fete acoperă murmurul celor din jur – „Haide, cîn­tă-mi Natașa!”. Cei de la Robin se instalează, solistul își ferește ple­tele, vorbește puțin cu tinerii feri­ciți din față și-ncepe, în sfîrșit, să cîn­­te. Nu durează mult și Natașa intră-n bar, din microfon răsunînd o disperare mimată, oarecum seacă – „O fată mov se-aruncă de pe bloc și/ Lasă-n urma ei o dîră albă de scîntei”.

Tinerii încearcă să găsească ace­lași chef de viață de mai înainte, dar trăirea pieselor parcă-ntîrzie să apa­ră. „La mine în cameră e-ntune­ric ca-ntr-o inimă”, zice Robin și be­cu­rile colorate se sting. Fetele dau din cap, băieții rîd de romantismul și magia inexistentă a momentului și piesa se termină „fără nicio amin­ti­re și fără nicio vină”.
„De ce are atîta păr acum?” se-aude vocea întrebătoare a unei fete nedumerite. Robin nu pare deranjat de pletele pe care și le mișcă-n ritmul melodiilor și continuă să cînte piese pe care oamenii nu prea dau semne că le-ar recunoaște. Țipetele se-aud cînd începe Vînătoarea re­ga­lă care, ca un soi de fericire ames­tecată cu oxigen, ajunge la public. „Mă gîndesc la tot ce-a fost cînd e­ra bine” se transmite de la un om la al­tul și-o nostalgie a concertelor de o­dinioară și-a unui chef de viață amor­țit se întinde ca o plapumă care în­ve­lește tot pub-ul.

Știi că melodiile pentru care-ai venit s-au cîntat sec, parcă într-o um­bră de tristețe și pleci acasă cu niște versuri în minte, cu gîndul c-ai să ajungi în fața unui laptop și-ai să cauți o melodie de-a băieților care-au cîntat în deschidere și-ai s-o asculți pe repeat pînă mîine dimi­nea­ță, cînd ai să crezi pe bune că îna­poi acasă de la un concert bun, te poți întoarce fără nicio grijă.