Un „okean” adus de departe, pe bandă video

Șoc-șoc-groază! Niciun comentariu despre Un „okean” adus de departe, pe bandă video 10

Pînă să ajungi să-i asculți pe cei de la Travka, ai fi tentat să crezi c-ai auzit deja destule poezii și că s-au epuizat, între timp, toate metaforele. În schimb, vineri seara de la ora 20.00, în Fratelli, am înnodat și deznodat din înțelesul versurilor care au alergat dintr-un capăt, în altul al sălii, legănîndu-ne într-un ritm dictat de„Vremea Ocheadelor” și alte cîteva cîntări trecute printr-un cerc de lumină roșie. O senzație de deja-vu și cîteva priviri aruncate pe furiș, în ecranele telefoanelor care fac live-uri pe Facebook, te fac să te gîndești serios dacă nu cumva ai nevoie de-un ochean care să-ți arate clar ce și cum să simți sau să vezi.

„Am un fluier în picior/ Ca să nu îmi fie dor/ Cînd sar peste ce simt”, spune c-un aer boem solistul celor de la Travka. Îngîni, fără să-ți dai sea­­ma, versurile piesei din deschidere, timp în care stroboscoapele împrăș­­tie lumină colorată peste tot, prin sa­­lă, pictînd forme pe care n-ai reuși să le-ncadrezi în vreun tipar anu­me și pe care-ai putea să le ignori cu ușu­rință. Te uiți mirat în jurul tău și a­jungi să te întrebi dacă n-ai urcat cum­­­­­va într-o navă spațială, unde ex­­tratereștrii să-ți fi pregătit un spectacol psihedelic. Auzi, la un moment dat, că „inima ta nu-i un lucru care să te lase indiferent” și-n urechi ți se-mplîntă o întrebare care a făcut înconjurul anilor de liceu, la orele de literatură – „ce-a vrut să spună autorul?”.

Fetele, decupate din lună

Îmbrăcat lejer, într-o cămașă de cu­­loare închisă și-o pereche de jeanși albaștri, George, solistul trupei, în­deamnă fanii trupei să cînte nu doar acum, alături de el, ci oricînd, pe străzi și-n camera de acasă, pentru că – cine știe? – poate că tuturor ne este scris să cîntăm. Doborînd cu re­peziciune valul de entuziasm de pe figura acestuia cu îndemnuri zise pe-un ton sarcastic, precum „fă-ți un duș!” și „încă un rînd de bere”, privirile absente de pe fețele celor care s-au aciuat în club, încurajează trupa să cînte o melodie cu substrat, care se numește „E cineva în orașul acesta?”. Fără să fie nevoie de-un răspuns clar, monosilabic, mîinile se ridică agitate în aer.

Se cîntă despre fetele care stau mai aproape de lună și-ntre timp, tipa cu părul roșcat și ochii ca de pi­sică se ghemuiește printre oameni, străbătînd culoare de că­măși și ro­chi­țe, pînă să ajungă în fa­ța scenei. Cu mișcări vioaie și zîmbete trecu­te prin filtre difuze de culoare, silu­eta ei antrenează privirile celor ca­re stau lipiți de marginea lu­cioasă a barului. Dînd frenetic din cap și cîn­tînd „Nimic din jur nu-i ce­ea ce pa­re/ Norii sînt buni pentru ploa­ie/ Legea atracției ne ocupă timpul”, iar pacea, continuă fanii, fa­ce răz­boaie. Ai pierdut șirul me­lo­di­ilor și te gîndești că ai putea să fii, de fapt, într-un joc video cu desene naive, copilăroase și-nchipuind chita­riști care au prins brusc viață, din clipa în care solistul trupei, a înce­put să cînte o piesă care se numește „Aten­ție, atenție”. Cu un mers le­neș, un grup de cinci-șase persoane se-apro­pie entuziast de scena pe ca­re cîntă trupa, fiecare fredonînd gu­tural, melan­colic – „oare ce ar fi da­că într-o zi te-ai trezi/ Fără să fii cum știi”.

N-a trecut vremea ocheadelor

„Sîntem foarte obosiți. Travka a venit din Africa” – se scuză solistul, spre sfîrșitul concertului, cînd fe­țele celorlalți membri ai trupei nu te mai pot păcăli că n-au avut cînd să în­chidă un ochi, pînă să ajungă aici. Mai multe bonuri așezate neglijent, unele peste altele, pe masa de la bar, sînt înconjurate de pahare care mai au doar gheață. Un bărbat cu părul ne­­gru și lung se uită admirativ spre paharul de băutură care i se pre­gă­tește de către barman. Cu mișcări ști­ute parcă pe de rost și întorcîndu-și șmecherește șapca de-un roz pră­fu­it, bărbatul din spatele barului pre­pară cocktailurile c-o rapiditate ca­re nu-ți îngăduie să-l urmărești pî­nă la capăt.

Într-un colț, un bărbat cu părul prins la spate își numără ultimii bani din portofel. Cămașa albastră îi stă lălîie pe trup, iar piciorul drept ba­te ritmic în podea. Un rictus i se for­mează pe frunte, iar mîinile îi atîr­nă aiurea, pe lîngă corp. „Dintre pă­sări călătoare/ Se desprinde fieca­re”, spune fata de la stînga lui, în timp ce se îndreaptă spre ieșire.

Articole similare:

Adaugă un comentariu

Opinia studențească este o revistă săptămînală de actualitate, reportaj şi atitudine studenţească, editată de studenţi ai Departamentului de Jurnalism şi Ştiinţe ale Comunicării de la Universitatea Alexandru „Ioan Cuza din Iași”. A fost înfiinţată în 1974 și continuă tradiția școlii de presă de la Iași.

Căutare

Back to Top