Teo, Vio și Costel au făcut haz de necaz

Și publicul ieșean le-a ți­nut isonul. Tinerii au um­plut sala Dublin Pub luni, 22 februarie, și au aplaudat după fiecare glu­mă a celor trei băieți, cu­noscuți mai bine după fos­­tul nume, Trupa Deko. Stand up in the City, pro­iect inițiat de compania de organizări de evenimente Artitude, îi plimbă pe băieți prin nouă orașe ale țării timp de trei luni. Și, pentru că publicul ie­șean a fost așa încîntat de spectacol, Teo a pro­mis că se întoarce pe 8 mar­tie să le aducă fetelor un mărțișor.

„Ați observat faptul că oamenii îți dau mai ușor dreptate după ce pri­­mesc, întîmplător, un pumn în gu­­ră?”, începe Costel seara de rî­se­te a ce­lor trei băieți din fosta Trupă De­ko. Întrebat de prietenă dacă nu i se pare că aceasta a slăbit, băiatul răs­­punde scurt și la obiect: „Ba da, chiar mi se pare”.

Pentru cei care nu știu, Costel a fost și mai scund de-atît, dar, după cum mărturisește, și-a dat seama că trebuie să mai crească în momentul în care a început să poar­­te boxeri și îi veneau peste adi­dași. Iar dacă e să-l deranjeze ceva, lui Costel nu-i plac oamenii cu de­fec­­te de vorbire, cum ar fi sîsîiții sau cei care spun „Și fași?”. Ieșenii sînt prinși însă de glumă și, în loc să se su­pere, rîd și mai cu spor.

În spatele să­lii, o tînără cocoțată pe bar în­cear­că și să fluiere, dar își dă seama că nu știe și se mulțumește cu o re­mar­că inteligentă: „Se ia de mol­doveni ăsta”. Și, pentru că glu­me­le care vi­zea­ză direct publicul prind întotdea­una mai bine, băiatul con­tinuă legîndu-se de părinții ti­neri: „Ați ob­servat că pentru ei ori­ce face co­pi­lul e magic? Cum spu­ne, în loc de ara­gaz, gagaz”. Dar, ca să scape de astfel de mici iritații co­ti­diene, băiatul se uită în fiecare sea­ră la Ști­ri­­le Pro TV.

Îi place că, spre deo­se­bi­­re de cele de la alte pos­turi, acestea sînt prezentate ca scur­te filme de groa­ză: „Un tînăr (pau­ză), o babă (pa­uză)… Vaslui!”. Nu-i place, în schimb, atitudinea pre­zentatoarelor me­teo, ca­re pre­zin­tă vremea în Bu­cu­rești, iar apoi „ve­dem cum e la țară”. Și mai mult, nu vede nici un rost în exprimarea tem­peraturii în gra­de pe care, ori­cum, nu prea le per­cepem. „Mai bi­ne ar exprima în stări. De exemplu, e friguț.”

Un public accepta­bil

Vio deja s-a obișnuit cu orașul în ca­re locuiește. După ce parchează ma­­șina ridică ștergătoarele, că, ori­cum, le găsește ridicate de către „go­lanii” din București cînd se în­toar­ce. Moralist de fel, ține să preci­ze­ze că vechea învățătură cu pescui­tul tre­buie adaptată la timpurile noas­tre: „Dă-i unui om un pește și-l hră­­nești pentru o zi. Învață-l să fie peș­te și-l hrănești pentru toată via­ța.” Îl amu­ză faptul că pescuitul e una din ce­le mai vechi îndeletniciri uma­ne, și „peștii încă nu s-au prins”.

Mai departe, băiatul apreciază fap­­tul că sportul „curling” e singurul care apreciază sclavii. „Adică eu n-am fost în stare să arunc destul de bi­­ne bila, treceți voi și măturați”, ex­­pli­că Vio. Nu pleacă de pe scenă pî­­nă nu corectează o greșeală funda­men­­­tală în exprimarea femeilor: „Prie­­tena mea cea mai bună nu e ace­lasi lucru cu cea mai bună prie­te­­nă a mea”. „Cea mai bună prietenă a ta e aia care te ajută cînd ai ne­vo­ie, dar, în percepția bărbaților, ea nu e în­totdeauna și prietena ta cea mai bu­­­nă”. Își încheie reprezentația cu aceeași remarcă apreciativă la adre­sa celor din sală: „Ați fost un public ab­­solut acceptabil!”.

Luat în cătare

Pe Teo îl amuză numele agenției de turism pe care a zărit-o ultima oa­ră cînd a fost în Timișoara: „Ro­bin­son Crusoe”. „Parcă nu prea-ți ins­piră încredere, nu? E ca și cum mi-aș deschide un bordel cu nu­­mele Si­filis”, argumentează bă­ia­tul. El nu ra­tează nici o ocazie să-i iro­nizeze pe jandarmi, pe care-i con­­sideră cei mai „puțin dotați” din­tre cei care în­cear­că la Aca­de­mie: „Dacă la sfîr­și­tul testului încă sugi carioca, ajungi jan­darm.” La finalul repre­zen­ta­ți­ei, Teo face o remarcă și despre lo­god­nă: „E ca atunci cînd ești luat în că­tare, iar în mo­mentul în care i-ai pus inelul pe de­get, ești mort”.

Ioan STOLERU