Jazz-ul se ascultă la ora șapte

Șoc-șoc-groază! Niciun comentariu la Jazz-ul se ascultă la ora șapte 15

Pe acorduri jucăușe de afro, jazz, funk și soul, o chi­tară bass colorată într-un auriu strident se conturează în cîteva dîre palide de lumină pe scena Ateneului din Iași. În primul rînd, un bătrîn c-o cămașă de-un roz țipător, stă tăcut, cu mîinile așezate pe genunchi în aș­teptarea Luizei Zan și a chitaristului Iulian Pavelescu. Lîngă el o fetiță de-o șchioapă își trage după ureche cî­teva șuvițe blonde buclate și exclamă cu glas pițigăiat un „șhhh, începe spectacolul!”. Luiza Zan a început con­certul de vineri seară îmbrăcată într-o rochie cu paiete gri strînsă în mijloc cu un voal roz, acompaniind ciupiturile de chitară ale lui Iulian, care-și ascunde fața sub umbra unei pălării negre. „Ce bine că aici mă simt a­ca­să/ Fiindcă am avut o casă/ În podul de piatră/ Și a­veam și-un cățeluș/ Billy”.

În primul rînd, o fetiță se chinuie să țină ritmul cu pocnete de degete, dar o încurcă o acadea care i s-a li­pit de vîrful degetelor. Cu ochii ațintiți spre scenă, își lea­gănă picioarele în mișcări leneșe, timp în care cei din sală cîntă la unison pe acordurile de chitară: „I don’t get too much for money/ Money can’t buy me love”. Du­pă cîteva melodii, se agită în scaun, pînă cînd vibrațiile chitarei o conving să se ridice și să improvizeze un mic spectacol de dans.

În lumina albă care se împrăștie în sală, pe impro­vizații de jazz, Luiza ne invită la o plimbare cu barca, melodie care promite să se regăsească și în albumul pe care-l va lansa în toamna acestui an. „Să facem din noi bărcuțe de hîrtie/ Să plutim pe o mie de nori/ Căutînd comori”, ne cîntă Luizca.

Din scaunul moale te lași furat de un „tru tru tu ta ta” jucăuș care îți gîdilă urechile și cîteva ciupituri de chitară și ții ritmul cu piciorul fără să-ți dai seama. „Mie îmi place să văd oameni care cîntă, care plîng, care au emoții, asta cred eu că-i pentru mine jazz-ul”, se aude e­coul Luizei în timp ce aprinde cîteva bețisoare parfumate. În timp ce mirosul de Africa se împrăștie printre scaunele roșii, fetița cu cîrlionți prinși într-un moț în vîrful capului reușește să fure atenția publicului cu o piruetă stîngace care se termină brusc odată cu urmă­toarea melodie: „Here it comes the sun/ And I say it’s alright”.

de Alina Vasiliu

Sursa foto: Ateneul din Iași

Autor:

Opinia Studențească

Revistă săptămînală de actualitate, reportaj și atitudine studențească, editată de studenți ai Departamentului de Jurnalism și Științe ale Comunicării de la Universitatea Alexandru „Ioan Cuza din Iași”.

Adaugă un comentariu

Opinia studențească este o revistă săptămînală de actualitate, reportaj şi atitudine studenţească, editată de studenţi ai Departamentului de Jurnalism şi Ştiinţe ale Comunicării de la Universitatea Alexandru „Ioan Cuza din Iași”. A fost înfiinţată în 1974 și continuă tradiția școlii de presă de la Iași.

Căutare

Back to Top