Jobenul din Montreal, scos într-un show organic

Sîmbătă seara, de la ora 21.00, „Organic Noise Experiment”, o trupă româno-canadiană de blues rock a cîntat în Rock’n’Rolla, în încheierea turneului de promovare al celui de-al treilea album. De la piese în limba română, precum „Protest”, Niciodată la vreme” sau altele în limba engleză cum sînt „Same old scene”, „The choice” sau „Smell of panic”, spectacolul de lumini și sunete al grupului venit din Montreal n-a cucerit, se pare, toți clienții localului – care n-ar fi vrut să mai scoată 20 de lei din buzunare pentru altceva, în afară de bere. Cu decupaje aduse parcă dintr-un videoclip al anilor 2000, concertul celor de la ONE te trece printr-un filtru translucid de melancolie, pe care n-o să reușești să îl străbați decît alături de-un pahar de vin sau de bere.

„Ne numim Organic Noise Experiment, sîntem un grup româno-canadian de blues rock și ăsta e ulti­mul loc, din lungul nostru turneu, în care concertăm”, spune, într-o româ­nă șlefuită de englezisme, bărbatul din dreapta scenei. Niște șuvițe ar­gintii, trecute parcă prin ulei, ies u­șor ondulate de după urechile clăpă­uge. Un joc psihedelic de lumini și su­ne­te creează o atmosferă difuză, din ca­re cuvintele nu pot decît să ți se îm­ple­ticească în gură, cînd să ceri un rînd de bere la masa a treia.

Un experiment cu surzii

„Vreau să știu de ce se uită lu­mea după mine/ Vreau un cer, cer senin, fără nori.” Un zdrăngănit insistent de chitară și niște bătăi entuziaste în tobă animă atmosfera din local. Li­pit de tejgheaua pe care sînt așeza­te, din zece în zece minute, sticle desfă­cute de Tuborg și pahare de vin alb, un bărbat cu fața osoasă, încadrată de părul negru și lung, comentează ca pentru sine, dînd neîncrezător din cap – „versuri care sună anapoda acum, dar în ʼ83 erau cu subînțele­suri puternice”. Sfidător, bate cu pal­ma stîngă în masă, în ton cu aplau­zele din sală și dă să se ridice de pe scaun; se răzgîndește însă imediat ce vede paharul de bere pe care i-l aduce barmanul.

Spre sfîrșitul primei părți a concertului, un grup format din trei ti­nerei intră în Rock’n’Rolla, frecîn­du-și buimaci ochii și studiind cu­ri­oși localul pe jumătate gol. „Ați ve­nit la concert?”, îi întîmpină cu un zîmbet binevoitor o doamnă de 1,5 metri, cu părul arămiu pieptănat pe mijloc și-o borsetă agățată de gît. „20 de lei pentru intrare; cîntă ONE în seara asta.” Unul dintre băieți începe să se scotocească greoi prin bu­zunare, scoate un maldăr de bancnote mototolite de 1 leu și numără plictisit banii. Ea îi apucă cu aviditate și se lipește de standul cu tricouri și alte materiale „organice”, cum le numește Marius Luca, solistul trupei. Smuls parcă din afiș, purtînd aceeași pălărie cowboy, din catifea vișinie, niște pantaloni negri aproape mulați și-o pereche de bocanci cu talpă înaltă, Bubu își mîn­gîie languros chitara miniaturală. În spatele lui, două chitări de culoa­re crem și dimensiuni diferite așteap­tă să fie zgîndărite și ele. În față, un bărbat cu privire melancolică caută, privind pierdut spre scenă, paha­rul de vin alb lăsat undeva, la margi­nea mesei. „Eu, Bubu, canadian cu origini române, Louis Doré, canadi­an «one hundred percent» și Angelo Zara, canadian cu rădăcini italie­nești”, anunță solistul, apăsînd îndemînatic pe-o pedală care reglea­ză volumul „zgomotului organic”.

Pălăria rockerului

„Nu se poate. Nu tu un douăjʼ de lei acolo, e inadmisibil”, trăncă­neș­te femeia cu părul arămiu, pipăind cu nervozitate borseta. În jurul ei s-au strîns deja cîțiva cunoscuți, prie­teni de-ai artistului care gesticulea­ză timid din mîini odată cu fiecare mișcare a buzelor femeii. Între autografe și salutări aduse oamenilor de la mese, într-o engleză impeca­bi­lă, toboșarul și basistul de la „Orga­nic Noise Experiment” își șterg bro­boanele de transpirație și-i îmbră­ți­șează pe fani.

Ajuns din nou pe scenă, Bubu, ca­re între timp și-a schimbat pălă­ria cu o alta, din catifea neagră, răsu­flă greoi în microfon și spune, cu capul plecat – „Am înțeles că avem niște probleme cu suportul pentru artist. Vă rog, ce-i un 20 de lei – ține de respectul față de artist. Noi avem, și-așa, cheltuieli imense cu deplasă­rile noastre”. Cîteva rîsete izbucnesc de la un grup care a ocupat, în timpul pauzei, colțul din stînga sce­nei. Pufnind, femeia cu borseta se plim­­bă de-a lungul și latul sălii. La intrare, standul cu CD-uri, discuri de vinyl și tricouri negre imprimate cu litere albe, în cerc, alcătuind numele trupei – „Organic Noise Experiment” a rămas neatins; doar cîți­va mușterii se mai uită, din cînd în cînd, cu coada ochiului spre ambala­jele colorate. „Ce joben are rockăra­șul ăsta”, chicotește o femeie înaltă, cu geacă de piele.