Rava a înviat hiturile demult uitate

Lansarea noului album semnat Rava s-a lăsat cu o pseudopetrecere sub acoperire. Adică seara a semănat cu o ieșire la un bar în care se cînta live, un live bine interpretat și cu un solist care știa bine cum stau notele pe portativ și acordurile pe chitară. Sîmbătă seara, 30 ianuarie, în Clubul Presei, „Super Magic Love” și-a făcut in­tra­rea în lume într-o lu­mi­nă palidă, fără fum de sce­nă, dar cu mult fum de țigară.

Clubul Presei, în exterior, sea­mă­­nă cu atelierul tîmplarului de la fos­­tul meu liceu. O ușă mare de me­tal sub un acoperiș scund acoperit cu tablă. În interior, totuși, pereții co­­lorați haotic, mesele lunguiețe co­­­mode doar pentru o eventuală gaș­­­că de hobbiți, pletele în vînt ale ti­­nerilor și chitările spirjinite de pe­reți dau de înțeles că urmează să fie o cîntare. Întîrziații își găsesc un loc pe lîn­­gă bar, pe vreo ladă de „Ti­mi­șo­rea­na” lăsată nesupra­ve­ghea­­tă sau pe băncuța improvizată dintr-o scîn­dură sprijinită de pe­re­te­le din spa­te. În deschiderea concer­tu­­lui de promovare a noului album Ra­va, „Super Magic Love”, putem spu­­ne că încălzirea s-a făcut cu pie­se Placebo, „Bruise Pristine”, „36 Degrees” sau „Hemoglobin” făceau să vibreze sticlele pe jumătate goale de bere de pe mesele de lemn.

Publicul a fost pestriț. Rockerii cu părul lung cu tricouri mîzgîlite aveau fete cu ochi înnegriti de der­ma­­tograf agățate de gît. Mesele erau pe alocuri populate de puști pa­lizi parcă abia ieșiți dintr-un beci cu un calculator conectat la jocuri on­line, avînd atenția nestrămutată de la domnișoarele în satin, pe to­curi. „What a simple game. You’ll ne­­­ver understand, a dying soul în your hand” (n.r. „Ce joc simplu. N-o să în­țelegi niciodată, ai un suflet pe moar­te în palme”). Versurile de­pre­sive se accentuează în timbrul pu­ternic al solistului, în penumbra clu­bului împînzit de adolescenți. În spe­cial du­­pă un pic prea multă bere și vin.

Furtuna de suflete

Exact cînd crezi că cei de la Ra­va sînt niște rockeri trup și su­flet, în­cep să interpreteze un „cover” alert la casica „Soulstorm” pri­­lej cu ca­re un individ deosebit de dur cu frun­tea asudată și ochii tulburi a în­ce­put să danseze aproape de scenă cu mișcări care i-ar fi făcut să aplau­de pe locuitorii vreunui trib de băștinași din Uganda. „Stai, bă, lo­­cului, că dărîmi naibii ceva pe-aici!”, se aude difuz vocea unui pri­­e­­ten care îl ia părintește de umeri. Nostalgicii după piesele „one hit wonder” din anii ’90 au fost în ex­­taz în timpul simpaticei rein­ter­pre­­­tări a piesei „Breakfast at Ti­ffa­ny’s”. Cea mai siropoasă baladă din toată seara, care dă și numele no­­u­lui album, ve­ri­­tabil imn hippie pe ritm de alternative, „Super Ma­gic Love” a cons­ti­tu­it și un bun pri­lej pentru un minidiscurs de promo­va­re. Dom­ni­șoa­re­le mai curajoase și îm­bră­cate în pan­taloni s-au urcat să danseze și să sus­pine pe scaune, iar dis­cuțiile din spa­te ale chi­ta­riș­ti­lor amatori aiuați pe lîngă un perete mai întunecos.

Ultimul drog legal

Tinerii și-au intrat în ritm pe mă­­su­ră ce berile s-au golit și sunetul s-a ac­­celerat treptat. După piese ca „Down this road” și „Long nights”, cu un sound liniștit, mo­ment în care pu­­blicul s-a relaxat du­pă dansul elec­­trizant de pînă atunci, „Nar­co­tic”, moștenită după obscura trupă Liquido, i-a ridicat în picioare. „And I called your name, like an addicted to cocaine calls for the stuff he’d rather blame” (n.r. „Și ți-am strigat numele, ca un dependent de cocaină care strigă după lucrul pe ca­­re ar trebui să-l condamne”). Cum­­­va, în timpul pieselor arhicu­nos­cute reinterpretate după artiști stră­­ini, publicul a reacționat ca hip­no­­­­tizat, culminînd cu explozia punk în timpul interpretării piesei „Basket­case” din perioada de glorie a celor de la Green Day.

Vechi sau noi, originale sau îm­pru­mutate, piesele au uns pe suflet ti­nerii pătrunși de rock’n’roll, chiar da­că nu au fost cu toții contaminați de „Super Magic Love”.

Alexandra PANAETE