Nebunii de alb și-au capturat reginele în Phoenix
Șoc-șoc-groază! 13 decembrie 2016 1 comentariu la Nebunii de alb și-au capturat reginele în Phoenix 149Scaunele verzi din fața scenei, așezate simetric în Phoenix Cafe, au fost ocupate sîmbătă seară de tineri, copii și oameni trecuți de prima tinerețe, cu mult înainte de începerea concertului lui Emeric Imre. Îmbrăcat într-o cămașă albastră, acesta a stat la o masă de lîngă intrarea principală, și a întîmpinat fiecare fan care intra, cu cîte-un zîmbet. „Noaptea de neuitat”, promisă de artist, a început puțin după ora 21.00, cu o călătorie în timp, solistul interpretînd atît melodii scrise de el, cît și de poeți precum Nichita Stănescu și Adrian Păunescu.
„Mulțumim că veniți la concertele noastre live într-o lume, din păcate, plină de playback”, așa și-a început concertul folkistul Emeric Imre, exprimîndu-și regretul despre cum arată astăzi muzica „la modă”. Pe pereții din Cafeneaua Phoenix, stau falnice caricaturile unor artiști folk, iar orice cunoscător al acestui gen de muzică găsește aici o atmosferă familială. După tablourile cu Mircea Vintilă, Alexandru Andrieș și Mircea Baniciu, găsim un desen și cu Emeric Imre, chiar în mijlocului localului, semn că solistul este de-al casei.
Cum s-au stins vocalele
Cu o înfățișare boemă bătută de patina timpului, artistul urcă pe scenă și începe să-și acordeze chitara, în timp ce încearcă, parcă, să cuprindă cu privirea tot publicul. Oamenii au început să se îngrămădească unul după altul pe scaunele din jurul scenei, entuziasmați și nerăbdători de începerea concertului. Un murmur se ridică deasupra rîndurilor, iar lumina se stinge încet, încet. Pe scenă și-a făcut prezența, în aplauzele publicului, alături de Emeric Imre, Jimmy El Lako, chitaristul celor de la Nightlosers, „unul dintre cei mai buni chitariști români contemporani”, după cum îl recomandă artistul.
„O să cînt prima dată «Nebun de alb» și apoi toată lumea pleacă acasă. Mă gîndesc că doar pentru ea ați venit.” Amuzînd întreaga sală prin această glumă, Emeric Imre a îmbrățișat publicul cu umorul său. Prima melodie nu a fost însă „Nebun de alb”. Concertul a debutat pe versurile lui Adrian Păunescu cu piesa „Sfîrșit de film”. „Voi merge cu toate-ale tale/ Cînd flăcări abia mai ard”, răsună din boxe, în timp ce oamenii timizi nu îndrăznesc decît să asculte. „Cînd simțiți nevoia, puteți interveni”, îi încurajează solistul pe cei strînși în local și fără să ezite prea mult, spectatorii au început să fredoneze versurile melodiilor.
Poate e o tachinare
„Și nici nu mai știu cine e și unde este/ Și nici nu îmi mai pasă ce foc va găsi”, se destăinuie Emeric publicului, în timp ce un tip înalt, cu părul lung și barbă neagră, încearcă să devină vedeta concertului, urcînd pe scenă și cîntînd peste solist, spre amuzamentul publicului. „E ca un frate de-al meu și ne mai tachinăm”, îi scuză solistul intervențiile. Nu-și reia locul din public înainte de a-și asculta piesa preferată „Poate”. „Eu stau aici pînă termini de cîntat melodia asta”. „Ba ai să pleci de aici, că mă faci să uit versurile”, îi spune Emeric în timp ce chicotelile din public se sting sub acordurile de chitară.
Colajul muzical a fost ca o trecere grăbită de la o stare la alta, oscilînd între melodii de suferință și cele de iubire incurabilă și dor. În partea a doua, Emeric și-a adus aminte de tinerețe, cînd cînta alături de Ioan Gyuri Pascu. După un moment de reculegere ținut în amintirea acestuia, concertul a continuat cu o melodie compusă de cei doi în 1986, răsplătită de public cu aplauze zgomotase. Un bărbat de vîrsta a doua, îmbrăcat cu haine de piele, și-a făcut loc în stînga scenei încă de la începutul spectacolului. A rămas acolo pînă la ultimul cîntec, fredonînd vers cu vers, toate melodiile care au răsunat sîmbătă seară în cafenea.
La noapte ne certăm definitiv
Timp de cîteva ore, Emeric a făcut o călătorie în timp pentru fanii muzicii folk, jonglînd cu versuri compuse de Adrian Păunescu, Nichita Stănescu și alți poeți. „La noapte ne certăm definitiv,/ Ne despărțim în mici felii de pîine”, fredonează publicul, aproape acoperindu-l pe Emeric.
Bătînd din palme, aceștia așteptau nerăbdători melodia promisă încă de la început, devenită carte de vizită pentru solist. Fără vreo introducere, „Nebun de alb” a fost recunoscută imediat de oamenii din public. Cu vocile încălzite parcă special pentru ultimul și marele moment al spectacolului, oamenii au început să cînte „Acum sînt mai pustiu ca totdeauna”, vocile lor răsunînd unitar sub acordurile de chitară.
de Sebastian POP
Un comentariu
Admitere, admitere, admitere!