Concertul începe cînd stingi lumina

Pe ferestrele improvizate ale cortului Festivalului de Literatură, Interpretare și Traducere Iași, un băiat îmbrăcat cu o geacă gălbuie pictează omuleți colorați care citesc așezați la o masă roșie. Cortul e cuprins de o lumină purpurie, iar oamenii îl traversează în lung și-n lat căutîndu-și un partener de discuție sau un pahar în care să-și toarne dintr-o sticlă de vin.

Băieții de la Adam’s Nest se plimbă printre oameni, iar după ce fac și ei rost de cîteva pahare, urcă pe scenă lîngă chitările care stăteau sprijinite de fotoliile roșiatice. Își acordează instrumentele în liniște și se mai aude din cînd în cînd respirația lor în microfon. Răzvan își drege vocea și-i ridică privirea din podea uitîndu-se pentru prima dată la public. „Sînteți cîțiva, se pare”, spune întorcîndu-se către Vlad care încă nu și-a făcut curaj să se uite la oamenii din fața scenei.
Băieții își mai aruncă nște priviri, ca doi adolescenți timizi, iar apoi anunță prima piesă. Corzile chitărilor vibrează, iar Răzvan se apropie de microfon începînd să cînte cu o voce groasă, puțin afectată. Publicul se dezmorțește, iar cîteva fete așezate pe scaunele din față se leagănă ușor pe ritmul piesei, lăsîndu-se purtate de melodie. Trecerea de la o piesă la alta nu se face fără ca cei doi să-și ciocnească paharele pline cu vin alb. „Nu știu al cui e paharul ăsta, că pe-al meu l-am dat unui prieten, dar e bine că e”, spune Răzvan rîzînd și ridicînd paharul către public.

Trec prin toate piesele lor și-și îndeamnă ascultătorii să cînte alături de ei. „Haideți, la ăsta e chiar ușor, nu trebuie să spuneți decît «să stingi lumina»”, încearcă Vlad să-i instruiască pe cei din sală, care sînt însă destul de timizi, așa că nu se aud decît cîteva glasuri stinse atunci cînd se ajunge la refren. În spatele sălii s-au adunat grupulețe de scriitori care stau la taclale și mai aruncă dîn cînd în cînd un ochi pe scenă, ori mai dau încet din cap în ritmul muzicii.
Mai încearcă, din cînd în cînd, să antreneze publicul povestindu-le despre cum au apărut piesele lor, iar la „that dress” se amuză amîndoi amintindu-și că Răzvan a compus-o în liceu, iar trupa din care făcea partea atunci i-a zis că-i o piesă proastă. „Eu nu ți-am zis nimic, n-aveam ce cînta, așa că de ce nu”, îl cicălește Vlad.
Se-apleacă-n fața publicului roșii la față de emoție și mulțumesc pentru răbdare, recunoscînd că sînt mîndri că li s-a cerut un bis, chiar dacă au trebuit să cînte din nou „Viktoria” și să-i îndemne pe oameni „să stingă lumina”.