Vinul dulce-acrișor, deliciul papilelor

E ciudat să le vezi pe toate, maiestoase și parcă îngrămădite, în aceeași încăpere. Fe­teasca neagră de Bu­cium sau Drăgaica Ro­șie din Mehedinți lîngă soiuri din Franța, Spa­nia, Australia și Chile. Dar cei de la Vinul.ro au reunit unele dintre cele mai gustoase și cu­noscute vinuri din Româ­nia, și nu numai, la Ho­telul Traian, sub numele „Serile vinului bun”. Joi și vineri ne-am convins că, într-ade­văr, o licoare de calitate și, uneori, re­zona­bilă la preț, n-o să o cumpă­răm niciodată de la supermarket. Da­că nu mai avem bunici la țară, va trebuie să mergem la magazine de specialitate. Sau să ne facem la rîndul nostru, fermieri.

„A venit gheața!” și, aidoma unor iepuri, oameni din întreaga sală se duc spre colțul sălii mari a Hotelului Tra­ian, cu cîte o găleată după ei. „Un vin bun nu se bea la temperatura camerei. Nu cînd e atît de cald”, spune, asu­dînd, un domn înalt, de vreo 40 și ceva de ani, care îi era pe post de ghid unui grup de 15 studenți. Aș miza că era profesor, în horticultură chiar, pentru că s-a plimbat prin toată sala și, cu aerul unui cu­nos­cător, s-a oprit în fața colțului celor de la podgoriile Bucium și a spus sec „începem de-aici”.

Un Merlot delicios

Sala era organizată simplu, dar efi­cient. În mijloc era pusă o masă mare, cu pahare, iar pe laturile încăperii erau înșirate vreo 14 reprezentații ale produ­cătorilor de vinuri. Mergeai, luai un pa­har și treceai pe la fiecare „tarabă” unde gustai o licoare bună și ascultai cîte o po­veste interesantă. Pînă m-am căpătat cu un pocal și am ridicat capul din pă­mînt, grupul deja trecuse printr-o Fetească albă, din producția anului trecut, de la Bucium. „Aci­di­ta­tea cîștigă prin aro­mele florale și printr-un postgust fin, dar prelungit…”, și profesorul împreună cu reprezentantul podgorii­lor din Iași se angajează într-o dis­cuție cu caracter academic. Studenții se uită unii la alții, agită paharele în continuare și îi aud cum plescăie încet din limbă, că­u­tînd probabil acel post-gust de caisă coaptă de care tot vorbea domnul la costum și roșu în obraji.

Mă apropii și eu de cei doi, din cu­riozitate și ca să fiu sigur că ur­mă­toa­rea sticlă pentru degustare nu mă ra­tea­ză și pe mine. E un Merlot, de un roșu aprins, puțin sec, cu o aromă mai mult decît plăcută. Un succes în jurul gru­pu­lui care s-a mărit la vreo 20 de oameni. „Un soi aparte, nu-l mai găsești dacă mergi mai la nord. E unic zonei acestea a Moldovei”, spune reprezentantul și studenții dau aprobator din cap, vrînd parcă să se mai înfrupte încă o dată din Merlot. Nu de alta, dar ca să-i identifice aroma.

Drumul lung spre casă

Cînd îl văd pe profesor cum în­vîr­te Feteasca neagră de Bucium în pahar, fac un pas în spate. E un vin de cu­loare neagră, puțin uleios, care probabil nu intră în lista celor mai comune 99 de pete pe care le spală Dero. „Îți lasă o impresie de prună uscată sau de în­ghe­ța­tă de fistic”, explică profesorul. Eu aș spune că, după două rînduri de Fe­tească albă și două de Merlot, cea nea­gră vine ca un ciocan. Puternică, chiar puțin ama­ră și care arde teribil de tare gîtul. Dar dau și eu din cap și îmi propun să în­cerc o prună uscată cînd ajung în cămin, mă­car să-mi schimb gustul.

Mă îndepărtez de taraba celor de la Bucium, încîntat de vinuri. N-aș fi plecat, dar, ținînd cont de faptul că au pregătite 15 sortimente pentru de­gus­ta­re și e puțin trecut de amiază, vreau să merg pe la mai multe tarabe fără să uit drumul spre casă. La o masă dinspre ca­pătul sălii, își au sediul cei de la cra­me­le Oprișor. Gustasem în toamnă o Dră­gai­că roșie de Mehedinți, unul dintre ce­le mai bune vinuri ale lor, așa că am în­cer­cat un rose din colecția „La Ce­ta­te”. Dacă la început mi s-a părut ușor aspru și sec, după ce s-a rostogolit pe lim­bă am rămas cu o senzație plăcută de catifea pe tot cerul gurii. Îmbiat și de culoare, îl întreb pe domnul durduliu din fața mea dacă pot găsi așa ceva în comerțul din Iași. Nu m-a surprins să aflu că, deși cu un preț decent, vinul îl poți găsi doar la magazine de specialitate. În su­per­mar­keturi, pastile. „Oricum, sîntem o investiție germană. S-au băgat bani pen­tru un proiect de lungă durată și aș­tep­tăm, încet, să se amortizeze investiția. Sîn­tem în creștere față de anul trecut dar vinul nu o duce bine în România”. „Păcat”, îi răspund sincer, în timp ce-mi scăld papilele gustative într-un cupaj de Merlot roșu cu un strop de Drăgaică.

M-am decis să schimb vinurile ro­șii pe cele albe și am descoperit că îmi pla­ce Sovignon-ul. L-am încercat la cî­te­va tarabe și, înainte de a pleca, m-am oprit și lîngă cei de la Vinarte. „Are un post-gust ciudat. Nu mă înțelegeți greșit, dar nu-mi dau seama ce aromă să caut”, încerc să îi explic blînd domnului din fața mea că licoarea nici nu se compa­ră cu Sovignon-ul pe care l-am băut în celălalt capăt al sălii. M-aș întoarce să aflu cum se chema, dar am fost de vreo două ori și n-aș vrea să creadă că le dau tîrcoale. „Poate de fructe verzi”, îmi spu­ne acesta, la fel de nedumerit ca mi­ne. Nu m-am îndurat să îi răspund că, în­tr-adevăr, crud mi s-a părut și mie.

Cătălin HOPULELE