Ghinionul spart prin sticlă

„Push your luck” scrie mare pe ușa de la intrare, a cărei greutate se izbește de stomacul tău, cînd încerci s-o ferești și să-ți găsești curaj să intri în bar. Deși de-afară arată ca un soi de țară a minunilor și te face să crezi că ești o Alice care rătăcește pe aleile decorate cu luminițe, lumea de după ușă pare, mai degrabă, o țară a dinamicii. O mișcare continuă, un murmur prins sub nămeți de muzică și siluete care par supraetajate din lipsa de spațiu – cam așa s-ar putea descrie seara de vineri, în jurul orei 21.00, în The Trumpets, unde urmează să-și facă loc printre oamenii de rînd, artiștii celor de la Opis Band.

Peretele lateral, format din geamuri mari din sticlă, te amețește din primele cinci minute; nu știi dacă ce vezi sînt umbrele oamenilor din bar sau așa arată cei de-afară, care își antrenează răbdarea fumînd și rîzînd în hohote la măsuțele elegante și albe, aranjate ordonat în exterior. Soliștii și instrumentiștii se tot cațără de pe podea pe scena mică și se-nvîrt în jurul instrumentelor și-al microfoanelor, în timp ce oamenii par să confunde barul cu un soi de bulevard și continuă un joc succesiv al ieșirilor și intrărilor, forțîndu-și de fiecare dată norocul scris pe ușă.

Responsabilul de zgomot

„Soțul meu și cu mine împlinim, după doișpe, 21 de ani de cînd ne-am cunoscut”. Te uiți să vezi de unde vine vocea, cu ochii mari și-o nostalgie drăgălașă și, cu nedumerire, îți dai seama că femeia nu pare a avea mai mult de 30 de ani. „S-or fi cunoscut în școala primară”, îți spui în gînd și te-ncumeți să te depărtezi de masa aflată-n prima sărbătoare.

Barmanii se lovesc unul de celălalt în grabă, oamenii stau în șir în fața tejghelei și, din cînd în cînd, un zgomot de sticlă spartă zgîrie muzica. Cei de la Opis Band încep să-și facă curaj și, într-o secundă, muzica pare că zguduie locul din temelii. „În seara aceasta voi sînteți personajele principale, cei responsabili de distracție – trebuie să v-arătăm cît sînteți de importați!”, spune solistul încrezător și-ncepe să aplaude fericit. „Cred c-a cam încurcat rolurile pe-aici – aia-i treaba voastră”, se-aude vocea unui băiat, mai în glumă, mai în serios.

Suferința așteaptă pînă la refren

Un șuierat puternic, țipete de fericire și zgomote total întîmplătoare acoperă întreg barul și cei de la Opis Band încep să cînte. N-ai nicio șansă s-auzi ce-ți țipă cineva în ureche, dar solistul pare să pună tot sufletul și toată durerea din lume în confesiunea pe care-o lansează către public – „I know I’ve done wrong, left your heart torn/ Is that what devils do?”. Nu vrei să știi răspunsul la-ntrebarea asta, că imediat o ilustrație mare de pe-un perete te face să uiți de toată jalea și să izbucnești în rîs. Deasupra unuia dintre barmani, într-un cerc decupat de lemn, stă scris mare – „Two fonts walk into a bar and the bartender says – We don’t serve your type here”.

Nu știi dacă te-o servi cineva sau nu, că din toată sala care cere năvalnic, chiar atunci, să știe dac-o mai poți iubi sau nu, în versurile din refren, nimeni nu pare să se concentreze pe altceva, decît pe muzică. Instrumentiștii se sincronizează, solistul cîntă cu patos și cele două fete din backing vocals își mișcă mîinile în sincron și dansează legănat.

Ca ieșind dintr-un soi de hipnoză comună te trezești dintr-o dată că din mijlocul muzicii nici nu mai știi ce se-aude. Vocile se suprapun, solistul aplaudă frenetic și tu doar cauți drumul către puțină liniște, în care să poți dibui măcar vocea unui gînd de-al tău, rătăcit printr-un colț al minții. Îți forțezi norocul, pui ambele mîini pe ușa din sticlă și, ajuns de partea cealaltă a geamului de sticlă, îți dai seama că „we love to entertain you” e mai credibil cînd ești afară și se-aude mai clar, fără ropotul mulțimii.